Ardelean, Gavril - Buicu, Florin (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria ştiinţele naturale 8. (2007)
Medicină
Satu Mare - Studii şi Comunicări Seria Ştiinţele Naturii Vo\. VIII (2007) fi compătimiţi, a fi luaţi în considerare etc,. Sunt cele mai frecvente cazuri. • producerea de către bolnavi a unor leziuni cutanate, pretinzând că acestea se datorează unui accident de muncă sau prezentate drept argument pentru a fii internaţi sau scutiţi de muncă. • întreţinerea şi agravarea unor leziuni preexistente (prin scărpinat prelungit sau aplicarea de substanţe iritante) pentru a prelungi internarea în spital, a concediilor de muncă sau scutirea de la muncă. Caracteristic pentru aspectul clinic sunt localizarea neobişnuită a leziunilor, aspectul lor bizar, absenţa totală a altor elemente clinice obiective, subiective sau paraclinice în favoarea afecţiunii simulate, precum şi localizarea leziunilor numai în zonele în care tegumentul poate fi atins uşor de bolnav. Niciodată nu apar leziuni pe zonele unde pacientul nu poate ajunge cu mâna, ca de exemplu regiunea interscapulară.P) Anamneză săracă, şi de multe ori mincinoasă dm partea bolnavului, indiferenţa bolnavului faţă de leziunile pe care le prezintă şi asupra modului în care ele au apărut ne pot duce către acest diagnostic. Uneori, localizările absolut simetrice la distanţe milimetric identice ale leziunilor pe ambele părţi ale corpului, cu leziuni de geometrie identică sau situate exact pe axa mediană a corpului pot sugera diagnosticul. Majoritatea acestor bolnavi au suferinţe psihice manifeste sau ascunse. Foarte puţini dintre ei recunosc autoagresiunea.!4) Ei o fac cu un scop anume: de a fi luaţi în considerare de familie sau anturaj sau doar de a fi pe primul plan. De aceea diagnosticul poate fi confirmat şi pe baza unui examen psihologic şi/ sau psihiatric. Unii psihiatrii consideră că aceşti pacienţi pot avea o personalitate imatură, sunt persoane închise, cu emotivitate imatură, şi la care autoagresiunea se poate percepe ca un semnal de alarmă privind ajutorul ce-1 necesită. In multe cazuri autoagresiunea este precipitată de variate evenimente recente din viaţa pacienţilor.!8.9.10) Mijloacele prin care se pot produce leziunile sunt multiple. Putem aminti: • scărpinatul (cu unghii netăiate, cu perii etc.) • scarificarea (cu bricheagul, cu metale, sticle, vârf de cui etc.) • arsuri (chimicale caustice, ţigarete, fier încălzit) • dermite de contact (prin detergenţi, chimicale, plante, dezinfectante) • ulceraţii (prin tăieturi cu diferite unelte) • alopecii ( smulgerea manuală a firelor de păr) • edeme şi dermite de stază ale membrelor (prin aplicare de garouri),etc. Diagnosticul şi tratamentul patomimiilor este dificil. Prezenţa unor leziuni bizare, simetrice, situate pe zone pe care pacienţii le pot atinge, excluderea altor dermatoze, precum şi lipsa unor criterii clinice şi de laborator de boală, la persoane cu tulburări psihice pot sugera diagnosticul. Tratamentul leziunilor este simplu. Dezinfectarea şi pansarea plăgilor este suficientă. Ţinerea bolnavului sub observaţie strictă şi controlul zilnic al leziunilor îl împiedică să-şi producă noi leziuni. Totuşi, tratamentul ambulator nu dă rezultate la toţi pacienţi, pentru că ei se vor autoagresa până când îşi vor atinge scopul propus. De aceea internarea în spital a acestor cazuri cu o severă monitorizare este absolut indicată. Tratamentul de fond constă din pshihoterapie şi tratament psihiatric unde este cazul.!11) Rezultatele sunt moderate şi temporare, iar prognosticul rezervat. In acest sens un studiu pe termen lung efectuat de Sneddon, pe un lot de 43 de pacienţi cu patomimii, ne arată că 30% dintre aceştia continuă să-şi provoace noi leziuni, unii chiar şi după 12 ani de la diagnosticare.!12) Concluzie Patomimiile sunt afecţiuni rare, care pun probleme de diagnostic din cauza aspectului clinic ciudat, prin anamneza săracă, prin necolaborarea pacienţilor. Majoritatea acestor bolnavi au suferinţe psihice manifeste sau ascunse. Bibliografie 1. Antony S. J, Mannion S. M. 1995. Dermatitis artefacta revisited. Cutis, 55 362-364. 2. Appelbaum S. A, Cole D. R., Root S. M. et al. 1992. Dermatitis artefacta. Case reports. J Am Pediatr. Med. Assoc. 82 633-635. 3. Bucur Gh. Et al.2002. Boli Dermatovenerice Enciclopedie, Editura Medicală Naţională, Bucureşti 4. Fabisch W. 1980: Psychiatric aspects of dermatitis artefacta. Brits J Dermatol , 102 29-34. 5. Farrier J. N., Manşei R. E., 2002. Dermatitis artefacta of the breast: a series of case reports. Eur J Surg Oncol 2002'; 28:189-192. 6. Harman M, Akdeniz S, Bayram Y. 2001 Dermatitis artefacta. Eur. Acad. Dermatol Venereal; 15 368-370. 7. Joe E. K., Li V. W, Magro C. M. et al. 1999. Diagnostic clues to dermatitis artefacta. Cutis, 63 209-214. 110
