Virag, Paula (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 26/2. (2010)

A. Istorie

File din istoria electrificării judeţului Satu Mare Ulterior mulţi dintre aceşti electricieni au făcut serviciul de exploatare a reţelelor electrice rurale. La un astfel de ritm de dezvoltare a electrificării au fost făcute unele greşeli şi omisiuni, care au condus la evenimente catastrofale. în acest sens se poate aminti evenimentul produs într-un alt judeţ (dar putea să se producă şi la noi evenimente asemănătoare) dar care a avut repercusiuni şi asupra electrificării judeţului. La data de 17.06.1966 la o dublă punere la pământ apărută în zona Şărmaş - Luduş pe linia LEA de 15 kV, alimentată din Staţia 35/15 kV Luduş, curentul de scurtcircuit a ajuns la 60 A şi a încălzit şi alungit conductorul din oţel zincat cu secţiunea de 16 mm2 al derivaţiei CAP Balda. Conductorul astfel alungit atinge un feder de radioficare ce subtraversa derivaţia, punându-se sub înaltă tensiune şi astfel provocând un zgomot puternic în difuzoare. Persoanele care au pus mâna pe potenţiometrele de volum ale acestora pentru a reduce zgomotul s-au electrocutat, înregistrând-se 7 cazuri mortale. în urma acestui eveniment s-au luat măsuri speciale în zonele de coexistenţă a reţelelor electrice cu cele de telecomunicaţii şi s-au înlăturat din reţelele electrice conductoarele ce existau din oţel zincat. în scurt timp au fost eliberate noi prescripţii. Pe baza acestor prescripţii împreună cu reprezentanţii Ministerului Poştelor şi Telecomunicaţiilor şi a CFR au fost inventariate toate locurile de apropriere şi încrucişări între liniile de energie electrică şi liniile de telecomunicaţie. Pentru locurile necorespunzătoare au fost stabilite măsuri de reglementare. Pe teritoriul de activitate a secţiilor Satu Mare şi Cărei au trebuit făcute lucrări de reglementare la 86 locuri. Definitivarea acestora (cu termen 30 noiembrie 1966) au ocupat 60 % din capacitatea secţiilor timp de 3 - 4 luni. După anul 1968, în urma reorganizării administrativ - teritorială a RSR şi înfiinţarea judeţelor se reorganizează şi IRE pe noile judeţe, li se schimbă denumirea (în locul menţinerii în denumire a fostei regiuni, se specifică oraşul de reşedinţă a noului judeţ), ÍREM Baia Mare a fost renumit IRE Baia Mare (întreprinderea Reţele Electrice Baia Mare) cu zona de activitate pe teritoriile judeţelor Maramureş, Satu Mare şi Sălaj. Mai târziu se înfiinţează Exploatările Electroenergetice judeţene câte una pe judeţ, cuprinzând instalaţiile de distribuţie şi de vânzare a energiei electrice. Şi în judeţul Satu Mare, a fost înfiinţată Exploatarea Electroenergetică Judeţeană, având o conducere formată din director, inginer şef, contabil şef. în judeţ au fost formate patru centre de exploatare: ■ Centrul Urban Satu Mare cu zona de activitate Municipiul Satu Mare. ■ Centrul Rural Satu Mare cu zona de activitate zona rurală al fostului raion Satu Mare şi teritoriul fostului raion Oaş. ■ Centrul Cărei cu zona de activitate a fostului raion Cărei şi comuna Pişcolt. ■ Centrul Tăşnad cu zona de activitate a fostului raion Tăşnad. Cu această ocazie se înfiinţează Secţia de înaltă Tensiune (SIT) cu sediul la Baia Mare şi care a avut în gestiune, în exploatare şi întreţinere instalaţiile de transport din toate cele trei judeţe. în 1970 inundaţiile afectează, în mare măsură şi judeţul Satu Mare, implicit şi instalaţiile electroenergetice, rămânând temporar fără energie electrică majoritatea consumatorilor. După masa zilei de 14 mai 1970 au fost inundate de râul Someş localităţile din amonte de municipiului Satu Mare. Apoi dezastrul s-a extins şi s-a dezlănţuit şi în municipiu. Dimineaţa zilei de 15 mai peste 30 % din suprafaţa municipiului şi judeţului a fost acoperită cu apă. După ce au fost anunţaţi de inundaţia iminentă personalul de exploatare al Staţiei de Transformare Satu Mare, la data de 14 mai 1970 orele 16 şi 30 de minute, deconectează toate instalaţiile, separă staţia de SEN şi părăseşte staţia. Ca urmare toţi consumatorii de energie electrică din judeţ au rămas fără curent. La vremea aceia aceasta era singura staţie de transformare prin care se aducea energie electrică pentru tot judeţul. 127

Next

/
Thumbnails
Contents