Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 14. (1997)

Muzeografie

402 Doina Miclăuş Un larg spaţiu s-a acordat artei locale, astfel, un mare număr de achiziţii s-au făcut din creaţia unor artişti care s-au născut şi şi-au desfăşurat activitatea pe meleagurile sătmărene. Din pleiada artiştilor sătmăreni, personalitatea pictorului Aurel Popp, se reliefează în mod deosebit.Legăturile sale directe cu Şcoala de la Baia Mare sunt sporadice, însă lucrând şi trăind în apropiere, el respira de fapt în acelaşi climat artistic. Nimănui nu-i poate scăpa aerul de familie pe care opera sa îl are cu renumita şcoală din nordul ţării. S-au achiziţionat lucrări de pictură, grafică şi sculptură din creaţia artistului sătmărean, pentru a forma o colecţie cât mai bogată şi reprezentativă. O parte dintre lucrările achiziţionate sunt expuse, alcătuind expoziţia permanentă a Secţiei de artă. Achiziţii valoroase care au îmbogăţit patrimoniul artistic al muzeului, au fost cele realizate din creaţia graficianului Paul Erdős. La aceste achiziţii se adaugă şi cele 20 de lucrări de grafica, donate de artist muzeului. Pictori sătmăreni legaţi de meleagurile natale sunt şi Litteczky Endre, Toth Gyula şi Ţânţaş Ion. Peisajele rustice, peisajele oraşului natal, ale locurilor natale, portretele, compoziţiile, toate sunt redate de aceşti artişti, într-o formă estetică , cât mai aproape de realitate. Lucrările achiziţionate din creaţia acestora, întregesc armonios patrimoniul. în general, aceste lucrări respiră din plin aerul curat şi plin de viaţă al zonei sătmărene. Acordând atenţie egală tuturor genurilor, pictorii amintiţi au căutat prin lucrările lor să încredinţeze culorii, funcţia primordială în transmiterea ideilor şi sentimentelor omului contemporan. Astfel culoarea îşi dobândeşte puritatea şi strălucirea sa. Lucrările achiziţionate de Secţia de Artă a Muzeului Judeţean Satu Mare , acoperă întreaga tematică abordată de artişti:portrete, peisaje, naturi statice, compoziţii. Pentru a îmbogăţi patrimoniul artistic al muzeului prin noi şi valoroase achiziţii un rol important îl are şi preocuparea muzeografului pentru a cunoaşte valorile artistice existente în colecţiile particulare. în felul acesta, pot fi scoase din anonimat unele opere de artă valoroase, care apoi vor putea fi achiziţionate, dacă bineînţeles colecţionarul doreşte acest lucru. Astăzi se pune un accent deosebit pe rolul educaţiei estetice, pentru o modelare armonioasă a personalităţii omului contemporan. Educaţia estetică urmăreşte prin stabilirea contactului direct cu arta, formarea gustului estetic. Astfel se pune problema unei selecţii atente, în special din punct de vedere al valorii artistice a lucrărilor dintr-un muzeu. De aceea, în decursul anilor s-a urmărit acumularea a ceea ce este mai valoros în creaţia artiştilor. în mare parte lucrările existente în patrimoniul muzeal al Secţiei de Artă, sunt opere de valoare, multe dintre ele, capabile să definească personalitatea artistului. Prin structura şi concepţia sa de organizare, muzeul este un factor important în formarea gustului estetic, în analiza şi cunoaşterea artei noastre. The acquisition a way to enrich the patrimony (Summary) The work tries to evidence the importance that acquisition has in order to enrich the museum patrimony, reporting on acquisitions from last years from zonal and especially local collection.

Next

/
Thumbnails
Contents