Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 17-21/2. (2000-2004)

A. Istorie

Două privilegii imperiale din secolul al XVII-lea referitoare la “grecii” din Satu Mare

Blanka Sidonia Gorun

Dosarul tot mai vast al istoriei „grecilor” din comitatele de la vest de principatul Transilvaniei, care au alcătuit o vreme aşa numitul 'Partium (părţi anexate), priveşte şi oraşul Satu Mare, localitate a cărei istorie se impune, pe bună dreptate, tot mai mult atenţiei istoriografiei actuale1, după o lungă perioadă de tăcere relativă2. Nu avem intenţia să dezbatem în vreun fel istoria zbuciumată din secolul al XVII-lea a Sătmarului, destul de bine cunoscută dealtfel, ci numai să contribuim, într-o măsură oarecare, la o problemă aflată încă în curs de elucidare: problema “grecilor” din Satu Mare, peste care se trece uneori cu destulă uşurinţă, deşi ei au jucat un rol mult mai însemnat în evoluţia istorică a regiunii decât sunt acreditaţi în acest moment.

Comunitatea “grecească” de aici şi-a făcut apariţia pe malurile Someşului în anul 1661, după căderea cetăţii orădene sub stăpânire turcească3, retrăgându-se - se pare — din calea acestora, deşi, pe de altă parte, ei au fost frecvent acuzaţi că ar fi spionat lumea creştină în favoarea lor4. Odată stabiliţi forţat în Mintiu, aceştia au constituit aici o comunitate negustorească, care, foarte probabil, a intrat în conflict cu negustorii localnici, tulburând cutume şi producând concurenţă. Prin urmare, puterea centrală care controla zona în urma păcii de la Vasvár (1664) mai mult politic decât militar, s-a văzut nevoită să intervină în conflictul iscat între negustorii sătmăreni şi “grecii” intruşi, acordându-le acestora din urmă un privilegiu care le asigura baza juridică a rezidenţei şi a activităţii lor nu numai în Mintiu, ci în întregul ţinut. Existenţa diplomei imperiale din 1 iulie 1667, a fost semnalată încă în 1809, destul de nebulos, de Szirmay5, care, însă, nu a publicat-o. Astfel că istoricii care i-au urmat istoricului sătmărean au preluat, mecanic, interpretările, fără să fi cercetat serios textul. Din acest motiv, credem că este justificat să îl publicăm în anexă (documentul nr. 1), oferindu-1 atenţiei cercetării ştiinţifice, cu atât mai mult cu cât acesta ridică câteva probleme extrem de interesante.

Prima şi cea mai importantă problemă este aceea că diploma leopoldină din 1 iulie 16676, acordată pro mercatoribus graeă ritus in oppidis Zattbmár, Zattbmár Némethi etKállo degentibus are un text aproape similar cu o altă diplomă leopoldină, datată tot 1 iulie 1667, dar acordată comunităţii „grecilor” din Debreţin7. Că este vorba de două diplome, cu certitudine, diferite - cel puţin ca beneficiar — este subliniat de împrejurarea că cele două privilegii au fost transpuse în două volume complet diferite ale registrului juridic fundamental al Ungariei, Uber regius, primul în volumul XIII, al doilea în volumul XX, ultimul conţinând deciziile puterii centrale emise după anul 1690. Credem că este aici cazul unui tranfer al unei reglementări juridice acordate iniţial pentru comunitatea de la Satu Mare8 la cea de la Debreţin, care se confrunta cu aceleaşi probleme conflictuale generate de apariţia în oraş a concurenţei „greceşti”, dar cu mulţi ani mai târziu. In plus, în textul diplomei din volumul XIII, apare specificat — chiar în două rânduri - că este vorba despre fori dominiis fisci nostrae maiestatis regii, signanter Z.athmar, et Zathmar Nemeţy, necnon Kalló respectiv Zathmar, et Zathmar Nemeţy, necnon Kalló, at aliis bis limitibus quidem graecis resident.

A doua problemă ridicată de privilegiul leopoldin din 1 iulie 1667 acordat “grecilor” sătmăreni este că textul său este aproape identic cu cel acordat pentru Debreţin (acesta din urmă conţine chiar şi precizarea că este acordat “grecilor” din Zathmar, et Zathmar Nemeţy, necnon Kalló, iar particularizarea lui este precizată în preambulul care face introducerea la diploma pentru Debreţin, care lipseşte în cazul sătmărenilor, în mod justificat). Dar ambele diplome au ceva specific: ambele par a se înscrie într-o preocupare mai largă a

1 Drept exemplu, recenta lucrare vastă a lui Ovidiu Ghitta, Naşterea unei Biserici. Biserica greco-catolică din Sătmar în primul ei secol de existenţă (1667-1761), Cluj-Napoca, 2001.

2 In afara lucrării, foarte timpurii, lui A. Szirmay, S ^atmár vármegye fekvése, történetei, és polgári esmérete, I-II, Buda, 1809, urmată la o jumătate de secol de cea a lui N. M. Sarkadi, SKalmár-Németi szabad város egyházi és polgári történetei, Satu Mare, 1860 şi, apoi, volumul coordonat de Borovszky Samu, S^atmár vármegye, Budapesta, s.a (1896) şi, în sfârşit, modesta lucrare a lui A. Doboşi, Din istoria Sătmarului, Satu Mare, 1937, acest spaţiu al Sătmarului, cu o istorie extrem de densă, nu s-a bucurat de prea multe abordări istoriografice de amploare.

3 Ssţatmârvármegye, Budapesta, s.a (1896), p. 244; O. Ghitta, op. cit., p. 92.

4 A. Miskei, Délszláv kereskedők és hírszerzők a Duna mentén (.Adalékok a kévéi rácok történetéhez a 16. század második felében), ín „Emlékkönyv Rácz István 70. születésnapjára”, Debrecen, 1999, p. 123.

5 Szirmay, op. át., I, p. 180-181.

6 Arhiva Naţională a Ungariei (Magyar Országos Levéltár Budapest), fond Cancelaria aulică a Ungariei, A. 57, Libri regii, voi. XIII, p. 516 şi 518.

7 Idem, fond Cancelaria aulică a Ungariei, A. 57, Libri regii, voi. XX, p. 372 şi 377.

8 Privilegiul sătmărean are ca regest în,volum textul: Confitmatio certorum punctorum pro mercatoribus graeci ritus in oppidis Zatthmár, Zatthmár Némethi et Kállo degentibus. Ibidem, voi. XIII, p. 516.

Satu Mare - Studii şi comunicări (Seria II Istorie-Etnografie-Artă), nr. XVII - XXI, 2000-2004