Virag, Paula (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 26/2. (2010)

A. Istorie

Sárándi Tamás

germane în biserică. Deşi a reuşit să atragă o parte a populaţiei, a declanşat şi un conflict printre localnici, deoarece aceia care susţineau cauza maghiară nu priveau cu ochi buni activitatea sa. Aceştia au cerut episcopului transferarea capelanului, ceea ce s-a şi întâmplat în 1936, în vederea evitării unor noi conflicte.

începând cu acest moment însă, tensiunile din sat au fost într-o permanentă creştere. Mulţumită activităţii fostului capelan, enoriaşii cereau în continuare introducerea slujbei în limba germană, astfel că episcopul a decretat desfăşurarea slujbei în germană de două ori pe lună. Opoziţia se intensifică şi, în semn de protest faţă de cele întâmplate, biserica rămâne aproape goală în timpul slujbelor germane. Conflictul a avut şi consecinţe fatale: un locuitor germanofil şi-a înjunghiat vecinul cu afinităţi pro-maghiare.

Din cauza conflictului, satul se împarte în două tabere, iar Gaüamt-ul înaintează acuzaţii la adresa şcolii pro-maghiare, folosindu-se de poziţia sa privilegiată. Rezultatul a fost sancţionarea acestei instituţii de învăţământ de către tribunalul militar. în opinia preotului, toate aceste demersuri aveau drept scop intimidarea populaţiei, astfel încât Gaüamt-ul să-şi îndeplinească mai uşor obiectivele. Procesul a avut efectul scontat, iar enoriaşii pro-maghiari, simţindu-se neputincioşi în faţa Gaüamt-ului, au rămas pasivi la alegerea noului prezbiteriu şi nu s-au prezentat la vot. Pentru prima dată s-a ajuns astfel la un prezbiteriu de majoritate germanofilă. Ca semn al schimbării, chiar de la prima şedinţă procesul verbal este redactat în limba germană. Tendinţa pro-germană în desfăşurare a fost însă blocată de intrarea armatei maghiare în 1940.40

în cazul Ardudului, în anii 1880, 40% din populaţie se declara de etnie germană, acelaşi procent fiind de etnie maghiară. Până în 1910 numărul vorbitorilor de limbă germană a scăzut la 34, în timp ce numărul maghiarilor s-a triplat.41 Un sfert din populaţia satului era de etnie română. La începutul secolului, 2/3 din populaţie era de religie romano-catolică, în timp ce restul de 1/3 se împărţea între reformaţi şi grecocatolici. Conform Historiei Domus şi a declaraţiei preotului, în 1918 nimeni nu vorbea limba germană în sat.

História Domus a satului este incompletă, astfel că nu există înregistrări referitoare la şcoală datând din anii ‘20. Caracteristica satului constă în faptul că şcoala pentru băieţi funcţiona separat de cea pentru fete. în şcoala de fete educaţia a fost încredinţată călugăriţelor misericordiene.4'

Din aceste condiţii se va ivi unul dintre cele mai specifice cazuri de conflict, ale căror ecouri ajung până la Budapesta şi sunt folosite de diplomaţia maghiară pentru a ilustra contradicţiile politicii româneşti.43 Prima înregistrare referitoare la şcoală datează din 1928, când limba de predare era cea germană în şcoala de băieţi şi cea română în şcoala de fete.

în 1929, şcoala a fost închisă din cauza unui incident în urma căruia portretul noului rege a fost deteriorat. După un an, la intervenţia Partidului Maghiar, şcoala a fost redeschisă. în 1931 limba maghiară a fost introdusă în şcoală, deşi din înregistrare nu reiese cauza acestui demers. Informaţia este interesantă, deoarece în restul şcolilor acest pas fusese făcut încă din 1926, imediat după adoptarea legii învăţământului.

în 1932, Gaüamt-ul înaintează o petiţie în care 72 de semnatari cer introducerea limbii germane. O secţie germană a fost astfel înfiinţată, dar la începutul anului şcolar aici învăţau doar 32 de copii, în timp ce secţia maghiară reunea 244 de elevi.

40 în 1940 acelaşi presbiteriu va trece la folosirea limbii maghiare în procesele verbale fără nici o avertizare.

41 Varga E. Árpád,

42 Toate datele referitoare la şcoală provin din História Domus a parohiei romano-catolice din Ardud, astfel că acest lucru nu va fi menţionat separat în fiecare caz.

43 Exemplul din Ardud se regăseşte în memorandul trimis guvernului german în 1931. Pentru textul memorandului vezi: Tilkovszky-Weidinger 2003.

92