Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 13. (1996)
Etnografie
348 după buget“1 care asemeni lui „lanus cu două feţe“1®, sau prin analogie cu o veche monedă austriacă aurită, care se decolora cu timpul, deci cu „talerul cu două feţe“1®, „îşi dau arama pe faţă“29. izvoarele etnosocionumismaticii trădează desigur şi diferenţierele sociale, căci vorbesc despre oameni care trăiesc „Ca în sânul lui Avram“21 sau „Ca un bimbaşa“22. Ei plătesc totul „în bani ghiaţă“ sau „bani peşin“22. Pentru ei „Le valeur n'attend pas la nombre des années“24 şi „Les affaires sont Ies affaires“25. Ei ştiu că „On ne prete qu’aux reches“2® şi că „Qui risque gagne“2^. în sfârşit, ei au „rude la Ierusalim“2® sau acel „Sesam deschide-te“29. Tuturor acestor li se opun cei care ţin să precizeze că „sărăcia nu e un viciu“29. Apoi, „Auri sacra fames“21 a determinat „La part du lion“22, deoarece „banul n-are miros“22, în schimb: „locri bonus est odor ex re qualibet“24 şi „Time is money“25. Pentru aceasta „da cest des“2®. Se caută „Comorile lui Cresus"21" iar pentru români amintim de lucrările lui Decebal ascunse, zice-se, sub albia vechiului strei şi sunt prudenţi până şi cu prietenii, unii oameni fiind călăuziţi de dictonul „Timeo Dansos et dona ferentea“2®. în sfârşit mai amintim de „Ortul popii“29 şi de „Date obolus Belisario“49. Pentru a justifica funcţionalitatea banilor mai amintim că în timpul celui de al doilea război mondial, oamenii au transformat bancnotele de 5 lei - care erau accesibile oricui - în lozinci cu sensul că scriau pe ele lozinci ca: „Afară cu nemţii“, „Jos războiul“41. în loc de o introducere care să se ocupe de justificarea temei, am preferat o suită de expresii celebre de importanţă etnosocionumismatică. Acestea, deşi greoaie, susţin, credem, afirmaţiile noastre anterioare despre vechimea etnosocionumismaticii, precum şi unele puncte de vedere despre locul etnosocionumismaticii în cercetarea ştiinţifică. în plus, credem că acest preludiu la etnosocionumismatică are rădăcini mai adânci şi mai puternic ancorate decât numismatica propriu-zisă, în sensul că idei etnosocionumismatice sunt exprimate cu mult înaintea apariţiei disciplinei despre studiul monedei, aşa cum procedează numismatica. în concluzie, nu ne mai rămâne decât să dăm ascultare unui alt vechi dicton „Quae sont Colbaris, Colbaris“42 şi să prezentăm datele culese, constatările la care am ajuns, pentru ca apoi să tragem concluziile care se impun. I. Banii la naştere La noul născut se obişnuieşte a se pune un ban la faşă, informatorii explicând aceasta, că „aşa am pomenit“. Atunci când moneda din metal preţios lipseşte, ea este înlocuită cu o bijuterie din metal fin, în special inel sau verighetă. Aceasta nu poate să fie decât un talisman. Prin punerea banilor de aur sau de argint în prima scaldă, cât şi în cea care urmează botezului42, iar în lipsa acestora, a unor bijuterii din metal fin din salbă44, inel sau cerceii din „băncuţe“45, se realizează, după cercetările lui Arnold Zweig, o microelectroliză care se pare că influenţează favorabil asupra copilului. Nici unul din informatori nu ne-a relatat că ar cunoaşte efectul terapiei. Acest fapt ne duce la concluzia că practica este veche şi a intrat în obişnuinţă, uitându-se importanţa sa iniţială. Constatăm însă că în prezent se mai adaugă aghiasmă, rechizite şcolare şi flori, trădând şi ele vechimea obiceiului, pentru că florile şi metalul fin ne poartă spre cultul naturii, spre deosebire de rechizitele şcolare şi aghiasmă, care sunt noi, creionul intrând în obicei pe cale firească aghiasma sau apa sfinţită fiind impusă de cultul creştin. Se pun bani şi în apa de la botez, aceştia fiind puşi în special de către părinţi, spre deosebire de alte zone - şi în special în Banat - unde aceşti bani sunt puşi, de regulă, de către naşi, respectiv naşă. Constatăm de asemenea, că se întâlneşte şi în această zonă obiceiul de a pune după uşă, atunci când copilul este luat de la sân, pieptene, flori, hârtie, un ou fiert şi bani,
