Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 14. (1997)

Istorie

278 Dorin Dărăban început în noaptea de 13/14 ianuarie se arată în nota Agenturii SSI din Banat. Acţiunea a fost condusă de autorităţile militare şi civile române secondate de militari sovietici. Toate aceste operaţiuni s-au bazat pe un recensământ general, întocmit în prealabil de autorităţile române din fiecare regiune şi pus la dispoziţia Comandamentului sovietic. Au fost ridicaţi toţi aceia care au activat în Grupul Etnic German, indiferent de originea lor etnică.10 11 12 Arestările etnicilor germani au provocat în rândul acestei populaţii o stare de spirit disperată. Anterior arestărilor s-au răspândit în rândul acestei populaţii, numeroase şi variate zvonuri şi versiuni care vehiculau idei despre deportarea în URSS a tuturor germanilor, primele anticipări în acest sens fiind determinate de faptul că autotităţile române au întocmit tabele cu toţi etnicii germani de ambe sexe, încă înaintea apariţiei ştirii despre măsurile proiectate împotriva lor. De la înregistrarea primelor versiuni etnicii germani au manifestat o accentuată îngrijorare, fără să fi abandonat în general speranţele că până la urmă vor reuşi să scape de la deportare. O parte a fruntaşilor germani Otto Roth, Victor Glondys, au făcut intervenţii în favoarea lor. Paralel cu păstrarea unor speranţe, germanii s-au preocupat şi de găsirea unor soluţii de sustragere , preconizând diferite planuri: fuga, mobilizarea la unităţi militare române, opunerea de rezistenţă, sinucidere. Pe măsura apropierii datei fatidice şi a neivirii nici unui indiciu concret că ameninţarea a trecut, speranţele lor au scăzut rapid cedând locul unor depresii şi tensiuni care şi-au atins apogeul în zilele deportării. La Bucureşti, întrucât operaţia efectuată şi condusă de autorităţile române n-a dat rezultatul scontat, Comandamentul sovietic a dat ordin ca continuitatea operaţiunilor de ridicare a etnicilor germani să se facă direct de către poliţia militară sovietică iar autorităţile civile şi militare române să secondeze şi să faciliteze acţiunea. La Timişoara cei care au reuşit să se sustragă deportării au fost deferiţi Curţii Marţiale pentru a fi aspru sancţionaţi. Au fost arestaţi şi evrei care sub regimul trecut s-au declarat germani ca să scape de persecuţii. Din Bucureşti au fost ridicate 15000 de persoane iar la Braşov s-au înregistrat cele mai multe cazuri de sinucidere, circa 4L In rândul populaţiei române s-a manifestat în general compătimire pentru soarta etnicilor germani, deportarea fiind înfăţişată ca o pierdere mare pentru potenţialul uman şi economic al ţării. Se răspândeşte în sânul populaţiei o versiune îngrijorătoare care arată că URSS ar fi cerut 800.000 braţe de muncă, inclusiv români. La Sibiu persoanele ridicate au fost transportate cu 100 de camioane sovietice însoţite de un batalion NKWD. Cei câţiva observatori englezi care au participat la această acţiune nu au găsit prilejul să protesteze sub nici o formă. Locuinţele rămase goale au fost inventariate şi sigilate iar întreprinderile şi atelierele germane au fost închise. Românii au fost consideraţi ca autori, morali a măsurilor aplicate minoritarilor germani, ca unii care au pregătit terenul. Au fost incriminaţi mai cu seamă Teohari Georgescu, subsecretar la Ministerul de Interne şi gen.Virgil Stănescu de la Siguranţa Statului ca şi gen. Aurel Aldea de la Marele Stat Major. Documentele Ministerului de Interne arată că s-a încercat o înţelegere între Comisia Română şi cea Aliată în ceea ce priveşte faptul că munca germanilor în URSS să fie trecută în contul reparaţiilor de război. La 8 ianuarie gen.Vinogradov dădea ordin de mobilizare în numele Comisiei Aliate iar la 13 ianuarie în numele Guvernului român.11 La 13 ianuarie 1945 reacţia guvernului român care invoca motive juridice, umanitare şi economice pentru oprirea deportărilor nu a putut fi publicată datorită cenzurii. La 12 ianuarie gen. Schyler protestase în faţa faptului că ordinul de deportare fusese dat în numele Comisiei Aliate, încălcându-se chestiunile juridice. Nu s-a insistat prea tare cu protestele pentru a nu destabiliza relaţiile interaliate.1' Au fost arestate multe persoane care ar fi urmat să fie supuse procesului de triere dar care nu a mai avut loc fiind îmbarcaţi şi trimişi cu vagoanele de marfă în URSS. în locul celor dispăruţi au fost ridicaţi membri ai familiilor din care făceau parte. Din Sibiu au fost ridicate 4000 de persoane. Spiritul de 10 Ibidem, pag.69. 11 Allgemeine Deutsche Zeitung, 13 ianuarie 1995. 12 Ibidem, 15 februarie 1995

Next

/
Thumbnails
Contents