Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 13. (1996)

Istorie

216 şi deţine, pentru o scurtă perioadă de timp, majoritatea în conducerea judeţului Satu Mare14. Sursa citată prezintă procesul verbal de constituire a Uniunii Democrate Române, datată 15 decembrie 1944, al cărei preşedinte a fost ales Titu Demian. Această organizaţie întrunea membrii mai multor partide din judeţ, în vederea instaurării unei administraţii româneşti. într-un context mai mult decât dificil, foarte ostil din partea puterii, dar susţinut de populaţie, la 23 martie 1946 P.N.Ţ. Satu Mare şi-a ţinut ultimul Congres, chiar în clădirea în care se afla (şi se află şi azi) sediul P.N.Ţ., fiind proprietatea lui Titu Demian (autorităţile locale comuniste nu au permis desfăşurarea lucrărilor într-un local adecvat). Congresul a desemnat noua conducere P.N.Ţ. Satu Mare, Titu Demian fiind reales în funcţia de preşedinte al acestei organizaţii15. Fiind o persoană anticomunistă şi antitotalitară, el s-a opus sistemului sovietic pe cale de instaurare, fiind un exemplu şi un lider în rândurile opoziţiei sătmărene, motiv pentru care şi-a atras ura comuniştilor. La alegerile parlamentare din 19 noiembrie 1946 candidează pe lista P.N.Ţ.; este ales în ciuda fraudei electorale, fiind ultimul parlamentar al opoziţiei din Satu Mare. în semn de protest faţă de alegerile falsificate de către Partidul comunist, Titu Demian refuză prezenţa în Parlament. După ce a fost ţinta mai multor atacuri calomnioase din partea politrucilor comunişti, dr. Titu Demian a fost arestat şi mutat cu domiciliu obligatoriu la Cluj15, unde va înceta din viaţă la 29 aprilie 1958. întreaga avere i-a fost confiscată în momentul dislocării (10 august 1949)17 lăsând în urma sa doar o fiică, Maria, actualmente cercetătoare la Academia Română în Bucureşti. Numele său va rămâne înscris pentru totdeauna în paginile P.N.Ţ., partid pentru care a făcut tot ce i-a stat în putinţă, având convingerea că ceea ce face este bine pentru acest judeţ şi locuitorii lui. Historical characters from Satu Mare (II) Dr. Titu Demian(1896-1858) (Summary) Born in 7 th of September, 1896 in the commune Dăneşti, village Negreia (now in Maramureş county), Titu Demian (fig.1.) is the last president of. P.N.Ţ. (Satu Mare branch), before 1947. Advocate, master in law and political personality, anticommunist fighter (fig.2), Titu Demian is a representative for county, his name being mentioned in a lot of speciality works, in Romanian and Hungarian encyclopaedies. Note 1. Vezi Lucian Predescu - Enciclopedia Cugetarea. Ed. Cugetarea, Georgescu Delafras, Bucureşti 1940, p. 263. Váradv Aladár - Erdélyi Monografia. Ed. Gloria, Satu Mare, f.a., p. 90. Tankóczi Gyula - Satu Mare Város Képes Tükre. Satu Mare, f.a., p. 140 şi 141. * 2. O scrisoare a fiicei lui Titu Demian, Maria Demian, Maria Zaharescu Demian, care se referă la unele date personale din viaţa tatălui său, se află în posesia autorului. 3. Informaţiile privind originea familiei lui Titu Demian se datorează amabilităţii domnului director al Muzeului Judeţean de Istorie Satu Mare, Viorel Ciubotă, care ne-a pus la dispoziţie o cronică a familiei Demian. 4. Lucian Predescu - op.cit., p. 263. 5. Várady Aladár, Berey Géza - op.cit.. p. 90. 6. „Satu Mare", anul IX, nr. 26/26 iunie 1927. 7. Tankóczi Gyula - op. cit., p. 141. 8. Ibidem, p. 14.

Next

/
Thumbnails
Contents