Szőcs, Péter Levente (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria arheologie 17-21/1. (2000-2004)
Recenzii
Recenţi parcurge un capitol introductiv, cred că era necesar a fi enumerate, doar cu tidu de menţiune, principalele argumente invocate pentru susţinerea poziţiilor referitoare la împărţirea fie în trei sau fie în patru faze a culturii Otomani. Aceasta deoarece discuţia încă nu pare încheiată, aşa cum lasă să se înţeleagă prezentarea, în orice caz ea continuând şi mai recent decât stadiul la care este oprită în lucrare2. In ce priveşte poziţia autorilor faţă de problema evoluţiei interne a culturii Otomani, ei susţin, nu fără a avea la bază argumente solide, ideea renunţării la faza Otomani IV. în cel de-al doilea capitol, autorii oferă răspunsuri la întrebarea-tidu „Ce este tell-ul?” Ca atare, este reprodus un scurt istoric al utilizării acestui termen pentru holmurile din pusta Tisei, fiind amintite diferenţele, dar şi unele aspecte comune, ale acestora cu tell-urile propriu-zise din Orient. în ambele zone ele sunt considerate centre economice, comerciale şi de putere, ce sunt înconjurare de alte aşezări-satelit. Pentru ca acest capitol să ofere pe deplin înţelesul conceptului de tell, cred că era util să se fi oferit câteva precizări în plus. în acest sens era un lucru bun ca definiţia tell-urilor să fie contrapusă cu aceea a definiţiilor unor termeni ca a „aşezărilor de tip tell” sau a „aşezărilor cu mai multe straturi”, termeni care apar adesea pe parcursul lucrării. Cred că este o scăpare a autorilor că în contextul utilizării unor definiri precise de termeni, odată cu citarea definiţiei tell-urilor dată de Florin Gogâltan nu este reprodus termenul utilizat de acesta în definiţie — „nivel arheologic” — ci termenul „de nivel de locuire” (településszint). De asemenea, cred că era necesar a se fi amintit exact ceea ce înţelege autorul citat prin acest termen, dată fiind definiţia precisă ce i se dă de către acesta în lucrare: „un nivel arheologic constă din mai multe depuneri (orizonturi de construcţie, podele, incendieri etc.), începe odată cu construcţia unei case şi ia sfârşit prin nivelarea sa”3. Tot în cadrul acestui capitol (p. 37-45) este oferită descrierea geografică a Câmpiei Careiului, a Văii Ierului şi a Mlaştinii Ecedea şi sunt aduse în discuţie unele elemente în ce priveşte reconstituirea cadrului natural din epocă. Aceste discuţii asupra mediului natural — geografic se produc aici probabil ca urmare a faptului că forma de relief pe care au fost amplasate aşezările este unul din criteriile luate în calcul în stabilirea tipologiei aşezărilor. Ca urmare, pe baza formei geografice şi a existenţei sau inexistenţei unor sisteme de apărare, sunt stabilite următoarele tipuri de aşezări: a) aşezări de înălţime (aşezări ce au pante naturale pe o parte a marginilor), b) aşezări înconjurate de ape (aşezări situate pe insule sau peninsule, care pe o parte a marginilor lor sunt înconjurate de ape iar pe o parte au fost fortificate), c) aşezări de tip atol; d) aşezări deschise de înălţime; e) aşezări deschise. Lipsa din titulatura primei categorii a menţionării că aceste aşezări ar fi întărite, aşa cum se explică în text, face ca aceasta să pară o definire imprecisă. Pentru a oglindi cu claritate mai multe aspecte ale imaginii referitoare la aşezările culturii Otomani, autorii au realizat statistici (exprimate atât procentual cât şi grafic) pentru a prezenta: tipul de cercetare de care au avut parte acestea (/. grafikon), apartenenţa aşezărilor la cele trei faze a culturii Otomani (2. grafikon), tipurile de stratigrafie întâlnite în cadrul aşezărilor (3. grafikon), forma de relief pe care sunt dispuse aşezările (4. grafikon) şi, de asemenea, un grafic referitor la raportul numeric dintre aşezările fortificare şi aşezările nefortificate. (5. grafikon) Capitolul al treilea, intitulat Kerámia (Ceramica) cuprinde o tratare pe larg a problemei ceramicii primei faze a culturii Otomani (a caracteristicilor generale, a formelor ceramice, a decorului şi a relaţiilor constatate între forme şi decor). în partea finală a capitolului sunt expuse un ansamblu de concluzii referitoare la prima fază a culturii Otomani, desprinse de pe urma analizei ceramicii acesteia şi a comparării ei cu aceea din tell-urile din nord-estul Ungariei. Ca urmare, dat fiind conţinutul acestui capitol, consider că tidul ce i s-a dat este prea general, menţionarea în cadrul lui că el se referă la ceramica primei faze (sau a perioadei de început a culturii) ar fi adus o lămurire clară asupra a ceea ce cuprinde în fapt. Fără îndoială că tratarea pe larg a ceramicii primei faze a culturii Otomani, după ce încă de acum aproape 20 de ani această fază a fost negată în formula oferită de T. Bader4, reprezintă cea mai importantă parte a lucrării. Discutarea într-o manieră mai detaliată a materialelor încadrate în prima 2 N. G. O. Boroffka, Probleme der späten Otomani-Kultur, în: Kultura Otomani—Füzesabony rojwójchronologia, gospodarka. Materialy zkonferencji archeologisczţiej, Dukla, 27—28.11.1997, Krosno, 1999, p. 113—130. 3 FI. Gogâltan, Tell-urile eporii bronzului in Bazinul Carpatic. Probleme de terminologie, Acta Terrae Septemcastrensis, II, 2003, p. 62, nota 166. 4 P. Roman — 1. Németi, Descoperiri din perioada timpurie (pre-Otomani) a eporii bronzului in nord-vestul României, SCIVA, 37, 3, 1986, p. 198-232. 193
