Szőcs, Péter Levente (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria arheologie 17-21/1. (2000-2004)
Recenzii
Recenţi arheologică de specialitate de către toţi cercetătorii. în România a fost cunoscută sub denumirea de cultura Tisa II, Tisa III, Tisa târzie şi Româneşti, termeni care au dus la unele erori sau incertitudini în atribuirea unor descoperiri aparţinând culturii Tiszapolgâr* 4. Considerăm oportună şi operantă folosirea termenului de Tiszapolgâr, întrucât acesta cuprinde întreaga problematică a culturii şi acoperă un spaţiu geografic mult mai întins, întrebuinţarea unor alte denumiri, după staţiuni arheologice din ţara noastră, putând cel mult să reflecte specificul local al unor grupe bine conturate deja, din cadrul culturii. Arealul culturii cuprinde partea de răsărit a Ungariei (la Est de Tisa), Slovacia orientală, Serbia de Nord şi, în România, Banatul, Crişana, Sălajul, Sătmarul, sud-vestul Maramureşului şi o mare parte a Transilvaniei de vest5. La arealul cultural delimitat de autor trebuie să subscriem şi Bazinul Tisei Superioare — Ucraina Transcarpatică6. Zona geografică a cultum Tiszapolgâr, obiectul prezentei lucrări, include vestul şi, parţial, nord-vestul României fiind delimitată la sud de râul Mureş, la est de Munţii Apuseni, respectiv de Masivul Bihor—Vlădeasa, cu ramificaţiile sale muntoase vestice, la nord de munţii vulcanici Oaş— Gutin, iar la vest de frontiera de stat cu Republica Ungaria. Această regiune astfel circumscrisă geografic, pe care se extinde amintita cultură, reprezintă aproximativ 1/5 din întregul areal al culturii Tiszapolgâr şi circa 1/3 din teritoriul României. In Banat, în zonele de sud-est, pe culoarul Timiş—Cema, cultura Tiszapolgâr nu se răspândeşte decât mai târziu, în această zonă manifestându-se cultura Sălcuţa — fazele timpurii, cu care, de altfel, va intra în contact. în Transilvania de sud şi de sud-est, situaţia este asemănătoare, în condiţiile în care această zonă este ocupată de comunităţile culturii Petreşti — faza B7, cultura Tiszapolgâr răspândindu-se târziu, într-un moment în care cultura cunoaşte o evoluţie spre cultura Bodrogkeresztúr8. Apariţia culturii Tiszapolgâr, este un rezultat al evoluţiei interne, locale, de aspect Lumea Nouă — fazele târzii, Tăulaş, Turdaş târziu, grupul Időd II/III şi III, Suplacu de Barcău, Pişcolt — etapă târzie, Herpâly—Salca, precum şi elemente de tip Tiszapolgâr—Csőszhalom—Oborin, Lengyel târziu9. In acest sens, este de remarcat faptul că grupurile culturale Iclod şi Suplac dezvoltă, mai ales în fazele finale, forme de vase prezente în cultura Tiszapolgâr şi care în cadrul acestei culturi vor cunoaşte o evoluţie10 *. De asemenea, în nivelul IIIB de la Bucovăţ sunt forme de vase care marchează un fenomen de evoluţie spre cultura Tiszapolgâr". Ceramica uzuală din cultura Tiszapolgâr cunoaşte aproape toate categoriile ceramice întâlnite mai târziu. Aceste fenomene, factorii care au determinat aceste schimbări au fost puse în legătură cu începuturile metalurgiei cuprului, care înseamnă schimbări majore în mentalitate şi ocupaţii12. Metalurgia aramei, apărută în eneoliticul timpuriu, în primul rând în zonele culturilor Vinca — Turdaş, Sălcuţa şi Gumelniţa, a dus la schimbări economice şi sociale, socotite ca fiind factorul esenţial al acestor schimbări în mentalitate şi ocupaţii13. Creşterea animalelor şi vânătoarea încep a avea o pondere tot mai mare, ocupaţii care oferă comunităţilor o mai mare mobilitate. Aceste realităţi au fost surprinse atât de colegii maghiari precum şi în tell- urile de la Parţa şi Bucovăţ14. în această ordine de idei, considerăm necesară o nuanţare a opiniilor d-lui dr. N. Iercoşan, considerând că, creşterea descoperiri au fost efectuate aici de F. Tompa în 1929 (11 morminte) dar denumirea a intrat în uz după publicarea exhaustivă de către Ida Bognár-Kutzián a necropolei din punctul Basatanya (155 de morminte ale culturilor Tiszapolgâr şi Bodrogkeresztúr) în The Cooper Age cemetery of Tiszapolgâr — Basatanya, 1963, şi mai ales după includerea celor nouă puncte cu descoperiri Tiszapolgâr, de pe teritoriul localităţii în monografia culturii; Eadem, The Early Cooper Age. Tiszapolgâr Culture in the Carpathian Basin, Budapest, 1972. 4 Gh. Lazarovici, op. át., p. 3, 5 M. Rusu, Cultura Tisa, Banatica, I, 1971, p. 77, 80; Ida Bognár-Kutzian, op. át., p. 160, (harta 2). 6 1. Németi, Repertoriul arheologic al zonei Cornului, Bucureşti, 1999, p. 122; M. Potushneak, Some results of research on the Middle Neolithic layer from a multilevel settlement near the village of Zastavne/ Zapszpny — Kovadomb in the Carpathian Ucraine, JAME, 1995— 1996, p. 35. 7 Gh. Lazarovici, op. át., p. 7. 8 Ibidem, p. 4. 9 Ibidem, p. 6; Zoia Kalmar, O aşezare Tiszapolgâr la Dragu, AMP, VIII, 1983, p. 106. 10 Zoia Maxim, op.at., p. 119. "Gh. Lazarovici, op. át., p. 8. 12 Zoia Maxim, op. át., p. 119. 13 Gh. Lazarovici, op. át., p. 4. 14 Ibidem, p. 4. 190
