Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 13. (1996)
Cultură şi civilizaţie
306 premier professeur roumain d’histoire annciene, ainci que le premier directeur du Musée National des Antiquités qui enrichit Ies collection de cette institution et qui en fit un centre de recherches archéoloaiques. Les archéologues roumains d’aujourd’hui, qui bénéficient d'un appui official que, dans Ies conditions de son époque, Tocilescu ne pouvait pas merne rever, travaillent, dans plus d'une direction, sur un terrain battu d’abord par lui. On ne saurait paries, par exemple, du Monument d'Adamklissi ou de la contribution roumaine (s.n.S.D.) au Corpus Inscriptionum Latinarum, sans rendre hommage, ne sarait - ce que par la simple mention de ces importantes realisations, a leur auteur“”*®. Radu Vulpe întocmeşte şi prima bibliografie cuprinzând numai lucrările de arheologie publicate de Grigore Tocilescu în timpul vieţii sale (43 de titluri). Un alt savant român, romanistul Dumitru Tudor, în monografia Oltenia romană^, relevă, mai ales contribuţia lui Grigore Tocilescu la cercetarea vestigiilor romane din Dacia: „La şcoala lui Odobescu şi-a început pregătirea Griaore G. Tocilescu. promotorul şi creatorul ştiinţei arheologice de teren în România. Cercetările lui au cuprins întreg pământul oltean, iar ceea ce s-a făcut de alţii mai târziu, au fost investigaţii cu caracter local. în afară de săpăturile efectuate de el, în mai toate staţiunile mari ale Daciei sudice, a mai urmărit pe teren valurile şi drumurile, propunând identificări cu ajutorul itinerariilor antice, multe acceptabile şi acum. Fructul acestei munci îl formează o hartă arheologică a întregii Dacii ÎFouilles. anexă). Tocilescu s-a ocupat numai de materialul epigraf, trimis anual spre a fi publicat în revista vieneză „Archaeologische - epigr. Mitteilungen“. Elementele de arheologie topografică, monumentele sculpturale şi piesele de arheologie măruntă n-au fost studiate decât foarte puţin, fiindcă acestea erau de fapt neoliiate în mai toate centrele ştiinţifice europene fs.n.S.D.Î. Totuşi, importanţa ce le-o dă se vede din rapoartele, notele şi planurile ridicate de el şi de asistenţii săi, păstrate acum la Academia R.S. România, unde acest material poate fi cercetat şi nu este pierdut (cum i s-a aruncat această învinuire nedreaptă). Până acum au fost valorificate parţial şi ar fi bine venită tipărirea lor, fiindcă în multe locuri sa săpat şi se sapă pe urmele cercetărilor arheologice de Tocilescu, descriindu-se lucruri existente în aceste manuscrise! Materialul epigrafic referitor la Oltenia, rămas numai în aceste manuscrise s-a dat pentru prima dată la lumină într-un Supplementum Epiaraphicum. la prima ediţie a acestei cărţi. Cu materialul arheologic depozitat în Muzeul din Bucureşti înainte de trecerea acestei instituţii sub conducerea lui Tocilescu (1881), tot acesta s-a ocupat, în principala sa lucrare Monumentele epiarafice şi sculpturale ale Muzeului National de Antichităţi, unde analizează şi comentează pe larg mai multe inscripţii din Oltenia. Cu toate că această carte are multe lipsuri şi e scrisă fără de control riguros, ceea ce i-a atras la apariţie o critică severă din partea lui N. lorga, rămâne şi azi de neînlocuit (s.n.S.D.). Cercetările din Oltenia, făcute după 1894, au fost expuse de Tocilescu în mai multe comunicări sintetice prezentate la Academia de Inscripţii din Paris şi apoi tipărite în volumul său Fouilles et recherches archéoloaiques en Roumanie. Unele capitole ale lucrării s-au retipărit şi în româneşte, în „Revista pentru istorie, arheologie şi filologie“, condusă de el“’*’*. în Enciclopedia Istoriografiei Româneşti, arheologul şi numismatul bucureştean Constantin Preda înfăţişându-i lui Grigore Tocilescu biografia şi opera îl caracterizează succint, dar cuprinzător: „Polihistor. Deschizător de drumuri în istoria culturii româneşti (s.n.S.D.), şi-a pus întreaga sa capacitate în slujba progresului, ştiinţei şi culturii noastre, aflată la graniţa de trecere de la faza de tinereţe la cea de maturitate. Domeniul în care şi-a câştigat un merit cu totul deosebit a fost studiul antichităţilor greco-romane din România. Debutul său în istorie veche şi arheologie l-a constituit cunoscuta lucrare Dacia înainte de romani, care, prin proporţii şi conţinut, reprezintă prima mare încercare de realizare a istoriei Daciei preromane. Lucrarea cuprinde un vast material istoric, filologic şi arheologic. Ulterior se consacră aproape în întregime cercetărilor de antichităţi greco-romane şi epigrafie. Ca
