Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 17-21/2. (2000-2004)
A. Istorie
Debutul procesului de colectivizare a agriculturii în judeţul Satu Mare Augustin Tărău Modelul agriculturii sovietice a fost transpus în viaţă pe teritoriul României de către cominternişti, instrumente fidele ale ocupantului, promotori ai politicii de dezrădăcinare şi disoluţie socială. Ţăranul urma să dispară odată cu pământul prin care se identifica, ca cea mai numeroasă pătură socio-economică din ţară. El trebuia eliminat şi apoi înlocuit cu colhoznicul, „omul de tip nou” — be^bojîi — „cel fără de Dumnezeu, venit de oriunde şi aplecat către orice”1. Reforma agrară din anul 1945 a reuşit să satisfacă, pentru moment apetitul de proprietate a proletariatului agricol, însă, la scurtă vreme, acesta a fost repudiat prin introducerea modelului agricol colhoznic, reconstituindu-se practic moşiile, dar într-o nouă formă. Până târziu, a fost evitat termenul cooperaţie, deoarece acesta putea trezi în mintea ţăranilor, amintirea instituţiei cu acelaşi nume din perioada interbelică. Hotărârea de colectivizare a agriculturii a fost o atitudine temerară, întrucât, conştient sau nu, comuniştii intrau în conflict direct cu aproximativ 75% din populaţia ţării, cât reprezentau ţăranii săraci şi mijlocaşi. în fapt, colectivizarea însemna pauperizarea ţărănimii, prezentată însă, ca unică modalitate de emancipare a clasei ţărăneşti, prin intermediul propagandei axate pe discursuri persuasive despre superioritatea sistemului sovietic, dar şi prin coerciţie şi teroare2. Cu toate presiunile făcute, ţărănimea nu se lăsa prea uşor convinsă de avantajele modelului bolşevic. Ţăranii nu se arătau dispuşi să renunţe la agoniseala lor de o viaţă, de dragul unor proiecte utopice. Pentru cei înstăriţi, o asemenea decizie ar fi condus la o ruinare economică rapidă, în timp ce pentru populaţia aflată la pragul limitei sărăciei, ar fi însemnat pierderea oricărei speranţe de redresare3. Pe plan ideologic, actul de naştere al colectivizării se legitimează pe data de 3 martie, când în cadrul lucrărilor Plenarei C.C. al P.M.R., Gheorghe Gheorghiu-Dej a indicat principalele direcţii ale procesului de socializare a agriculturii: „Partidul Comunist din România şi-a luat de la naşterea sa sarcina istorică de a realiza alianţa între proletariat şi ţărănime, pentru apărarea ţărănimii muncitoare împotriva exploatării muncitoreşti şi capitaliste, pentru smulgerea pământului din mâinile moşierimii şi trecerea lui în mâinile celor ce-1 muncesc. (...) Partidul Comunist din România a pus la ordinea zilei problema lichidării imediate a proprietăţii moşiereşti printr-o reformă agrară democratică” 4, după care în etapa următoare, ce trebuia parcursă în lupta cti “forţele reacţionare de la sate” în speţă, ţărănimea mijlocaşă - se indică în documentul programatic — “Partidul şi guvernul au început să ia măsuri de îngrădire a chiaburimii “5. Declanşarea procesului de înfiinţare a primelor structuri de tip colectivist a fost minuţios pregătită pe parcursul mai multor şedinţe de analiză desfăşurate la nivelul fiecărui comitet judeţean al P.M.R. Rezultatele acestor demersuri au fost centralizate de către Comitetul Central, singurul organism abilitat să aducă recomandări şi să acorde aviz favorabil închegării acestor unităţi, în particular, pentru fiecare caz în parte. Până la finele anului 1949, în ţară fuseseră înfiinţate deja, 56 de G.A.C., iar numărul acestora avea să crească vertiginos în următorii ani. Singura cale de propăşire a agriculturii româneşti, în viziunea P.M.R. era “marea agricultură socialistă, spre deosebire de mica gospodărie ţărănească, [unde] sunt posibile acumulări, reproducţia lărgită, deoarece numai prin cooperaţie poate fi transformată baza agricolă a economiei naţionale”6. Propaganda întreprinsă de partid ridica în slăvi agricultura sovietică care a servit ca model, în acest sens, era rezervat un “un rol de seamă în propagarea superiorităţii gospodăriilor colective (...) călătoriile ţăranilor români în U.R.S.S. precum şi vizitele făcute în R.P.R. de specialişti din U.R.S.S. care lucrează în agricultură”7. 1 Mihai Stratulat, Tragedia satului românesc, în “Arhivele Totalitarismului”, anul I, nr. 1/1993, p. 195. 2 Apostol Stan, Teroare fi rezistenţă în România democraţiei populare, în “Analele Sighet”, nr. 7, Fundaţia Academia Civică, Bucureşti 1999, p. 15-25 3 Octavian Roske, Colectivizarea agriculturii. Represiunea totală 1957-1962, II, în “Arhivele Totalitarismului”, anul III, nr. 2/1995, p. 129. 4 Rezoluţii fi Hotărâri ale C.C. al P.M.R. 1948-1950, Rezoluţia Plenarei C.C. al P.M.R. din 3-5 martie 1949, pentru întărirea alianţei clasei munntoare cu ţărănimea muncitoare fi transformarea socialistă a agriculturii, Editura P.M.R., Bucureşti 1951, p. 87. 5 Ibidem. 6 N. Puhlov, Dezvoltarea agriculturii în Republica Populară Română, Editura Partidului Muncitoresc Român, Bucureşd, p. 12 7 Ibidem, p. 15. Satu Mare — Studii şi comunicări (Seria II Istorie-Etnografie-Artă), nr. XVII — XXI, 2000-2004
