Virag, Paula (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 27/2. (2011)
B. Etnografie
Maria Lobonţ Puşcaş Stelian Segarcea face în manuscrisele sale o categorisire a colindelor după cum urmează: Colinde pentru copiii şi Colinde pentru adolescenţi, feciori şi maturi, care la rândul lor, conţin multiplele variante ale colindelor cunoscute, spre exemplu Ferice de omul bun. La această categorie avem 12 colinde. 0 altă categorie este cea a Colindelor şi legendelor despre zidirea lumii, iar cea de a patra categorie stă sub semnul laitmotivului Mâine anul se înnoieşte. Acest ultim capitol cuprinde două categorii de oraţii: oraţii la finalul cântatului sau uratului şi strofe de încheiere a colindelor. în categoria colindelor pentru copii avem variante ale aceleiaşi colinde din patru raioane ale Transilvaniei care circulau în aproximativ aceeaşi perioadă. Toate colindele pe care le aducem în discuţie au fost culese de către Stelian Segarcea, notele sunt cele indicate pe manuscrise de către culegător . I.Colinde pentru copiii Corindiţă cu codiţă Corindiţă Cu codiţă, Hoalbă ochii la poliţă, Văd un cârnaţ şi-un colac Ai de mine, bine-mi plac! Zică gazda, câte-a zice, Fără cârnaţ nu ne-om duce, Făr-un şold, făr-o spinare, Supere-se cât de tare! 1947, inf. Ionaş Maria, 20 ani, 7 clase primare, comuna Mădăras, raion Satu Mare Corindiţă cu codiţă Corindiţă Cu codiţă, Dă-mi cârnaţi de pe poliţă, Puică neagră bagă-n sac, Scoală, gazdă, dă-mi colac! De mi-і da, De nu mi-і da, Altul nu te-om colinda, Că mi-і scurtă gubiţa1, Şi mă tem c-oi îngheţa! 1946, inf. Dăncuş Anuţa, 64 ani, analfabetă, corn Ieud, raionul Vişeu Corindiţă cu codiţă Corindiţă Cu codiţă, Hoalbă ochii la poliţă, Văd un colac şi-un cârnaţ, Sculaţi, gazde şi ni-і daţi. Şi câmaţul, Şi colacul, Cât rotiţa plugului, Ţop, în straiţa pruncului, Că de-aseară Stăm pe-afară 1 Gubiţă, diminutiv pentru gubă = îmbrăcăminte lungă din dimie sau ţesătură de lână bătută la piuă, care se poartă în timpul iernii, zilelor friguroase sau chiar pe ninsoare sau ploaie Şi ne-o nins, ne-o poleit, Şi pe cap ne-o brâzgăit2. Ne-o picurat picurele După täte streşinile, Şi ne-o-nverzit hainele! Dacă, gazdă, nu te-ncrezi, Ieşi afară şi ne vezi, Şi fii, gazdă, sănătos Să plăteşti colindul nost! 1947, inf. Topran Eva, 65 ani, analfabetă, corn. Ulciug, raionul Cehul Silvaniei Corindiţă cu codiţă Corindiţă Cu codiţă, Hoalbă ochii la poliţă! Văd un colbas3 Şi-un cârnaţ, Scoală, gazdă, şi mi-1 daţi. Cât rotiţa plugului, Umple straiţa pruncului, Să se ducă-n drumul lui. Cât rotiţa C-a umplea Straiţa mea Cea mititică, Şi-oi pleca în calea mea. 1957, inf. Borza Mihai, 55 ani, 4 clase primare, satul Blaja, corn. Tăşnad, raionul Cărei Colinde pentru copii care erau colindate în zona Sătmarului. Slobozi-mă, gazdă-n casă Ciucuri4 roşii de mătasă Slobozi-mă, gazdă-n casă! Dă-mi colacul, de mi-і da, Că mi-і spartă opinca. Puică neagră bagăn sac, Scoală, gazdă, dă-mi colac! 2 ne-o brâzgăit= ne-a burniţat 3 colbas=caltaboş 4 ciucuri= pantaloni 144