Ardelean, Gavril - Buicu, Florin (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria ştiinţele naturale 8. (2007)

Medicină

Satu Mare - Studii şi Comunicări Seria Ştiinţele Naturii\io\. VIII (2007)

b) externe = care se raportează la industria farmaceutică ce promovează prin reclama publicitară, efectul şi durata soluţiei medicamentoase produsă clientului; determină un anumit comportament a pacientului, în cazul nostru , copilul, care devine implicat, sau din contră, apatic şi detaşat privind intervenţia medicamentoasă ce se exercită asupra sa.

Toate acestea, fund legate de credibilitatea actului medical în sine, subscriind aici şi identitatea medicamentului, ca stare ce poate în final a determina remodelarea unei atitudini, ştiind că percepţia psihologică a “pastilei” sau /şi a “siropului” pentru copil, este foarte importantă. E necesar a înlătura acea “închidere-carapace” stil arici, broască ţestoasă sau melc, a copilului ca reacţie-refuz adversă, faţă de medicament, prin identificarea la timp a cauzei care declanşează efectul, pornind în primul rând de la cunoaşterea partcicularităţilor de vârstă ale acestuia, cât şi a comunicării şi relaţionării cu medicul şi/sau farmacistul.

Astfel, copilul-pacient ca identitate psihologică asupra căruia ne-am oprit, încadrându-1 între 2-3 ani şi 6-11 ani, plaja cuprinzând prima copilărie, vârsta preşcolară şi copilăria mijlocie, se remarcă primdezvoltare, îndoială, ruşine, autonomie, iniţiativă, vină, inferioritate şi nu în ultimul rând, joc şi activitate. Cu alte cuvinte, copilul îşi dezvoltă particularităţi specifice vârstei, se raportează la familie şi apoi, la mediul educaţional, imprimânduşi în timp, atitudini şi comportamente specifice. Cunoscute fiind elementele ce-1 caracterizează pe copil într-o anumită perioadă dată, medicul va şti cum să-l abordeze pe pacient, acordându-i tot ajutorul, încrederea, liniştea şi stabilitatea de care acesta are atâta nevoie. De fapt e necesară o acceptare reciprocă. Este util ca medicul clinician M având în vedere creştere eficienţei îngrijirii medicale acordate copilului, să:

a) -cunoască şi să înţeleagă dezvoltarea copilului;

b) -evalueze comportamentul copilului având în vedere că multe comportamente sunt doar inadaptări situaţionale sau manifestări normale la o anumită vârstă (în multe cazuri nefiind justificat un consult psihiatric);

c) —îşi construiască un set de tehnici cu ajutorul cărora să poată rezolva diferite tulburări de comportament, ţinând cont însă de faptul că nu există o tehnică unică, valabilă pentru toţi copiii şi că aceste tehnici se modelează după nevoile copilului şi ale familiei sale.

Ţinând cont de minimele reguli amintite anterior, medicul va reuşi în timp a estompa şi apoi a reduce starea adversă a copilului faţă de:boală- 250

medic şi medicament. Evolutiv, copilul va ajunge să decanteze valoarea cuvântului, ştiind că medicamentul luat la timp, îl va face bine, îl va ajuta practic să rezolve problema sa de sănătate, ivită la un moment dat. Deci, se va ajunge la un asemenea tip de pacient, doar atunci când: -a) -familia va înceta să-şi mai ameninţe propriul copil cu remarci ca:

■ “Mănâncă tot că altfel vine nenea doctom şi-ţi face o injecţie în limbă/în burtă!”

■ “Vezi că dacă nu-1 iei, nu mai primeşti nimic!”

■ “Bea siropul că-ţi iau bicicletă!”

■ “îţi arunc păpuşa, dacă nu iei tabletele!”

■ “Medicamentele sau calculatorul! Alege!”

■ şi exemplele pot continua;

b) -perceperea în sine a medicamentului de către copil camare, mic, culoare neplăcută, miros, formă, ambalaj, cantitate, nu va avea repercursiuni psihice;

c) -intrarea în cabinetul medical nu va declanţa asupra copilului o conduită apropiată unei crize de identitate;

d) -intrând într-o farmacie nu va mai "mirosi a medicament”, iar înăuntru va fi, după propria percepţie, “bine, cald şi frumos”;

e) -copilul va ajunge să înţeleagă/conştientizeze, că e pentru binele şi sănătatea sa, de a lua medicamentele prescrise, respectând totodată şi efortul celor ce luptă pentru învingerea bolii şi recuperarea ce-o implică însănătoşirea;

situaţii ce declanşează într-o conjunctură dată, o anumită poziţie, implicare şi acceptare a responsabilităţii pe care o poartă, secvenţiahfamilia, medicul şi în unele situţii, chiar şi farmacistul. Important este, de a înlătura prin toate mijloacele specifice, impactul negativ pe care medicamentul îl mai are încă asupra copilului. Rezultă astfel, necesitatea implicării elementelor psihopedagogice asupra copilului evidenţiind în cele mai multe cazuri, secvenţele:

a) —educaţie = rolul sănătăţii, ameninţării ei, comunicarea şi relaţionarea medic-pacient, dar şi fannacist-client, implicarea familiei şi comunităţii;

b) —pihoterpeutice = aplicare terapiei expresiei verbale-povestea şi basmul terapeutic;

menite a declanşa apariţia şi consolidarea unei atitudini optimiste , dar mai ales a gândirii pozitive asupra sănătăţii, prin accenturea rolului

medicamentului în menţinerea sa . în acest sens, ca o consecinţă strategicometodologică la tema supusă prezentării noastre, se înscrie în aria aspectului psihoterapeutic şi povestea terapeutică-exemplificată prin “Siropel şi Tabletiţa” considerată ca un început în aplicarea