Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 15-16. (1998-1999)
Artă şi etnografie
în complexul de acte ceremoniale nupţiale, făcând implicit parte din ritualurile specifice acestui moment major din existenţa umană, simbolurile tradiţionale s-au constituit în componente perene, care prin trăsături şi atribute deţineau în spectacolul nunţii roluri bine determinate. Chiar dacă la prima percepţie pot părea doar elemente de recuzită, prin perpetuare şi valoare artistică, prin semnificaţia pe care o deţin în cadrai ceremonialului nupţial, ele au căpătat puterea unor simboluri fără de care desfăşurarea nunţii era socotită imposibilă. Aceste simboluri erau şi o oglindă a stării sociale şi materiale a celor două familii care se înrudeau, prin faptul că numărul lor sau măiestria cu care erau lucrate dovedeau din ce categorie socială fac parte tinerii miri. Dar competiţia dintre familiile unei comunităţi, dorinţa de a fi mai presus decât “ceilalţi”, ’’fala”, au determinat ca indiferent de situaţia materială, familiile care pregăteau nunta să facă eforturi uneori peste posibilităţile lor materiale, pentru ca nunta lor să fie ” cea mai mare din sat”. Spre exemplu, numărul şi mărimea colacilor de nuntă au crescut tot mai mult, steagul de nuntă a devenit tot mai ’’înstraţat”, cununa miresei mult mai decorată cu podoabe din ce în ce mai ” lucitoare”, zestrea fetei tot mai bogată. Luând în dezbatere trei simboluri cu importanţă primară în ritualurile ce însoţesc întregul complex nupţial, respectiv cununa miresei, colacii şi steagul de nuntă , se constată că în alcătuirea acestor elemente, chiar dacă vine uneori în contradicţie cu tradiţia, primează caracterul estetic şi cantitativ, pentru obţinerea unei relaţii echivalente cu ffumos-mult, desigur fără pierderea valorii simbolice. Cununa, steagul şi colacii se regăsesc în mod obligatoriu şi în oraţiile de nuntă cu caracter specific pentru fiecare ritual, fie că e vorba de ’’cântecul miresii”, ’’danţul stegaşilor” sau ’’giucatu colacilor”. Cununa miresei denotă un simbolism al principiului feminin, fiind în dese cazuri asociată cu cercul ocrotitor, cu soarele şi fecunditatea. Se cunoaşte faptul că în cadrai simbolic cercul semnifică perfecţiunea, omogenitatea, remarcându-se legătura aproape universală a cercului şi a altor figuri rotunde, cu principiul feminin. Această latură a simbolismului ei aproprie cununa de semnificaţiile rituale ale colacului. La majoritatea popoarelor lumii, cercului i se atribuiau puteri magice de apărare. Puteri similare erau atribuite şi cununii miresei, care deseori era păstrată pentru a aduce fericire în căsătorie ”Ea se punea în leagănul copilului ca să crească sănătos, prin ea se mulgea vaca pentru a nu se lua mana laptelui, se folosea pentru alungarea norilor de grindină etc.”1 Această podoabă pentru cap oferită învingătorilor şi purtată de regi şi împăraţi, transformă pentru câteva ore o tânără fată într-o ’’împărăteasă” care se află în central atenţiei tuturor şi care purtând acest simbol al puterii devine ea însăşi o persoană puternică, ”de seamă”. “înălţatu împărat tânăr Şi înălţata împărăteasă tânără.” “Mireasă cununa ta Simboluri tradiţionale în nunta românească Daniela Oltean 1 Ivan Evseev, Dicţionar de magie, demonologie şi mitologie românească, Ed.Amarcord, Timişoara, 1997, p. 104. SATU MARE. STUDII ŞI COMUNICĂRI, XV-XVI, 1998-1999.
