Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 15-16. (1998-1999)

Artă şi etnografie

Simboluri tradiţionale în nunta românească

635

Şî în locu la bumbuşti,

Or hi dosu di la pumni!

Şî în locu la mărgiele,

Or hi lacrămni de-alea grele!”24

O dată cu părăsirea anturajului prenupţial, tânăra fată este avertizată asupra schimbărilor profunde ce se vor petrece în viaţa ei, dramatismul versurilor fiind amplificat tocmai datorită complexităţii noului său statut social:

“Plângi mireasă, te omoară,

Că nu-i mai pune beteală.

Nici la coadă floricele,

Nici în degete inele,

Şi nici în urechi cercei,

Nici nu-i şedea cu flăcăi.

Cununiţa ta cea verde Cum te scote dintre fete,

Şi te dă-ntre neveste.

Şi cununa cea cu flori,

Te pune-ntre nurori.”25

Dar cu toate acestea momentul unic al căsătoriei, precum şi festivităţile prilejuite de mariaj, se desfăşoară într-un plan al idealului, tendinţa de idealizare realizându-se prin alegorie. Omul îşi doreşte a fi în ipostaza unui cetăţean ideal, prototipul fiind “împăratul viteaz” sau “împărăteasa”, “stabilindu-se relaţii de asemănare între planul concret, dar sustras cotidianului şi obişnuitului, şi ipostaza sa imaginabilă pe planul idealului ori al mitului”26.

Prin acest cadru în care idealul se împleteşte cu realul, însoţind ceremonialul nupţial, cununa, colacul şi steagul de nuntă sunt obiecte rituale care prin simbolistica lor ocupă un rol primordial, având similitudini cu rituri de fertilitate, magice sau apotropaice, creând totodată misterul comuniunii Divin-uman, îngemănându-se într-o”nuntire” a lumii pământeşti cu cerescul transcedental.

24 V.Scurtu,_op.Ci'C, p.50

25 V.Trebici, I.Ghinoiu, Demografie şi etnografie, Ed.Ştiinţifică şl Enciclopedică, Bucureşti, 1986, p.232

26 P.Ursache, Etnoestetica, p. 133