Szőcs, Péter Levente (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria arheologie 17-21/1. (2000-2004)

Studii

Un complex arheologic din epoca mijlocie a bronzului

Petre Roman şi loan Németi oferă un scenariu al procesului de geneză a culturii Suciu de Sus, bazat pe o perspectivă mai generală, aceea a unor procese oarecum asemănătoare ce se petrec în ariile periferice ale culturii Otomani. In aceste zone se constată unele diferenţieri în cadrul culturii materiale, datorate atât unei penetraţii diferite ca intensitate a fondului Otomani, cât şi urmare a răspunsului diferit al fondului cultural pe care s-a aşezat în cadrul acestor individualizări din etapa a IlI-a a culturii Otomani este văzută şi naşterea culturii Suciu de Sus, în urma unei desprinderi din aria Otomani (Roman —Németi 1990a, p. 40). Această explicaţie a genezei culturii Suciu de Sus a fost acceptată de Carol Kacsó (Kacsó 1995, p. 97—98) şi Valentin Vasiliev (Vasiliev şi colab 2002, p. 42-43). Carol Kacsó, pe baza analizei informaţiilor publicate din cercetarea de la Medieşu Aurit/Potău — Ciuncaş, consideră ca fiind posibil şi faptul ca întreaga Câmpie Someşană să nu fi aparţinut ariei culturii Otomani ci a celei a culturii Suciu de Sus (Kacsó 1995, p. 96—97). Sintetizând, principala problemă care se pune pentru descoperirile de epoca mijlocie a bronzului din Câmpia Sătmărean este aceea de a le atribui ariei culturii Otomani (cel puţin pentru etapa clasică), sau de a considera că ele ţin de un orizont Suciu de Sus timpuriu ce se manifestă independent înr-o etapă contemporană ei.

Autorii care au publicat materiale de tip Suciu I, odată cu sublinierea elementelor comune din ceramica celor două culturi, stabilesc doar câteva elemente distinctive. Practic, la definirea primei faze a culturii Suciu de Sus unicul element prin care se susţine apropierea ceramicii de la Medieşu Aurit cu aceea de tip Suciu de Sus (din faza clasică) este doar una dintre tipurile de ceşti (probabil aceea de la planşa XLIV/2). în acelaşi timp autorul remarcă şi faptul că alte două ceşti din tumul (Pl. XLIV/3, 4) sunt specifice culturii Otomani (faza III) (Bader 1978, p. 71, 74). Nici în materialele ceramice descoperite ulterior nu au fost remarcate forme de vase sau ornamente ce ar avea analogii doar în cultura Suciu de Sus şi ar lipsi, în schimb, printre acelea din cultura Otomani. Excepţia o constituie un tip de amforă, ce are însă un decor adesea întâlnit în aria Otomani (Kacsó 1995, p. 95; Pl. VI/1). O altă observaţie care s-a făcut pentru ceramica Suciu din prima fază, se referă la calitatea mai slabă a pastei şi a arderii ce se constată la specia de ceramică fină, în comparaţie cu ceramica de aceeaşi categorie din culturile Otomani şi Wietenberg (Kacsó 1995, p. 84). Tot referitor la această specie, s-a făcut observaţia că pentru perioada culturii Suciu de Sus contemporană cu faza a treia a culturii Otomani există fragmente ceramice pe care incizia apare intr-un canal relativ adâncit şi lăţit, prefigurând excizia (Vasiliev şi colab 2002, p. 43). Referitor la ceramica grosieră din cadrul primei faze a culturii Suciu de Sus s-a făcut observaţia utilizării la scară mare a strierii, acest element fiind considerat specific culturii (Kacsó 1995, p. 95; Vasiliev şi colab. 2002, p. 93).

Analizând ceramica de la Halmeu din perspectiva acestor elemente specifice fazei Suciu de Sus, constatăm că nu putem să luăm ca şi element comun între aceasta şi descoperirile de tip Suciu de Sus timpurii decât eventual incizia ce apare în canal relativ lat şi adânc. Totuşi referitor la acest decor trebuie luată în calcul şi observaţia conform căreia şi în nivelurie superioare Otomani din situl de la Cărei — Bobald, au fost observate elemente care prefigurează excizia (Roman — Németi 1990a, p. 40; Roman — Németi 1990b, p. 42, 46). în schimb ceramica din categoria fină de la Halmeu este realizată din pastă de calitate şi a beneficiat de o ardere bună, fiind din acest punct de vedere diferită de aceea de la Lăpuşel. Un alt element prin care se distinge ceramica din groapa III de la Halmeu, atât de ceramica de la Lăpuşel cât şi de aceea de la Solotvino, este faptul că în cadrul ceramicii grosiere doar câteva fragmente sunt decorate cu striuri, în timp ce prezenţa sa este covârşitoare în siturile menţionate. în afară de observaţiile menţionate lipsesc alte elemente din cadrul ceramicii de la Halmeu care să nu fie caracteristice ambelor culturi, atât aceleia Otomani cât şi aceleia Suciu de Sus.

Fără a mă aventura în a trage concluzii pe o cantitate mică de materiale ca şi aceea de faţă, consider că prezentarea lor este totuşi de natură a oferii câteva semnale. în primul rând, dată fiind poziţia geografică a aşezării la interferenţa între Câmpia Sătmăreană şi valea superioară a Tisei, trebuie să o considerăm ca făcând parte din aria în care cultura Suciu de Sus se manifestă în faza sa timpurie. Acest fapt îl indică, măcar pentru o etapă ceva mai târzie, şi analogiile pe care unele vase de la Diakovo le au în aşezările de la Boineşti şi Culciu Mic (Balaguri 2001, fig./ris. 66/1—5; 70/5, 20; 70a/15, 18, 21— 22). Ca urmare, lipsa unor elemente prefigurative de tip Suciu de Sus în aşezare pare să indice că ea datează dintr-o etapă în care nu apar diferenţe puternice între această zonă şi aria de bază a culturii Otomani. Oricum, cantitatea mică de fragmente ceramice striate faţă de cantitatea însemnată de ceramică grosieră din groapă, indică faptul că în zona vestică a culturii Suciu de Sus (spre deosebire de aria sa estică), tehnica strierii nu este masiv utilizată încă din epoca mijlocie a bronzului. Astfel, acest element ce diferenţiază aria vestică şi estică a culturii Suciu de Sus în perioada sa clasică, începe a se observa dintr-o perioadă foarte timpurie.

41