Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 13. (1996)
Etnografie
360 Situaţia se potriveşte aproape cu acelaş spor de natalitate până prin anul 1947 când populaţia mai entuziasmată după Război, sporul natalităţii creşte conţinu până-n zilele noastre. Decesele după prezenta situaţie este destul de elocventă în ceea ce priveşte sporul natural al populaţiei, care pe tot parcursul istoriei noastre este influenţat de mai mulţi factori, printre care cel mai important în trecut era asistenţa sanitară, apoi starea socială şi mai ales mizeria şi alimentaţia acestora. Bolile şi apoi moartea nu îi prea întristau pe bolnavi, deoarece trăiau cu crezul că acesta le este destinul ca şi-n nuvela „Fefeleaga“ de pr. Agârbiceanu. Care se consolau cu credinţa că aşa trebuie să fie soarta unor oameni. în rândurile ce urmează redăm denumirea populară a celor mai răspândite boli în satele din zonă şi care, unele din ele sunt trecute şi în matricolele decedaţilor din anii 1816- 1948 şi care conţin şi motivaţia decesului (Arhivele Statului Satu Mare). Bolile care bântuiau în popor în decursul veacurilor Cea mai răspândită era boala de piept care era de trei feluri: 1. Dureri de piept cu tuşă, care provocau bolnavului înnăduşeli (asmă) cu sufocare. 2. Junghiuri în piept, nelinişte, agitaţie, dureri de inimă, oboseli (simptome cardiace). Mulţi bolnavi vârstnici când îşi declarau boala de inimă, ziceau că-i „doare sufletul“. Deci inima era confundată cu sufletul omului. 3. Dureri de piept cu multă tuşă seacă denumită „hectică“ (tuberculoză)6. Toate aceste simptome de boli erau denumite „dureri de piept“7. Pentru tratarea durerilor de piept mai uşor vindecabile şi gripă, dureri de gât se foloseau plante şi alte mijloace pentru tratarea lor. Era bine cunoscut siropul din mugur de brad, care în tratarea răcelii se foloseşte şi în zilele noastre. Apoi ceaiuri de romaniţă (muşeţel Matricaria Chamomilla). Mărarul în stare uscată sau seminţa acestuia (Anthum Craveolens), Cimbruşorul sălbatic (Thymus Serpyllum), busuiog (Amaranthus Cudotus), vâsc de măr (Viscum Album), flori de tei (Tilia Platyphyllos) şi veninariţă (Cratiola Officinalis). Pentru ameliorarea junghiurilor, nelinişte, agitaţie nervoasă, oboseli, dureri de inimă şi înfocăciuni se folosea compresă cu apă stătută, ceai de frunză de dud (Morus) uscate, ceai de vrej de fasole şi ovăz. în unele cazuri se consumau 2-3 căţei de usturoi (Allium Sativum), ceai din plante traista ciobanului (Capsella Bursa Pastoris), precum şi sare amestecată cu oţet şi înfăşurat într-o cârpă curată sub formă de tampon care se punea pe piept, sau pentru dureri de cap se punea pe frunte până la ameliorarea durerii6. Pentru bolnavii de „hactică“ (tuberculoză) se recomanda bolnavului ca să consume „zară“ din tărâţe de secară (birş) în fiecare zi câte 2-3 I apoi ouă crude care în unele cazuri erau puse în oţet timp de 24 de ore sau chiar mai mult timp, până când coaja de ou devenea moale şi elastică, apoi se mânca crud cu coajă cu tot®. Se mai folosea ceai din flori de urzică moartă (Urtica Dioica). în cazuri mai grave se folosea rădăcină de mătrăgună (Atropa Belladonna), plantă erbacee otrăvitoare şi care fiartă pentru ceai mulţi bolnavi aiureau, şi chiar înnebuneau şi aveau nevoie de mai multe săptămâni pentru a-şi reveni la starea normală. în tratament se mai folosea lapte de iapă, lapte de capră, şi cei mai înstăriţi foloseau bere de casă făcută de către unele gospodine ale satului. La Vama, cea mai bună bere de casă o ştia bine prepara Contra Maria Oţăloaia (1906-1955)10, pe care apoi o vindea pentru cei suferinzi la preţuri foarte mici. Pentru bolnavii TBC, dar şi pentru bolnavii cu alte maladii se mai făceau băi cu aburi, prin fierberea anumitor plante de câmp îndeosebi plante medicinale. în unele cazuri se mai încălzea la foc o bucată de cărămidă, care se punea apoi într-un vas de metal pe care se punea o mână de făină de mălai şi se turna mai mulţi litri de apă fiartă, producându-se un adevărat nor de vapori, apoi bolnavul trebuia ca să stea asupra vasului dezbrăcat până la
