Virag, Paula (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 27/2. (2011)
B. Etnografie
Universul cotidian la ucrainenii din comuna Ruscova margine, sunt tivite cu aceeaşi “cipca” cu coltişori (făcută cu acul de croşetă), care trebuie să se vadă pe sub zadie, pentru a contura imaginea artistică a costumului. Peste poale, în faţă şi în spate, prinse cu baiere de lână împletite (şnur din lână - haşnek, în mai multe culori) se pun două zadii vărgate, cu dungi orizontale, într-o succesiune cromatică: roşu cu negru, galben cu negru, verde cu negru etc., diferind de la un sat la altul, mărginite de dungi subţiri, de culoare neagră, numite brivke. La costumul de nuntă, zadia obişnuită din faţă era înlocuită cu o altă piesă vestimentară din postav verde sau albastru, decorată la marginea inferioară cu o broderie. Pieptarul (laibek) este din piele albă. Marginile pieptarului sunt prevăzute cu o bordură îngustă de piele, sub formă de zimţi (zubke), de culoare neagră sau maro (mai demult, cromatica era la fel cu a cojocului bărbătesc). O altă variantă de pieptar, folosită mai ales în trecut, era din lână vopsită în verde. Cel de sărbătoare este confecţionat din piele de oaie sau de miel (cu blana înăuntru), scurt şi strâmt, fără mâneci, cu motive florale abundente, care cuprind toată suprafaţa, într-o mare varietate cromatică. Pielea de oaie este tăbăcită acasă, după reţete străvechi, iar cusutul se făcea, în totalitate, manual. Guba (petec sau reklec), de culoare gri, era confecţionată din “pănură” (ţesătură) de lână şi tivită cu mâna. Mâneca era aplicată puţin mai jos de umăr. Gulerul era aplicat, de tip “rusesc”, tivit cu catifea neagră şi se purta neîndoit. Opinca, folosită ca încălţăminte tradiţională, este confecţionată din piele de viţel tăbăcită manual, iar glezna piciorului este înfăşurată în obiele groase din lână albă (onici) sau ciorapi croşetaţi din lână albă, cu diferite modele geometrice (capciure). “Zgărdanul” se poartă în jurul gâtului, ca element de podoabă, şi este făcut din mărgeluţe foarte mici, împletite în motive geometrice, de diferite culori. La fel ca alte obiecte decorative, este asortat, prin culori şi mărime, cu vârsta pe care o are posesoarea. Baticul este confecţionat din caşmir, de dimensiuni mari, terminat cu franjuri (toroké). Culorile cele mai folosite erau roşul, verdele şi negrul, cu ornamentaţii florale. în prezent, sunt folosite baticuri de dimensiuni mai mici, din caşmir, importate, mai ales, din Slovacia. Costumul bărbătesc este mult mai simplu decât cel femeiesc (ca număr de piese, varietatea croiului şi cromaticii). Cămaşa este ţesută din pânză de cânepă, cusută simplu, cu broderii la gât (oşeiok) şi la mâneci (zubke), mai târziu, din bumbac. Gura cămăşii (hrudne) este legată cu aţă albă, împletită (sciumke), care se termină cu mâţişoare, numite ketiţi. Mânecile sunt largi, lungi sau trei sferturi şi se termină, la cămăşile de sărbătoare, cu “cipca cu colţişori”. Pantalonii (numiţi “gătii”) se poartă vara, sunt foarte comozi (largi şi scurţi, până deasupra gleznelor) şi, fiind ţesuţi din pânză de cânepă, se destramă la marginea inferioară. Iama se poartă “cioareci” (“holoşni”) simpli, deosebit de călduroşi, din lână albă sau gri. Pieptarul (laibek) este din piele albă. Marginile pieptarului sunt prevăzute cu o bordură îngustă de piele, sub formă de zimţi (zubke), de culoare neagră sau maro. Pieptarul de sărbătoare este confecţionat din piele, cu blana pe dinăuntru, brodat, cu multe elemente ornamentale (ţinte din metal, ciucuri din lână). Guba (petec sau reklek), de culoare gri, era confecţionată din “pănură” (ţesătură) de lână, tivită cu mâna, având mânecile aplicate (puţin mai jos de umăr). Gulerul era tot aplicat, de tip “rusesc” şi se purta neîndoit. Mai târziu, era cusut la maşină şi tivit la guler cu catifea neagră. Gubele se confecţionau în sat, de meşteri locali, specializaţi - spre exemplu: Ţiudic Alexa (zis Zalizneak), cu soţia, Bumbar Vasile (zis Ivanek). Mai târziu, din motive de modă, se vor comanda la Borşa. Modelele de culoare albă, împrumutate din satele româneşti, se numeau “voloski peteke”. Straiţa era ţesută în carouri sau “aleasă. Portul copiilor, în general, este acelaşi cu al adulţilor. în trecut, copiii până la vârsta de 11 ani erau îmbrăcaţi cu cămăşuţe lungi, indiferent de sex. Portul tradiţional al ucrainenilor are o terminologie bogată, care coincide unui sortiment variat de piese ale portului femeiesc şi cel bărbătesc, unele din ele manifestând şi deosebiri la nivel de localităţi (de exemplu fiecare comună ucraineană are mici diferenţe în coloristica zadiilor, a formei şi elementelor florale ale cămăşii, accesoriilor). Costumul tradiţional prezenta anumite semnificaţii (de ceremonii, ritualice, de trecere în statut social, legat de vârstă, profesie etc.). în perioada actuală începe să dispară aproape în totalitate costumul tradiţional, el fiind utilizat în principiu doar la sărbătorile calendaristice, în manifestările folclorice de la casele de cultură, şcoli, grădiniţe. Din păcate, valorile tradiţionale din comună nu mai sunt ceea ce au fost, iar tentativa 141
