Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 17-21/2. (2000-2004)
A. Istorie
Populaţia evreiască din părţile Sătmarului la 1848 73 Corelarea locului naşterii cu domiciliul, adesea oferă o ambianţă curioasă. Astfel, Isaac Levi s-a născut la Fogolyan, soţia şi soacra la Jánk. Cei cinci copii au văzut lumina zilei în cinci localităţi deosebite. La Jármi, din cei 103 evrei, 55 erau născuţi în localitate, iar ceilalţi 48 în alte 26 de aşezări. Spaţiul lor de mişcare, însă, s-a redus, în special, în perimetrul comitatului Sătmar şi cel mult la Ugocea, Maramureş, Bereg, Ung şi Zemplén. Transferul la distanţă era rar, ca, de exemplu, cazul celor doi timişoreni strămutaţi la Medieşu Aurit. Evreimea sătmăreană, în 1848, a fost caracterizată de o majoritate bărbătească (52,42%). La micronivel, însă, situaţia nu era uniformă. Singura explicaţie plauzibilă a majorităţii masculine, o găsim în mortalitatea infantilă sporită a fetelor. Conscripţia a căutat să stabilească situaţia social-economică a familiilor. Potrivit mentalităţii timpului, s-a înregistrat ocupaţia capului familiei, inclusiv a femeilor văduve, considerate ca atare. La membrii de familie, rubrica respectivă a fost completată doar dacă respectivul avea ocupaţie aducătoare de venit propriu. Soţia, membrii de familie adulţi (de la 18 ani) şi chiar copiii mai mari, în mod tacit, erau consideraţi membri de familie ajutători. Plecând de la această premiză, putem defini 1740 persoane active (19,63%). Cel mai mare grup de acest fel se găsea la Cărei, cu 222 persoane (15,55). Efectivul “cerşetorilor”, “săracilor”, în general a celor lipsiţi de resurse proprii de întreţinere s-a ridicat la 128 capi de familii, dintre care 73 la Cărei. Se pare că aici au fost trecuţi şi cei care duceau o viaţă contemplativ-religioasă şi trăiau tot din donaţii caritabile. Datele disponibile oglindesc mutaţiile intervenite în structura societăţii evreieşti în deceniile prerevoluţionare. Legile medievale au exclus evreii din rândul proprietarilor funciari şi nici reformele lui Iosif al II- lea şi nici edictele de reformă nu au asigurat o schimbare radicală. Totuşi, pe plan local, limitele au fost trecute, fiind înregistraţi 222 agricultori, 12,75% dintre persoanele active. O însemnată parte a moşierilor căuta să scape de greutăţile producţiei, dând pământul în arendă. Câţiva fruntaşi ai comunităţii din Cărei erau mari arendaşi ai domeniului Károlyi. Judele principal Avram Polacsek, pe lângă prăvălie, a deţinut şi o arendă. Izrael Steinberg, responsabilul cu ajutoarele comunitare, se ocupa cu exploatarea pământului moşieresc arendat. Alte persoane cu ocupaţie similară se găseau la Andrid, Dindeşti, Irina, etc. O dificultate în stabilirea arendaşilor este lipsa frecventă a concretizării termenului. Numărul lor total a fost de 241 (13,85 %). Trebuie însă precizat că arendaşii drepturilor regaliene (cârciumari, băcani, etc.) sunt menţionaţi aparte, cu precizările necesare. Muncitorii agricoli evrei, atât de numeroşi în deceniile următoare, încă apar sporadic. La Someş- Uileac trăia “muncitorul de câmp” Borek, în etate de 60 ani. Tot aici îi putem încadra, cel puţin parţial, pe cei 19 “zilieri” şi “muncitori cu palma” (1,09 %). Evreii, de generaţii, practicau fierberea ţuicii, în ciuda îngrădirilor medievale atenuate după 1820. Totuşi practicarea acestei meserii era în scădere, găsindu-se doar 91 persoane ocupate (5,22 %) în acest sens. Tradiţiile moşiereşti şi posibilităţile contemporane au determinat ca evreii, şi pe mai departe, să se ocupe prioritar cu circulaţia mărfurilor. Desigur, evoluţiile social-economice au reclamat forme şi metode modernizate. Pe de o parte, a crescut considerabil oferta produselor agrare, pe de altă parte, cererea produselor industriale. La fel, moşierii erau interesaţi să arendeze evreilor drepturile regaliene întrucât reuşeau, de regulă, să imprime acestora o rentabilitate sporită. Dificultăţile legate de dreptul de cârciumărit i-au determinat pe moşieri să recurgă la arendare, în mod prioritar. Din acest motiv, într-o serie de localităţi ca Terebeşti, Ghilvaci, etc., singura familie evreiască locală era legată de această activitate. Conscripţia împarte în mai multe grupe pe cei ce erau ocupaţi în comerţ. Pe de o parte, apar categorii în termeni generali, fără indicarea precisă a sferei de activitate, pe de altă parte, s-au folosit termeni contemporani, fără să avem certitudinea utilizării lor consecvente. De asemenea, conform tabelului de mai jos, de regulă, lipseşte indicarea locului de muncă în cadrul unităţilor de desfacere, în special distincţia între proprietar şi calfa. Este o raritate precizarea că Bernardin Veisz este calfa, iar Herman Nas, asociat, ambii din Cărei.
