Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 13. (1996)

Istorie

223 despre implicarea acestuia în soluţionarea unui număr de 12 plângeri evreieşti. Aici e locul să amintim că în Şilindia (judeţul Arad), în garda naţională a servit şi un evreu, ulterior decorat33. „Mântuirea“ la 16 februarie 1919, avea aprecieri pozitive la desfăşurările clujene34. în perioada următoare, iniţiativa uniunii a întrunit adeziuni locale35. La Sibiu, a luat fiinţă Consiliul Naţional Evreiesc39 La Dej, la 7 decembrie, 300 participanţi au constituit o grupă locală. Hotărâri similare au fost luate la Târnăveni. în ciuda unor greutăţi create de situaţia de război din primăvara anului 1919 şi alte măsuri de securitate, până la începutul anului 1920 în cadrul uniunii s-au integrat 15 asociaţii, 45 grupe şi 24 comunităţi religioase3^. în realitate, ea nu a putut cuprinde decât parţial evreii din Transilvania. Multe comunităţi, ca de pildă cea din Arad, au considerat uniunea ca improprie pentru înmânunchearea tuturor organizaţiilor considerând prea puternice deosebirile existente între ele. A eşuat deocamdată şi misiunea rabinului Schorr din Bucureşti care propunea integrarea transilvănenilor în cele existente în Vechiul Regat33. Presa românească şi mai ales, liderii politici au urmărit cu mare interes conturarea poziţiei evreilor din Transilvania şi în primul rând a uniunii faţă de hotărârea de la Alba lulia. Astfel, „Patria“, oficiosul Partidului Naţional Român, a publicat un reportaj despre adunarea unui grup al evreilor ardeleni, domiciliaţi în Bucureşti, la 18/31 martie 1919. Moţiunea lor exprima adeziunea la hotărârile luate la Alba lulia. Ei au decis promovarea unei acţiuni care să ducă la aderarea explicită a comunităţilor din Transilvania. Moţiunea a fost prezentată la Bucureşti lui Mihai Popovici, membru al Consiliului Dirigent, urmând ca o delegaţie să plece la Sibiu, pentru a prezenta documentul lui luliu Maniu, în calitate de preşedinte al amintitului for şi apoi, să cutreiere Transilvania39. Nu există însă informaţii ulterioare despre activitatea lor. în tot cazul, încă de la sfârşitul anului 1918, organizaţiile evreieşti au statornicit legături cu autorităţile româneşti care au luat fiinţă. „Telegraful Român“ în câteva numere a relatat faptul că la primirea generalului Moşoiu la Sibiu în decembrie 1918, au fost prezenţi oficialităţile comunităţilor evreieşti locale. A vorbit şi un ofiţer evreu cerând scut şi ocrotire pentru conaţionalii săi. în răspunsul său generalul a asigurat această ocrotire până ce „nu jignesc aspiraţiile neamului românesc“. Preşedintele comunităţii a reiterat că „israeliţii sunt pretutindeni supuşi credincioşi ai ţârii care îi ocroteşte“. Cu ocazia recepţiei oferite la Sibiu în cinstea generalului Berthelot la începutul anului 1919, reprezentantul Consiliului Naţional Evreiesc a regretat că conaţionalii săi în general nu ştiu româneşte, dar se vor sili să o înveţe49. Intrarea armatei române în aprilie 1919 în Oradea, a prilejuit acte de simpatie. La primirea oficială au participat şi notabilităţile evreieşti4 \ O atmosferă similară a dominat şi la Satu Mare. Vizita regelui Ferdinand şi a reginei Maria în mai 1919, a prilejuit manifestări de loialitate. La Oradea ei au fost bineventaţi de rabinul ortodox Beniamin Fuchs, cerându-se suveranului să-i împărtăşească din protecţia lui regală în asigurarea drepturilor umane şi civice. Presa a relatat la solemnităţi prezenţa delegaţiilor iasraelite ortodoxă şi neologă. La Oarei la primire a fost de faţă delegaţia evreilor localnici. La Bistriţa regele a primit o delegaţie comunitară43. La înioarcere au fost salutaţi de preşedintele comunităţii din Sibiu Dr. luiius Schwartz43. La inaugurarea universităţii din Cluj (1920) rabinul Moise Glasner vorbind în numele ambelor comunităţi s-a exprimat în sensul că „poporul nostru nu va rămâne în această ţară în urma nici unei naţionalităţi în privinţa acomodării la situaţia creată... şi va satisface cu credinţă şi dăruire obligaţiile sale faţă de stat...“44. Un moment însemnat l-a constituit depunerea jurământului de credinţă din partea

Next

/
Thumbnails
Contents