Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 25/2. (2008)
A. Istorie
Lupta preoţilor români sătmăreni pentru unitate naţională totuşi, merită amintită riposta pe care a dat-o „Societăţii Széchényi” apărută la 1882 în Satu Mare. Această organizaţie îşi propunea obligativitatea învăţării limbii maghiare de către toţi locuitorii din Ardeal, propunere reînoită şi acum de către unii, după 125 de ani. Părintele a răspuns spunând că prin crearea acestei organizaţii, „...autorităţile au emis comanda de lucru în contra noastră pe toată linia” şi că se „...va răspunde cu toată demnitatea şi în termeni energici la insultele, calomniile şi tendinţele lor...”24 Un capitol special în istoria românilor sătmăreni dar şi ardeleni în general l-a constituit mişcarea memorandistă şi solidarizarea impresionantă a maselor în cauza nobilă a luptei pentru emancipare naţională, capitol îndeobşte cunoscut, meritând însă amintiţi măcar o parte dintre cei 21 de preoţi sătmăreni care au făcut parte din delegaţia de la Viena: Antoniu Băliban, preot în Unimăt, Demetriu Coroianu din Santău, loan Gallu din Supuru de Sus, Gavril Lazăr din Sanislău, Vasile Mureşan din Săuca, Vasile Pătcaşiu din Hotoan, Ştefan Pop din Babţa, Iuliu Pop din Mecenţiu, Constantin Lucaciu din Iojib, George Stanciu din Sărăuad, Augustin Pelle din Cărăşeu, loan Vaşvari din Bârsău de Sus şi alţii.25 întorşi acasă cu inimile pline de speranţă, asupra delegaţilor s-a declanşat furia autorităţilor, cel mai mult având de suferit „Leul de la Şişeşti”, dar ardelenii au dovedit o solidaritate extraordinară, având loc numeroase mişcări de protest şi frământări. Răzbunarea autorităţilor a fost însă teribilă, acţionând asupra ceea românii aveau mai scump: şcoala şi Biserica. Astfel, folosindu-se de cele mai murdare mijloace s-a trecut la transformarea în parte a şcolilor confesionale în şcoli de stat şi implementarea predării numai în limba maghiară, lucru parţial reuşit datorită opoziţiei preoţilor şi învăţătorilor cu dragoste de limbă şi neam. O altă strategie folosită a fost aplicarea „celebrei” de acum Lege Apponyi care propunea „...în toate şcoalele de pe teritoriul statului maghiar să se excludă orice tendinţă menită de a conturba unitatea naţiunii şi mai presus nutrirea conştiinţei de cetăţean maghiar şi a sentimentului patriotic să fie unul dintre scopurile supreme ale educaţiunii în fiecare şcoală”.26 Mari frământări a cauzat în rândul românilor sătmăreni constituirea în 1912 a episcopiei grecocatolice maghiare de Hajdudorog, la care au fost încorporate 46 de parohii din comitat, poate cel mai pervers mijloc de maghiarizare forţată, la care ierarhii ardeleni greco-catolici au avut o atitudine cel puţin suspectă. Credincioşii în frunte cu păstorii lor au protestat energic împotriva acestei samavolnicii, părintele Vasile Lucaciu, prezidând o adunare la Odoreu, era de părere că se va porni „...un război nesfârşit pentru apărarea bisericii, a credinţelor strămoşeşti şi a culturii noastre naţionale”. Mulţimea a cântat „Deşteaptă-te române” şi „Hora Unirii”, iar avocatul dr. Teodor Mihali striga împreună cu poporul: „Trăiască limba românească! Jos Papa! Jos cu vlădicia ungurească!”27 Până în 1918 existenţa acestei episcopii-surogat a făcut atâta rău românilor, încât efectele ei nocive se simt din păcate şi astăzi prin unele sate sătmărene. O formă originală, poate prea puţin scoasă în evidenţă, de luptă împotriva acestei episcopii maghiare a fost apariţia Vicariatului Naţional Român greco-catolic din Cărei, rodul unei abile acţiuni a protopopului Romul Marchiş, prin care cele 46 de parohii smulse cu forţa, revin sub conducerea de acum „vicarului general” Marchiş, care la 23 noiembrie 1918 trimite preoţilor o circulară, un „adevărat monument de simţire şi trăire românească”28 în care le cere să-şi anunţe păstoriţii de marea victorie pe care, în sfârşit, românii o repurtau. încununarea luptei românilor sătmăreni avea să-şi găsească plinătatea cu marele Act de la 1 Decembrie 1918, fericit eveniment la care preoţii au fost din nou în prim plan, 21 dintre ei participând la Marea Adunare de la Alba Iulia, alături de ceilalţi 96 de delegaţi a 60 de localităţi sătmărene. întorşi acasă, împreună cu ceilalţi slujitori ai Sf. Altare, intelectualii şi ţăranii, înălţând pe toate turlele bisericilor româneşti stindardul naţional, au avut de suferit din partea disperatelor autorităţi maghiare şi a soldaţilor secui, fapt care nu i-a oprit să organizeze Consiliile Naţionale locale şi să aştepte armata română 24 Viorel Ciubotă, op. cit, p. 43 23 Ibidem, p. 48 26 Ibidem, p. 56 27 Ibidem, p. 71 28 Ibidem, p. 157 131
