Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 14. (1997)
Arheologie
64 loan Németi menţionate, uneori cu extindere mare, provin materiale arheologice foarte variate din punct de vedere cronologic şi cultural. Azi, cu toate greutăţile întâmpinate aproape 90% din siturile semnalate în colecţie au fost identificate pe teren. Va urma ca unele situri să fie verificate prin săpături şi sondaje şi apoi valorificarea ştiinţifică a colecţiei în ansamblul ei (toate cele trei împreună). în continuare dorim să prezentăm câteva obiecte ceramice deosebite din această colecţie, în special din lotul achiziţionat de Muzeul Judeţean Satu Mare în anul 1977: 1. Un vas mic de culoare brun-cenuşie în exterior şi brun-cărămizie în interior, lucrat din pastă frământată cu prundiş mărunt. Vasul are o formă de butoiaş cu buza uşor evazată, gâtul scund, perforat simetric în două locuri pentru suspendat. Dimensiuni : î=10 cm; d.g.=7,8 cm; d.f.=6 cm; d. max=12,2 cm (fig 1/1). Vasul a fost descoperit la Ciumeşti - Téglavető (Cărămidărie), în mod sigur face parte din colecţia “Kovács”, dar din neglijenţă a fost scos din pachetul iniţial, fără să fie trecut şi marcat pe el nr. de inventar (fig. 1/1). Punctul Ciumeşti “Cărămidărie” (C VII) se află la capătul satului spre localitatea Marna, lăngă drumul de câmp care se duce spre podul Sânpaul. Din acest punct provin materiale arheologice care se încadrează cronologic în eneoliticul târziu (?) sau mai degrabă în perioada de trecere spre epoca bronzului (ultima fază a epocii cuprului) şi descoperiri din epoca Laténe (celtice).Vasul nu are analogii din descoperirile din nord-vestul Transilvaniei; vase similare se cunosc la est de Carpaţi, în lumea din stepă de la nordul Mării Negre (Nehaev, 1992, pl. 8/7). Vasul după formă, pastă şi sistemul de suspendare, cultural se încadrează în eneoliticul târziu sau eventual în cultura Baden. Fără cunoaşterea contextului de descoperire (nu ştim nici măcar din care pachet a fost scos, cu ce materiale a fost asociat) o încadrare cronologică şi culturală mai strânsă nu este posibilă. 2. Un vas miniatural a fost descoperit la Ciumeşti-Legelo kút (Fântâna păşunii C.III); are o formă de pâlnie, de culoare cărămiziu-roşiatică (slip) şi cenuşie în miez, lucrată într-o pastă foarte bine frământată, având pereţii subţiri (2-3 mm). Vasul este perforat sub buză cu şapte găuri, în mijloc este prevăzut cu patru proeminenţe la fel găurite, iar fundul se termină în formă de pâlnie, similar găurit (fig. 4/1). Dimensiuni: î=4,8 cm; d.g.=3,5 cm. Vasul face parte dintr-un lot de ceramică inventariat cu nr. 31.146. Un fragment dintr-un vas similar a fost descoperit recent la Pişcolt-Lutărie (Kincsverem), în context clar datat de la începutul neoliticului târziu (fig 4/3). 3. Din acest punct de hotar mai este menţionat un fragment dintr-un vas-biberon notat cu nr. de inventar 31.297 (“csecses edény”). Vasul iniţial a avut o culoare cărămizie (angobă), apoi acesta s-a exfoliat şi a devenit în bună parte de o culoare cenuşie (peretele vasului în secţiune este tot cenuşiu). Vasul biberon este fragmentar, tubul de scurgere este rupt, are forma unui borcănaş cu gura lată, folosit probabil pentru hrănirea unui copilaş sau eventual a unui animal. Dimensiuni g=6,5 cm; î=4,5 cm; d.f.=3,3 cm; lungimea probabilă a tubului de scurgere era 2,5 cm (fig. 3/1). în această zonă (C.III) - Legelő-kút (Fântâna păşunii), care se întinde pe o dună de nisip, azi păşune au fost executate şi gropi de silozuri (urmele lor s-au mai putut identifica încă în anul 1980) pe teren, de unde provin morminte de înhumaţie în poziţie chircită, datate din eneoliticul târziu, cultura Bodrogkeresztúr cu reminiscenţe din faza anterioară a eneoliticului (cultura Tiszapolgár) (C. Kacsó, 1969, 49 - 54) precum şi un vestit atelier de turnat obiecte de bronzuri (tipare) (T. Bader, 1978, pl. LXIV/21). în colecţia Muzeului din Cărei se află un vas biberon (nr. inv. 4210) foarte asemănător cu piesa menţionată de noi, cu locul de descoperire “Gropi de silozuri” -C. III (fig. 3/2 - 3). Vasul a fost publicat şi datat “în eneoliticul timpuriu şi aparţine culturii Bodrogkeresztúr, ultima perioadă a complexului Tisa” după autor (Iercoşan Neţa, 1981- 1982, 35 - 37). Fără să comentăm această încadrare
