Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 14. (1997)
Artă şi etnografie
Portretul şi autoportretul în pictura ieşeană contemporană 381 Ion Neagoe este, spre deosebire de Mircea Ispir, un spirit liber, dar intempestiv şi impenitent care preferă tuşa viguroasă , redarea în forţă, deşi nu lipsită de o oarecare tandreţe. Aduce în plastică o imagine construită robust din punctul de vedere al realizării artistice, de certă evaluare a structurii compoziţionale urmărind, fireşte, definirea trăsăturilor intime ale personajului văzute din perspectiva raportului lor cu lumea exterioară între care se interpun situaţii diverse ce dau contur personajului. Traversarea în timp este gradată şi cât se poate de reală atunci când anunţă iminenţa timpului terestru, terminus. Convingerea apropiatului transfer într-un timp abstract e lent conştientizat, fără exaltări şi fără acrobaţii. De altfel, la Neagoe ele n-au ce căuta căci însăşi structura sa respinge lipsa unui auto-control prealabil. "Autoportretul" din perioada finală a vieţii sale e, dacă vreţi, încununarea calităţilor sale artistice, triumful maturităţii sale depline. Un ochi larg deschis, ne priveşte iscoditor, direct, prezent. Celălalt, în semiumbră, cerceteazăţpe cine, de ce?)... Intr-un colţ pătrunde, ca un abur presupus numai(tentă avanescentă) incomprehensibilul început al unui final de ciclu cosmic. Culorile redau, captivant, evoluţia gândurilor sale, traversarea de la griuri mate, terne, semnificând concretul, teluricul, la griurile perlate, astrale. E, dacă vreţi, o simfonie de griuri, o altă "Simfonie a destinului" care întotdeauna ne bate la uşă... Rămâne să vedem în ce moment ne găseşte. Tuşa sigură, aproape vertiginoasă, unghiulară, dezvăluie un caracter neliniştit şi un spirit neobosit în căutarea de răspunsuri. Amprenta artistului care a făcut obiectivul observaţiei noastre în rândurile de mai sus este vizibilă şi la pictorul Gabriel Gheorghiu. în lucrările sale întâlnim aceeaşi sinceritate în redarea personajului) nu mă refer, desigur, la fidelitatea trăsăturilor fizice, ci la seriozitatea şi supleţea surpinderii esenţialului, a ceea ce are mai ascuns, şi mai greu de descifrat acesta) ceea ce-i conturează, desigur şi personalitatea. "Portretul de adolescentă" e cel mai izbutit din întreaga creaţie portretistică a autorului. Un chip aflat la răscrucea dintre copilărie şi adolescenţă, pe care se poate citi clar prospeţimea şi inocenţa, constituie întreaga temă a tabloului. Fondul albastru, bine lucrat, vibrează. Tuşa delicată, obrazul catifelat, inundat în lumină, surprinde prin maturitatea privirii, care vine dintr-o îndelungată cercetare a lumii. Ochii par să mărturisească mai multe decât ne aşteptăm noi să ştie. Există, printre artiştii plastici ieşeni, ca o realitate incontestabilă dar irelevantă, tendinţa de a face o portretistică manieristă, în sensul unei însăilări plastice pe o temă existentă, ca pretext, dar care nu predomină. Rezultatul acestei maniere plastice este, fireşte, jocul care, într-o anumită proporţie, este propriu oricărui creator. Consecinţa este nesurprinderea trăsăturilor esenţiale ale personajului şi nici bagajul psihic corespunzător ( în fond nu este vorba de un personaj real ci de o compoziţie). împrumutarea chipului la mai multe personaje fac vizibilă o " lipsă de sinceritate " cum ar spune Delacroix." Abţinânduse de la analiză se ajunge la o armonizare fadă, feţele rămân într-o lumină filtrată, adesea opacizată, ele fiind uşor şi uniform redate. Existenţa unui presupus subiect omniprezent şi general valabil atrage, după sine inconvenienţa unui adevăr spus abia pe jumătate dar şi curajul de a polariza reproşurile celor ce strâmbă din nas în faţa amprentei sale care are şansa unei tehnici de ţinutăxoloritul fin, uneori calculat, modalităţi de expresie adecvate, ceea ce susţine convingerea noastră că artiştii care se încadrează în această categorie) de fapt ei nu sunt exclusiv manierişti căci realizează şi portrete după model, poate mai puţin 12 Ion Susala, Ovidiu Bărbulescu , Dicţionar de artă-termeni de atelier, editura Sigma 1993, p. 176.
