Virag, Paula et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 28/2. (2012)
Restaurare - Conservare
Gheorghina Olariu puternic dezvoltate şi care mai puţin în raport cu condiţiile geografice şi administrative ale judeţului Satu Mare. Activitatea de cercetare a documentelor păstrate în cadrul fondului Muzeului Judeţean Satu Mare a dus la identificarea unor fotografii care conţin imagini cu diferite fabrici, uzine, ateliere meşteşugăreşti care au funcţionat în diferite localităţi ale judeţului nostru în perioada secolului al XX-lea. Coroborarea datelor obţinute din documente cu cele dobândite din activitatea de teren ne oferă o imagine amplă despre patrimonial industrial al judeţului Satu Mare. Activitatea de cercetare şi de conservare a acestuia nu ar fi fost completă dacă aceste două surse de informaţii nu ar fi utilizate şi îmbinate pentru a realiza un tablou realist al patrimoniului industrial al judeţului Satu Mare. Prin intermediul cercetărilor de teren realizate pe întreg teritoriul judeţului, până în prezent au fost identificate o serie de obiective industriale de o relativă importanţă în vederea realizării unei evidenţe cât mai precise a acestor categorii de bunuri culturale. Am realizat o grupare a acestor obiective în jurul celor patru centre orăşeneşti ale judeţului, Tăşnad, Cărei, Satu Mare şi Negreşti Oaş. Fără a face o selecţie după un anumit criteriu, vom prezenta în acest material patrimoniul industrial al oraşului Tăşnad şi al localităţilor din zona învecinată, incluzând aici atât obiective din domeniul agro-industrial, meşteşugăresc, cât şi clădiri şi utilaje. Cea mare pondere o au morile. Acestea erau prezente în majoritatea comunelor, sau exista cel puţin o moară pentru mai multe sate. Astăzi, cele mai multe dintre ele sunt neîntreţinute şi părăsite, lăsate în paragină. Cea mai mare moară din judeţ din perioada comunistă a fost cea din oraşul Tăşnad, moară care azi nu mai funcţionează, întreg sistemul şi toate utilajele fiind într-o stare de degradare avansată şi devenind probabil în cel mai scurt timp neutilizabile şi materie primă pentru reciclare. Moara aparţinea de Mobipan Satu Mare şi producea în medie 200 — 240 de tone/zi. Se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 2 ha. O altă moară a fost identificată tot la Tăşnad, de data aceasta încă în stare de funcţionare. Moara a fost construită cel mai probabil la începutul anilor 1900. Are grinzi metalice care sunt datate în 1897. Se numea „Moara lui Zongoth” şi de câţiva ani este din nou cunoscută în zonă şi funcţionează sub acelaşi nume, fiind în proprietatea moştenitorilor celor care au înfiinţat-o. La început, moara funcţiona cu cărbune şi acest lucru este demonstrat de cantitatea mare de cenuşă depozitată în grădina din spatele morii, dar şi de acoperişul afumat exagerat în interior. Mai apoi a început să funcţioneze cu motor. Utilajele cele mai vechi sunt cumpărate din Ungaria, iar unele mai recente sunt fabricate în România. Utilajele folosite datează din perioada înfiinţării morii, procedeul de măcinare fiind cel tradiţional. Tot în cadrul morii a funcţionat şi o presă de ulei, care astăzi este nefuncţională. Se păstrează, dar datorită evoluţiei tehnice a prelucrării seminţelor de floarea soarelui aceasta nu-şi mai găseşte utilitatea practică. O altă moară a fost descoperită la Acâş. Aceasta a fost înfiinţată în secolul al XIX-lea, având utilaje care datează din anul 1909, fabricate la Budapesta. Este construită din cărămidă legată cu mortar pe bază de var, un procedeu destul de neobişnuit, puternic deteriorată. Aceasta a funcţionat iniţial pe apă, apoi pe motorină şi, mai târziu, pe curent. Deşi avea o capacitate destul de mare, moara a fost abandonată, utilajele fiind pur şi simplu neutilizate. Moara veche de la Săcăşeni are o vechime de aproximativ 130 de ani, este confecţionată din cărămidă şi văioage şi acum se foloseşte ca fabrică de mobilă şi fierărie. Nu se mai păstrează din utilajele pentru morărit cu excepţia pietrelor de moară. Tot la Săcăşeni mai există o moară în stare de funcţionare, dar datată relativ recent. La Santău există o moară care funcţionează o dată pe săptămână, şi anume în fiecare miercuri. Şi la Chereuşa există o moară, pusă în funcţiune relativ recent şi care funcţionează mai mult la cerere. La Hodod, moara înfiinţată în perioada interbelică a fost şi ea părăsită. De asemenea, la Giorocuta şi la Dobra au existat mori care funcţionau deja înainte de război, dar acum nu mai sunt în stare de funcţionare. La Beltiug există o moară pe aburi care datează de la începutul secolului al XX-lea, construită din cărămidă şi încă în stare de funcţionare. Moara de la Supuru de Jos, datată undeva între cele două războaie mondiale, a ars. Moara de cereale de la Tiream datează dini925, fiind construită de cei 92 de acţionari. în 1960 a trecut în proprietatea CAP-ului. După 1990 a reintrat în proprietatea primăriei, când a fost concesionată unei firme private. Din 2001 nu mai funcţionează. Valţurile şi motorul s-au schimbat. Moara a funcţionat iniţial cu motorină, având un motor cu un singur piston înlocuit apoi cu un motor Saviem. Tot aici a existat şi o presă de ulei cu utilaje aduse din Ungaria. Grâul se decojea, apoi se trecea prin 4 valţuri, se măcina, se urca pe benzile 106
