Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 13. (1996)
Cultură şi civilizaţie
310 profesorală şi ştiinţifică a scriitorului şi arheologului Alexandru Odobescu, cel care a lăsat culturii româneşti şi europene celebra şi mereu necesara monografie arheologică: Tezaurul de la Pietroasa. Această generozitate ştiinţifică, existentă în vremea Junimii lui Titu Maiorescu şi a lui B.P. Haşdeu (cu jocuri intelectuale de tipul acrostihului La noi e putred mărul, de B.P. Haşdeu, publicat în Convorbiri Literare), în bunul concert al istoriografiei europene - cu luminile sale, venite dinspre istoriografia germană de tip Ranke-Lamprecht-Mommsen, şi a celei franceze cu gândul sintezei în sensul şcolii lui H. Berr, începe, deci această generozitate, şcoală de critică istorică, erudiţie şi acribie profesională. în sensul limitelor cunoaşterii, a adevărului omeneşte posibil, să se estompeze. Are loc un proces de satanizare a gândirii istoriografice europene şi treptat, sub influenţa acesteia şi a celei româneşti. Despre acest proces de satanizare marxistă a istoriografiei vom publica în viitor un studiu adecvat. Acum ne limităm a aminti că în preajma primului război mondial, în perioada interbelică şi mai ales în anii de după a doua conflagraţie mondiale acest proces înaintează mereu, se cantonează, şi, sub forma recrudescenţei poststalinismului ortodoxist marxist, el persistă şi. pe alocuri, la cei care-l acceptă, triumfă, chiar în pofida declaraţiilor acestora, dar cu semn schimbat, şi azi. Astfel critica ine-a demonstrat-o într-o carte întreagă. Al. Zub) se transformă în criticism, remarca, observaţia colegială se transformă în polemică zgomotoasă, iar intoleranta se transformă îri excludere. închisoare chiar sau răzbunare. Aşa a fost posibil, ca treptat, dar neîntrerupt, din păcate, procesul de satanizare să ducă de la critica ştiinţifică, atât de necesar umană şi ştiinţifică, de necesară adevărului uman, nu „adevărului“ lagărelor de concentrare naziste sau gulagului stalinist, la „Academia istoriografică“ de la Sighet. Redăm acest „bilanţ academic“ după lucrarea lui C.C. Giurescu, Cinci ani şi două luni în Penitenciarul de la Siohet20: Preşedinte al Academiei: Al. Lapedatu - 1876-1950 (fost preşedinte al Academiei Române, 1935-1937), mort la Sighet; Preşedintele Secţiei de Istorie al Academiei. Ion Lupaş - 1880-1967 (a fost preşedintele Secţiei de Istorie a Academiei Române, 1932-1935); Membrii ai Academiei: Gh. I. Brătianu - 1898- 24/25 aprilie 1953, celula 73 (fost membru al Academiei Române); Silviu Draoomir - 1888-1962; C.C. Giurescu - 1901-1977; Ştefan Meteş - 1887-1997; |.|. Nistor - 1876-1962; Victor Papacostea - 1900-1962; Zenobie Pâclişanu (1886 -?), Teofil Sauciuc-Săveanu - 1884-1971 (toţi foşti membrii sau membri corespondenţi ai Academiei Române). Fireşte a Academiei Române desfiinţată în anul 1948, în locul cărora au fost aleşi alţi membrii ai noii Academii, ilustrând acest proces de satanizare marxistă. Confirmarea ne-o dă substanţiala culegere de texte publicată de Pompiliu Teodor, Din gândirea materialist-istorică românească (1921-19441. unde sunt prezentaţi, printre alţii, noi academicieni: Petre Constantinescu-iaşi. Andrei Otetea. David Prodan. Banvai Ladislau Miron Constantinescu21, cărora noi le adaugăm pe neamnintitul academician Mihail Roller. Că acest proces continuă, ne-o demonstrează anatemizarea academicianului Ştefan Pascu. cu studii occidentale, la Roma, la De Propaganda Fide, dat afară după 1950 de la Universitate, de unii din aceşti academicieni noi, şi a istoricului - specialist în istoria modernă a Occidentului: SUA. Anglia, Franţa. Ţările de Jos. Camil Mureşan, ostracizat şi el, o vreme, de cei cu alte feţe şi cu semn schimbat, dar cu darul aceleaşi atitudini satanice - să domine, să fie în vârf şi mai ales „să deţină“ adevărul, sfidând prin îngâmfare, trufăşie marxistă, simpla şi umana socratica sau creştina umilinţă, în faţa limitei cunoaşterii omeneşti. Din aceste motive publicăm în continuare bibliografia cuprinsă în cele 13 volume ale Revistei pentru Istorie. Arheologie şi Filologie. în care Gr. Tocilescu, îi publica pe maeştrii săi - B.P. Haşdeu şi Al. Odobescu, pe savanţii contemporani - A D. Xenopol, D. Onciul, pe atât de contestaţii în epocă - savantul Dr. Gaster şi pe Lazăr Săineanu. dovedind nu numai încredere şi bunăvoinţă faţă de semeni, ci temeritate în atitudine; sau pe unii dintre cei care
