Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 17-21/2. (2000-2004)
A. Istorie
140 Alina Nógrádi viaţa socială; (...) Vera Călin: Chipul omului înaintat în poezia noastră nouă\ (...) S. Iosifescu: Oameni deosebiţi (câteva probleme ale redării chipului comuniştilor în literatura noastră nouă)"52 etc. Normarea excesivă a literaturii pentru copii este în spiritul întregii creaţii literare a vremii. Impunerea unor anumite imagini şi scheme de realizare a lor la nivel textual, pe baze ideologice, permite tratarea acestor discursuri literare în cadrul modelului de creaţie specific /ogor-ului pragmatikos. IV La nivel poetic, modul de creare al acestor texte literare nu este cel specific lor. Aceasta înseamnă că procesul creaţiei de sens nu este cel caracteristic logos-xAui poetikos, nu este după model poetic, prin poetic înţelegând orice creaţie literară (poezie, proză etc.), mitică, religioasă, cu diferenţele lor specifice. Creaţia de sens în cadrul limbajului poetic este una ce-şi consumă finalitatea în ea însăşi, nu are o finalitate intrinsecă. In cazul în care un text literar este folosit în scopuri pragmatice după săvârşirea actului creator nu înseamnă că este un text de tip pragmatic sau cu o finalitate practică internă, care să constituie o constantă a actului de creaţie, aşa cum un text mitico-religios creştin, de exemplu cel care prezintă botezul Domnului îrf Biblie, nu se constituie în acelaşi mod ca şi predica unui preot creştin în faţa enoriaşilor săi, pe această temă, predică ce de la început se construieşte conform unei intenţii pragmatice stabilite anterior elaborării ei. în cadrul modelului poetic de creaţie (M. Borcilă, 1997), se diferenţiază modelul literar de cel mitico-religios prin specificul lumii posibile propuse: în textul de factură mitică, lumea posibilă creată se acreditează la nivel colectiv, se ontologizează ca atare; în textul literar, universul potenţial propus este de fiecare dată individual, neontologizat, i.e. mereu sub caracterul posibilului, niciodată tratat ca existând în plan real. Mai greu de determinat, lumea posibilă creată prin intermediul procesului metaforic de tip pragmatic este una care poate conţine elemente mitice, chiar religioase, politice, filosofice, dar aceste elemente nu reprezintă o constantă a procesului metaforic de creaţie, constanta este intenţia pragmatică internă, care organizează aceste elemente, înspre viziunea inedită finală. Astfel, ceea ce este numit mitul comunist al progresului, de exemplu, reprezintă o creaţie de tip pragmatic, ce conţine elemente de mitizare sau imagini de tip mitic, cum este imaginea eroului proletar (tractoristul, ceferistul, filatoarea etc.). Faptul că aceste devieri ideologico-culturale au fost considerate mituri se explică prin acreditarea lor colectivă la un moment istoric dat. Deosebirea de mit o constituie faptul că acest gen de acreditare la nivel colectiv nu este una bazată pe o ontologizare determinată de legile gândirii mitice, ci este una impusă de aparatul politic prin modalităţi extralingvistice (torţionarea etc.), chiar dacă este vorba de creaţii culturale, situabile în planul metaforei revelatorii. în ceea ce priveşte procesul creator (M. Borcilă, 1997), etapele lui principale sunt aceleaşi ca în cadrul procesului de creare al unui discurs literar propriu-zis, diferenţiindu-se metaforele nucleului generativ şi luându-se în considerare finalitatea pragmatică internă specifică. Fiecare text de acest tip (în cazul de faţă toate textele analizate din Gazeta literară) are nucleul său simbolic propriu, dar intenţia ideologică este comună. In acest context, imaginea copilului se constituie relativ unitar în toate discursurile avute în vedere, aşa cum afirmam anterior, pe schema trecut întunecos-viitor luminos şi a dramei conştientizării opoziţiei lor fundamentale. In prima etapă de creare a acestei imagini, se pun în contradicţie tocmai cele două aspecte precizate mai sus. Metafora copilului care descoperă lumea şi calea adevărată spre viitorul nou constituie una dintre cele două metafore nucleare ale nucleului simbolic în orice text pe această temă (din cele cercetate). Cea de-a doua metaforă o constituie raportarea lui la lume, i.e. raportul anthroposcosmos, metaforă ce cunoaşte diferite variante în discursurile studiate, constituindu-se mai puţin unitar decât prima. Tensiunea între cunoaşterea trecutului şi descoperirea viitorului se accentuează, la nivel textual fiind recognoscibilă în episoadele narative ce relatează lupta de clasă, atrocităţile capitalismului hiperbolizate etc.), rezolvându-se prin soluţia victoriei asupra întunericului. Opoziţia întuneric-lumină este una de tip mitic (bine-rău), iar metafora anulării ei este, cu variaţiile de rigoare, cea a noii căi luminoase deschise, metaforă cu implicaţii religioase, biblice. Imaginea copilului devine, astfel, cel mai potrivit instrument ideologic de promovare a noii legi, datorită fundalului gnoseologic existent: pe de o parte, copilul este asociat cu orice început, pe de altă parte, există implicaţiile religioase ale acestei 52 **» QU, 4-'54, p. 2.
