Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 13. (1996)

Artă

398

copac învinge vremea prin perpetuare, expresie a continuităţii vegetale. Doar câteodată apar şi în peisajele sale cerul acoperit de nori, furtuna ce se apropie, nedeslănţuită insă.

Intitulată tot “Peisaj" (fig. 2), o altă lucrare din colecţie, cum dealtfel şi alte tablouri ale sale, surprinde prin modestia motivului ales. Cerul înalt permite privirii să se avânte întro vastă perspectivă atmosferică, în care vibrează plin de poezie sufletul artistului. Arborii, dealurile, apar fără nici un fel de amănunte inutile ca nişte pete mari de culoare. Formele lor sunt concentrate, esenţializate, dar nu schematice. Peisajul lui Catargi exprimă un elan către grandios şi infinit. Se observă absenţa omului ca personaj principal. Când totuşi apare o siluetă vagă, ea parcă se grăbeşte să dispară, ca surprinsă într-uri loc unde nu are ce căuta.

Peisajele lui Catargi se caracterizează printr-o sobrietate a cromatismului subliniată . de brunuri ruginii şi de discrete tonalităţi de galben.

Recunoscut ca peisagist, Catargi a realizat însă şi naturi statice. Acestea exprimă o îmbinare a lucrurilor, obiectele comune aranjate pe o masă, crează raporturi identice ca întrun peisaj. Armonia cromatică este de un mare rafinament la fel ca în peisajele sale. Pasta coloristică e aşternută cu acelaşi simţ al materialităţii volumelor Delicateţea gamelor cromatice dobândeşte un accent liric mai intens.

Un gen căruia artistul i se va consacra mai cu seamă începând din deceniul al cincilea ai secolului XX. este portretul. încă din perioada interbelică artistul manifesta interes pentru prezenţa umană. Fără să se oprească asupra fizionomiilor, Catargi marca incontestabila căldură a chipului omenesc, sugerată nu doar de câte un surâs visător, de graţia figurii, ci de o culoare mai transparentă mângâiată de mai multă lumină. Ajuns la desăvârşirea limbajului său pictural, artistul a realizat compoziţii ample, portrete îndeosebi de femei prezentate într-un cadru intim, intr-o atmosferă de uşoară reverie. Aceste tablouri relevă aportul unei personalităţi distincte la evoluţia picturii româneşti modeme.

Lucrarea “Portret" (fig. 3) din colecţia muzeului, înfăţişează un portret de femeie, cu coc, şezând într-un fotoliu Poartă o rochie de culoare maro, cu decolteu, iar fotoliul este acoperit cu o husă verde. Mâinile le ţine împreunate, cea stângă căzând lejer pe speteaza fotoliului. în spate se vede o draperie orange. Totul este pictat pe un fond maro, cromatica având nuanţe de maro şi verde.

Portretele realizate de Catargi sugerează demnitate nativă, distincţie sufletească, o ţinută impunătoare, prestanţă şi căldură umană învăluitoare. O undă de visare poetică le mângâie trăsăturile. Eugen Schileru scria: “Catargi practică un realism poetic de o deosebită elevaţie spirituală, în care concretul şi visul se împletesc, se reievează unul pe altul..."4. Catargi dă picturii sale un farmec specific, iar din tablourile sale se degajă acea impresie de firesc. La Catargi pictura începe printr-un desen, la schiţele din natură ca apoi să le prelucreze în atelier. El îşi desăvârşeşte educaţia în mediul şcolii din Paris, asemeni majorităţii pictorilor români: N. Grigorescu, ion A.ndreescu, Ştefan Luchian, Theodor Pallady. Artistul a frecventat atelierele Academiilor Iulian şi Ranson. Ulterior a lucrat şi la atelierul pictorului André Lhote. Studiu! în atelierul acestuia i-a format definitiv pictorului pasiunea pentru valori emoţionale captate prin surprinderea unei cromatici luminoase a realului.

Catargi a ştiut să păstreze exact ceea ce îi va da uşurinţa dezvăluirii de sine. Pictorul a detestat din prima clipă haosul, exaltările, dezordinea. A iubit dintotdeauna ceea ce Baudelaire cuprindea prin triada “luxe. calme, volupté”. De la început şi-a dat seama însă că epoca noastră, o epocă atât de zdruncinată, are nevoie de construire, de sobrietate.

Istoria picturii româneşti de la sfârşitul secolului al XVIII-lea până în zilele noastre este într-un proces continuu de dezvoltare şi diversificare. Cu toate că fiecare etapă istorică a adus înnoiri, pictura românească se caracterizează totuşi printr-o anumită unitate de stil. în ultimii ani a devenit mai personală, şi-a diversificat stilurile şi tendinţele, întinerindu-şi mijloacele de exprimare. Ea tinde să se încadreze în coordonatele artei europene, realizând o sinteză modernă între naţional şi universal.