Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 17-21/2. (2000-2004)
A. Istorie
Copilul în presa literară a anilor ’50. Mize ideologice ale puterii comuniste în producţia culturală Alina Nógrádi Moto: ’’Nani, raza mea de lună... Când vei fi mai mărişor buna bună o să-ţi spună pentru ce-am luptat şi mor cine-a vrut să mă răpună cine moartea mi-o răzbună, care glas de foc răsună, care pumn de fier ne-adună, ci vei fi un luptător! ...Nani, nani, puişor...” (S. Arghir, GLI, 6-'54, p. 2) I Pentru a vorbi de imaginea copilului în presa literară a anilor ’50, în cazul de faţă „Galeta literară”, anul I, nr. 1-42, 1954, este necesară circumscrierea cultural-ideologică a scriiturii gazetăreşti (şi nu numai) din acea perioadă, urmată de precizarea perspectivei de abordare a faptului cercetat. Studiile asupra imaginarului, aparţinând Noii Istorii1, pun în lumină caracteristicile acestei perioade (anii ’50), din punct de vedere politic, ideologic, cultural, etc. Pentru spaţiul românesc, perioada 1944 (1947)-1964 este cunoscută ca "faza antinaţională" a comunismului2), altfel spus, ca perioada de maximă servitute faţă de Uniunea Sovietică şi de principiile stalinismului, promovate de "aparatul de stat", în special prin intermediul "producătorilor de cultură"3. Din punct de vedere politic, anul 1947 marchează începutul regimului totalitar comunist în România şi al unui deceniu şi jumătate de "prietenie" strânsă cu Uniunea Sovietică. Cel de-al XVIII-lea congres al Partidului Social-Democrat, ultimul de altfel, în urma căruia Partidul Comunist deţine puterea politică a ţării "s-a încheiat cu o moţiune intitulată: Admiraţie pentru Uniunea Sovietică, prin îndreptarea gândului către popoarele sovietice, în frunte cu I. V. Stalin''4. Cultul lui Stalin, ca "geniu al omenirii muncitoare"5, continuă în România şi după moartea acestuia, deşi la Moscova Hruşciov demască crimele staliniste, ceea ce face ca perioada 1956/1957-1964 să fie numită "îngheţul românesc în stalinism"6 7. în ceea ce priveşte ideologia aferentă, se cunoaşte faptul că marxism-leninismul, inclusiv varianta stalinistă ulterioară, a fost singura ideologie admisă de puterea politică. Vom lua în discuţie aspectul ideologic în măsura în care este relevant pentru cel cultural, deşi sunt într-un mare grad interdependente: "într-adevăr, în 1948 a debutat într-un cadru propice aşa-numita revoluţie culturală [denumire dată de Lenin, n.n.], care, prin metodele şi rezultatele ei, s-a dovedit în realitate o revoluţie anticulturală'1. Se promovează, în mod programatic, un fenomen de "deznaţionalizare culturală", de îndepărtare a culturii româneşti de cea occidentală şi de cea autohtonă: "Nu rămâne decât un singur drum, larg deschis, pe care cultura românească e îndrumată imperativ: dragostea neţărmurită faţă de Uniunea Sovietică, de istoria şi cultura ei din trecut până azi"8. Doctrina oficială, impusă producătorilor de cultură sovietici, este cea a 1 Nouvelle Histoire sau Annales - referinţe bibliografice româneşti: Lucian Boia, jocul cu trecutul. Istoria între adevăr pi ficţiune, 1998a; Istorie pi mit în conptiinţa românească, 1997; (s.r.) Miturile comunismului românesc,\ 1998b; Simona Nicoară, Teodor Nicoară, Mentalităţi colective pi imaginar social Istoria pi noile paradigme ale cunoaşterii, 1996; Katherine Verdery, Compromis pi rezistenţă. Cultura română sub Ceaupescu, 1994 etc. 2 L. Boia, 1997, p. 65. 3 K. Verdery, 1994, p. 115. 4 V. Frunză, 1990, p. 342. 5 Ibidem, p. 379. 6 Ibidem, p. 380. 7 M. Niţescu, 1995, p. 66. 8 Ibidem, p. 72. Satu Mare — Studii şi comunicări (Seria II Istorie-Etnografie-Artă), nr. XVII — XXI, 2000-2004
