Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 14. (1997)
Istorie
Catolicismul în Maramureş (I) - Mănăstirea eremiţilor 127 Un aspect important al istoriei acestei mănăstiri constă în raporturile pe care le-au avut călugării cu nobilii români din jur. Documentele păstrate dovedesc deseori acutizarea unor conflicte ce degenerau în vărsări de sânge şi abuzuri. Relaţiile încordate au existat între eremiţi şi nobilii români din satele învecinate, Sarasău şi Săpânţa. Ele s-au desfăşurat întotdeauna pe baza pretenţiilor de stăpânire asupra unor porţiuni de pământ în litigiu, specific relaţiilor dintre locuitorii "hospites" ai celor cinci târguri de coroană şi nobilii autohtoni. Ele au fost cauzate de faptul că privilegiile acordate oaspeţilor nu delimitau strict drepturile lor de cele ale vecinilor. Este exagerat să dăm o conotaţie religioasă acestor conflicte! Cândva între 1426-1430 nobilii din Sarasău şi Săpânţa s-au plâns regelui că eremiţii au ocupat o porţiune de teren care aparţinea Săpânţei. Magistratul comitatului, împreună cu trimisul Conventului din Lelesz au constatat la faţa locului că priorul mănăstirii, Paulus, "associatis sibi nonnullis incisoribus salium" au ocupat cu forţa pământul în litigiu27. Nu ştim precis cum s-a rezolvat atunci diferendul, dar conflictul cu nobilii din Săpânţa a continuat câteva decenii. în 1437 a fost necesară intervenţia generalului ordinului, Benedictus, la regele Albert, pentru ca nobilii români să restituie moara de pe râul "Chergetheg"28. Aceasta nu este singura intervenţie a generalului la rege. Dacă în 1450 hotărnicirea Săpânţei s-a făcut fără incidente, hotarele de către mănăstire fiind amintite ca trecând pe la semne mai vechi printre pământuri arabile29, peste 10 ani se redeschide vechiul conflict. La cererea eremiţilor, regele Mathia mandatează Conventul din Lelesz să stabilească hotarele posesiunii mănăstirii dinspre Săpânţa şi Bedeu. Nobilii din Săpânţa nu sunt de acord cu hotarele stabilite şi ambele părţi sunt citate în faţa judecăţii regelui30. Disputa se prelungeşte, călugării primind şi ajutorul locuitorilor din Câmpulung, împreună cu care au ocupat o parte a terenului Săpânţei, fapt atestat din nou de magistratul comitatului31 * 33. în 8 august 1461 regele Mathia porunceşte din nou Conventului din Lelesz să-şi trimită un om de încredere care, împreună cu un nobil, martor al regelui, să ancheteze plângerea nobililor din Săpânţa, Sarasău şi Slatina contra călugărilor eremiţi. în urma anchetei, toate părţile implicate au fost citate iar în faţa judecăţii regelui '2. Tensiunea dintre călugări şi săpânţeni a fost generată de o porţiune de pământ care începea de la pescăria Răchitiş (Rekethey) şi ţinea până la mănăstire, pe care o revendicau ambele părţi. în primăvara anului 1465 eremiţii ocupă din nou această porţiune, care, după afirmaţiile vecinilor şi nobililor, aparţinea celor din Săpânţa3’. Deşi părţile au fost convocate la judecata regelui, a fost necesară intervenţia generalului ordinului, Andreas, care a venit el însuşi în Maramureş pentru a stabili hotarele34. în favoarea cui a încheiat pacea, ne mărturiseşte inventarul averilor eremiţilor din 1554, unde este conscrisă o camera et fodina nostra de Rona prefaţa per nos donatos et elargitos computari solvique et extrădări facere debeatis et teneamini cum ejfectum nostrom ad rationem et computum"... [Esztergom, 3 aprilie 1493], 271. Mihályi de Apşa, op. cit., p. 268-269. 28 Vitae Fratrum, p. 94:"/s pater Benedictus anno eodem (1437 - n.n.) impetravit a domino Alberto rege Hungarie, ut molendina in fluvio Chergetheg ad claustrum de Maramaros pertinentia, sed per Wallachos desolata et postea per certos nobiles occupata restituentur". 29 Petrovay G., Oklevelek Maramaros vármegye történetéhez, în Történelmi Tár, X, 1909, p. 361. 201. Mihályi de Apşa, op. cit., p. 429-431. 31 ibidem, p. 437-438. ’2 Arhivele Naţionale Slovace, Bratislava, fond Arhiva Conventului din Lelesz, Acta anni, fasc. 72, annus 1461, no. 2 (Fotocopie la Arhivele Naţionale Maghiare, Budapesta, DF 222 864). 331. Mihályi de Apşa, op. cit., p. 465-469. 34 Vitae fratrum, p. 118: "Anno Domini 1465, idem fráter Andreas generalis in claustro de Maramaros fecit concordiam, et certam metas rectificavit".
