Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 25/2. (2008)
A. Istorie
Doru Lostun ca Testament pe pământ atunci când a zis: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh...”.3 De-a lungul negurilor timpului, credinţa şi limba strămoşească au fost singurele bogăţii pe care nam vrut să le dăm. Au venit pe aici multe neamuri şi au plecat, altele au venit şi n-au mai plecat, încercând în timp şi aceste bunuri să ni le ia, dar ne-am opus cu toată fiinţa noastră. E adevărat, au fost perioade de timp în care aproape că le-a reuşit, totuşi, iată-ne şi azi aici, vorbind şi rugându-ne aşa cum vrem noi, aşa cum au vrut şi înaintaşii noştri. Nu învinuim pe nimeni de nimic, nu polemizăm cu nimeni, pentru că nu am avea nimic de câştigat şi nici nu am avea dreptul, fiindcă istoria şi Tatăl cel Ceresc au numai acest drept, credem însă cu tărie că în Planul său, infinit mai presus de înţelegerea noastră, Dumnezeu a vrut să ne încerce atât de mult pentru că ne iubeşte atât de mult, cu o dragoste atât de adâncă încât nu ne-ar fi de ajuns o viaţă pământească ca să-i mulţumim. In cele ce urmează, am dori să aducem un mărunt prinos de recunoştinţă pentru credincioşia, dragostea de ţară şi faptele lor, tuturor preoţilor care, alături de păstoriţii lor ne-au făcut să fim ceea ce suntem azi dar şi să invocăm ajutorul Sf. Arhangheli şi Voievozi Cereşti Mihail şi Gavril, hramul a 90% din bisericile noastre, dovadă de netăgăduit a recunoştinţei faţă de importanţa colosală pe care a avut-o mănăstirea de la Perii Maramureşului, apoi cele de la Santău4, Cuţa şi Bixad, dar şi celelalte mănăstiri a căror existenţă în timp doar o putem bănui. In acestea au activat un lung şir de episcopi, majoritatea anonimi, totuşi, ni s-au păstrat câteva nume: Ilarie de la Cuţa, Efrem de Habra, Eutihie5 şi nu în ultimul rând pe Iosif Stoica, unul dintre cei mai mari apărători ai Ortodoxiei. Despre acest episcop, principele Nicolae Bethlem îl lăuda în memoriile sale: ”...din soborul său aşa a răspuns împotriva unirei cu patriarhul de la Roma, şi din Sf. Scriptură şi din scrisorile cele vechi, arătând şi întărind răspunsul său, cât eu n-am crezut că poate eşi din cap de român din Maramureş un răspuns ca acela. ,.”6 Preoţii români care au păstorit pe aceste meleaguri ar trebui pomeniţi în covârşitoarea lor masă, pentru că au fost ca nişte faruri ce şi-au călăuzit enoriaşii spre limanul mântuirii pe marea cea sărată a acestei vieţi, conservând totodată credinţa, limba şi datinile strămoşeşti. Lista subiectivă, dar perfectibilă am dori să o începem cu preotul Gavriil Papp din Cig, care a îmbrăţişat ideile mişcării de revenire la Ortodoxie ale călugărului Sofronie de la Cioara şi a preotului George de Abrud, împreună cu preotul şi călugării de la Santău, localitate care de altfel va şi deveni un centru al rezistenţei sătmărene împotriva catolicizării românilor. Aparţinând comitatului Solnocului de Mijloc, preotul Gavriil trimite mai multe scrisori parohiilor sătmărene, din Oaş (comitatul Ugocea), comitatul Szabolcs şi Maramureş, convocând adunări populare la Santău7, în 1761 la Corni (azi în Sălaj), Gârdani, Săsar şi Craidorolţ, în care delegaţiile de credincioşi erau informate despre „binefacerile” unirii, de care s-au bucurat de fapt doar preoţii, despre latinizarea şi înstrăinarea cultului şi dreptul natural al fiecăruia de a-şi alege singur credinţa, fără a fi impusă, fiecare credincios să aibă curajul să-şi declare confesiunea, fapt care s-a şi întâmplat dacă observăm conscripţia realizată de generalul cu tristă faimă Bukow.8 Urmarea acestor adunări a fost devastatoare pentru uniaţie9, multe parohii alungându-şi preoţii şi aducând alţii, ortodocşi, răzmeriţa riscând să se propage inclusiv în regatul Ungariei. Contele Károlyi, corniţele suprem al Sătmarului a observat pericolul acestor mişcări, făcând rapoarte amănunţite împărătesei 3 Matei 28,19 4 Câmpean Viorel, Op. cit, p. 144 5 Pr. Petru Bologa, Fragmente din istoria Episcopiei Sătmarului, în Calendar vestitor şi povăţuitor al creştinilor din Maramureş şi Sătmarpe anii 1991-1992, Ed. Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, Baia Mare, 1991, p. 67 h loan Lupaş, Istoria bisericească a românilor ardeleni, Ediţia a Il-a, Ed. Dacia, Cluj Napoca. 1995, p. 71 7 Câmpean Viorel, op. cit., p. 145 s Vasile Ciobanu, Statistica românilor ardeleni din anii 1760-1762, în Anuarul Institutului de Istorie Naţională, III, 1924-1925, Cluj, 1926, p. 662. 9 Ovidiu Ghitta, Naşterea unei Biserici, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca, 2001, p. 311 128
