Sike, Tamás (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria ştiinţele naturale şi medicale 10-11. (2009-2010)
Tamás Sike: Analiza cantitativă şi calitativă a hranei la strigă (Tyto alba guttata) în Judeţul Satu Mare
Satu Mare - Studii şi Comunicări Seria Ştiinţele Naturii \io\. X-XI (2009-2010) Din punct de vedere numeric, chiţcanii reprezintă o componentă importantă a hranei strigilor. Figura nr. 6 şi 7, respectiv rezultatele PCA sugerează că numărul ridicat de chitcani din hrană nu se datorează unor cazuri izolate de consum excesiv al acestora, ci caracterizează hrănirea întregii populaţii. Intre speciile celor trei genuri găsim specii cu frecvenţă ridicată (Sorex araneus), medie (Croädura suaveolens) şi redusă (Neomjs anomalus, N., fodiens). Din cele două genuri mai abundente (Crocidura, Sorex) strigile au consumat în principal din speciile de dimensiuni mai mari (C. leucodon, S. araneus). Cele două specii Neomys (N. fodiens şi N. anomalusj, nici împreună nu reprezintă o grupă importantă în hrana strigii, fapt datorat probabil modului de viaţă specific chiţcanilor de apă.Frecvenţele relative ale speciilor de soricide prezintă corelaţii pozitive, corelaţiile în cadrul genurilor sunt mai puternice (tipuri de habitate şi etologie apropiate). Acest fapt sprijină teoria că speciile de chiţcani nu reprezintă surse alternative de hrană unele la altele, când strigile, în lipsa şoarecilor de câmp, consumă chiţcani, creşte proporţia tuturor speciilor de soricide în hrană. Această tendinţă se exprimă atât în ce priveşte numărul de indivizi, cât şi biomasele acestora. După cum am văzut soricidele şi muridele prezintă corelaţii negative cu microtidele, care reprezintă sursa principală de hrană. Frecvenţa relativă a chiţcanilor prezintă corelaţie negativă cu cea a şoarecilor (Spearman R=-0,284006, p<0,005800, N=93) (figura nr. IU). Acestea sugerează că spectrul trofic dominat de microtide este completat când de muridé când de soricide. Păsările, liliecii, amfibienii şi “alte mamifere” sunt grupe ce conţin specii rar capturate, dar în perioade cu deficit de hrană (lipsa principalelor surse de hrană), acestea pot avea un rol important în supravieţuirea speciei. Liliecii apar des, dar în număr redus în hrana strigii. Totodată pe baza observaţiilor mele, pot afirma că strigile (în turnuri) şi liliecii (în poduri) pot convieţui pe parcursul mai multor ani. Nu cunoaştem însă, cazuri când strigile şi liliecii au convieţuit în spaţii comune (de exemplu în turnuri). In mai multe clădiri ce adăpostesc colonii de lilieci, am găsit urme (ingluvii) sporadice ale strigilor. Cele câteva loturi cu număr redus de ingluvii conţin un număr mare de chiroptere, ceea ce sugerează că strigile au ajuns accidental în aceste locuri şi au capturat indivizi din coloniile de lilieci (documentat şi de Uttendörfer 1940), după care au plecat. In schimb, găsim urme de chiroptere şi în ingluvii colectate din biserici în care nici mai devreme şi nici în perioadă studiului nu s-au adăpostit colonii de lilieci. Acest fapt ne arată că strigile capturează cu succes chiroptere şi în afara clădirilor (cum documentează şi Bauer 1956, Petrzelková şi Zukal 2001). Deşi această grupă conţine specii capturate în număr mic, deoarece toate sunt de dimensiuni mari, importanţa lor din punct de vedere al biomasei se apropie de cea a păsărilor. Deşi nu sunt speciile cele mai rar capturate, şobolanul (Rattus sp. care reprezintă în medie 0,5 % din hrană) şi alte mamifere de talie relativ mare (Arvicola terrstris, Mustela nivalis, etc.), sunt capturate probabil în perioadele cu deficit de hrană, deoarece pentru strigă 134
