Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 13. (1996)
Arheologie
36 încadrează şi mormântul izolat de la Gáborján - Csapszékpart în grupa Gyula-Roşia; după noi însă, se apropie mai mult de cultura Makó). Ritul de incineraţie în urnă rămâne caracteristică şi în grupul cultural numit Sanislău (Németi, Roman, 1995, p. 25-32), faza a ll-a culturii Nir (Bader, 1978, p. 30; Nyírség ll-Bóna, 1993, p. 77), reprezentat prin cele două morminte de la Sanislău-Nisipărie, mormântul de la Foieni, necropola de la Ciumeşti-Bostănărie (poate într-o fază mai evoluată, cum ar indica vasele din M. 7/1962; 14/1962; 9/1964), cele trei morminte de la Ciumeşti-Grajduri (Moara) şi necropola distrusă de la Berea-Miriştea lui Csányi. I. Bona (1993, p. 77) menţionează morminte de incineraţie de la Berea-Viile şi Berea-Cetatea Iepurelui (Szőlők és Nyúlvár), cercetările efectuate în aceste două puncte de hotar de la Berea, arată clar că la primul punct se află o aşezare din grupul Sanislău (Bader, 1978, p. 22; Idem, 1981, fig. 5), la a doua a fost identificată o altă aşezare, din cultura Nyírség (Bader, 1978, p. 23; pl. IV/1-2; 4-10; Idem, 1981, fig. 5-7; fig. 3). în grupul Sanislău (poate la faza finală) apar şi morminte de înhumaţie în poziţie chircită, de obicei, fără inventar funerar: Sanislău-Nisipărie M. 52, M. 71, Pişcolt-Nisipărie M. 6, 27, 56, 59, 104 şi mormintele descoperite incidental de la Andrid. Mormântul nr. 52 de la Sanislău-Nisipărie are ca inventar funerar o cană (fragmentară) ornamentată cu linii triple frânte, incizate, motiv care este caracteristic deja culturii Otomani (Bader, 1978, pl. XXVI/3-Sălacea; pl. XXVII/2-Otomani „Cetăţuie"). Tot în faza finală a grupului Sanislău se încadrează şi mormintele de incineraţie în urnă de la Sălacea-'dealul Vida“ (Burga) şi mormântul de la Săcuieni-Cetatea Boului, precum şi mormintele menţionate deja de la Ciumeşti. La Pişcolt-“Nisipărie“ printre materialele arheologice se aflau şi câteva ceşti, căni şi fragmente de străchini (una restaurată), care au analogii deja din cultura Otomani (fig. 7/2-8). Apariţia mormintelor de înhumaţie în poziţie chircită (mormintele de la Andrid“Grajduri“, dar şi celelalte menţionate mai sus) marchează, credem, momentul pătrunderii unei populaţii noi venite dinspre sud în blocul incineraţilor, cu materiale arheologice caracteristice pentru cultura Otomani, care marchează totodată şi începutul epocii bronzului clasic, în nord-vestul României. Această populaţie pătrunde şi ocupă Valea Eriului şi credem că este şi creatorul aşezărilor de tip „teil“ din acest spaţiu geografic, ocupând atât terasele cât şi insulele întinse din mlaştinile Eriului. Cea mai tipică aşezare este cea de la Pir - „Cetate“, care după ce încetează ca loc de locuire, este folosită în continuare ca cimitir. Cimitirul de înhumaţie în poziţie chircită de la Pir (un mormânt de incineraţie şi unul de tip Pithos), mormântul cu patru schelete de la Sălacea, mormântul de la Diósig (poate şi cel de la Adoni) şi mormântul de înhumaţie - chircit de la Dindeşti, aparţin apocii bronzului clasic. Mormântul de la Dindeşti a avut ca inventar funerar un inel de tâmplă (buclă), compus din două spirale, asemănător celor descoperite de la Sălacea-Dealul Vida (inel de aur) de tip Sărata Monteoru (Ordenlich, 1972 p. 68, pl. XVIII/12; Bader, 1978, pl. LXXXIX/6; Zaharia, 1959, fig. 2/4 - varianta Blc). Un mormânt de înhumaţie -chircit având ca inventar ceşti de tip Otomani şi un inel de buclă, se cunoaşte de la Nagydobos din zona limitrofă (Roska, 1939, fig. 9/1-4, p. 14; Bona, 1986, p. 28, nota 60), datat în epoca bronzului mijlociu. Descoperirile de la periferia Câmpiei Nirului, două morminte de înhumaţie de la Berea-'Colina cu măcriş“ şi mormântul nr. 3/1964 de la Ciumeşti „Bostănărie“ sunt datate tot din epoca bronzului clasic, fiind caracteristic pentru ele, depunerea unui număr mare de vase de ofrandă. Descoperiri similare din zona limitrofă sunt de la Baktalórandháza (formele de vase şi ornamentica seamănă cu vasele de la Berea-Ciumeşti (Kalicz, 1959, p. 7-14, pl. 1/1- 4; Bona, 1993, p. 79; Istvánovits, Lőrinczy, 1986, pl. /1-3), mormântul de incineraţie de la Kisvársány-Gubényi-kert şi mormântul de înhumaţie în poziţie chircită de la Vásárosnamény- Fatelep (Bona, 1986, p. 28; Idem, 1993, p. 79), iar mormântul de incineraţie în urnă de la Berettyóújfalu (Sz. Máthé, 1988, p. 36, pl. 27/5-6) - vasul-urnă este de tip Sanislău, capaculstrachină însă de tip Otomani - se poate plasa la începutul epocii bronzului mijlociu). Mormântul de înhumaţie de Laskod (Bona, 1993, p. 79; Kalitz, 1961, p. 77 şi planşa) se I
