Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 14. (1997)
Artă şi etnografie
Portretul în pictura contemporană 361 Portretul în pictura lui Dubuffet fie că este abordat ca gen fie că apare în compoziţii, rezultă întotdeauna în urma unui procedeu ce constă în suprapunerea într-o textură a unui desen sgrafitat redus la o schemă elementară. Peste o materie informă, dominată de hazard şi asupra căreia pot fi proiectate configuraţii vizuale aleatorii este supusă o imagine concret vizualizată. Texturi şi structuri obţinute prin procedee tehnice alambicate (amestecuri de gudron, nisip, vopsea, etc.) sunt incizate cu o linie voit stângace ce trasează aluziv o fizionomie. Dacă portretul de factură tradiţională stabilea o relaţie figură-fond deseori foarte concisă şi lipsită de echivoc , pictura lui Dubuffet elimina această convenţie. Figura redusă la nivelul unor indicaţii sumare şi redată prin intermediul unui semn preponderent grafic este opusă unei materii eminamente picturale. Atât materia cât şi figura îşi revendică primordialitatea dând naştere unei ambiguităţi la nivelul percepţiei vizuale. Relaţia figură-fond este înlocuită cu ecuaţia semn grafic - materie picturală; imagine sublimată - materie picturală. Desenul acţionează ca un stimulent, determinând materia să-şi releve propriile conţinuturi, semnificaţiile ascunse. La rândul său, materia capabilă de sugestii multiple, structurată astfel încât să genereze infinite configuraţii (imaginativ-posibile) tensionează o linie voit ezitantă şi agresivă. Dacă în pictura expresionistă dezindividualizarea figurii în domeniul portretului sa realizat prin “ ... atenuarea şi absorbirea lui într-un câmp de forţe care-i decideau existenţa şi acţiunea”J, pictura lui Dubuffet dezindividualizează figura prin reducerea acesteia la nivelul unui semn grafic, a unui contur. Acest semn nu este extenuat/absorbit de un câmp de forţe, dimpotrivă el se detaşează şi manifestă o relativă autonomie. Figura astfel rezultată fiinţează la nivelul unui semn arhetipal care impregnează materia-câmpul de forţe atât la nivel structural cât şi la nivel semantic. Grotescul figurilor din pictura lui Dubuffet nu derivă din şarja uşor caricaturală propusă de grafica expresionistă, ci este o consecinţă a unei atitudini programate ce-şi propune să recupereze zone mai puţin frecventate de introspecţia estetică de până atunci. Este vorba de teritoriul amalgamat al subculturii, al surogatului estetic, al citatului pseudopictural. Acest teritoriu inedit este sondat prin intermediul unei sensibilităţi rafinate care ne relevă prin insolit valenţe estetice nebănuite. Enrico Baj este artistul care speculează şi valorifică la maximum acest teritoriu surpriză descoperit de pictura lui Dubuffet. Spre deosebire de acesta care foloseşte materia picturală pentru a sonda profunzimi ascunse ale sensibilităţii picturale, E. Baj se foloseşte de materia reală pe care o substituie cu nonşalanţă materiei picturale. Dacă colajul cubist încerca : “... o relativă de-picturalizare a picturii prin intervenţia uzurpatoare a ne-picturii, a materiei brute”* 4, portretele lui E. Baj încearcă o “picturalizare” a materiei brute exponentă a unei relităţi nesubiective şi impersonale. Această “picturalizare” a realităţii nesubiective şi impersonale ce ne înconjoară este realizată prin colarea a diverse materii : pânză, stofă, carton, nasturi, etc. Aceste obiecte ce aparţin unei lumi derizorii şi care sunt compuse pe suprafaţa pânzei de aşa manieră încât configurează un portret de un grotesc deseori hilar constituie materia “picturală”. întregul, imaginea de ansamblu ce rezultă din acest asamblaj acordă valenţe picturale unei materii brute, neprelucrate, constituită din diverse fragmente a căror origine deseori insolită şochează prin arbitrar. Portretul astfel configurat se instituie într-un motiv iconografic ce acţionează asupra elementelor structurale atribuind acestora semnificaţii ce depăşesc condiţia lor strict obiectuală şi non-picturală. Portretele lui Enrico Baj ilustrează de o manieră originală metamorfoza limbajului în element iconografic : procedeu de sorginte romantică preluat şi aprofundat de pictura ' Amelia Pavel "Expresionismul şipremizele sale ”, p. 56. 4 loan Horga “Cubismul ”, p. 46.
