Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 13. (1996)
Istorie
122 sustragerile de cărţi, manuscrise şi obiecte casnice, a fost încredinţată Direcţiei cauzelor regale, un fel de procuratură. Din datele existente la dosar însă nu rezultă că ancheta întreprinsă să fi dus !a vreun rezultat palpabil respectiv recuperarea unor bunuri, ci doar a prelungit luni de zile sigilarea locuinţei şi inventarului existent acolo. Ca urmare, cu mare întârziere la 9 iulie 1806, se îndeplineşte dispoziţia Consiliului Locotenenţiai privind predarea actelor la direcţia competentă, iar la 12 august aceasta o repartizează episcopului dar expedierea adresei şi a anexelor ei are loc abia la 18 septembrie12. în timp ce autorităţile a căror sediu în cetatea Budei se găsea la o distanţă de câteva sute de metri - rezolvau „cu încetineala lor tradiţională problema, au apărut noi pretendenţi la lăsământul sărăcăcios a lui Samuil Micu-Clain îri concluziile amintitului inventar se specifica că ceasul de argint, al defunctului a fost testat lui Constantin Aldi, ca remuneraţie pentru serviciile lui. La 15 iulie 1806, apare documentar pretenţia lui Nicolaus Türri, secretar al Tribunalului montanistic din Zlaira care susţinea dreptul său la ceasul de argint, fie în natură, fie la o compensaţie de 32 forinţi. De asemenea se prezenta ca mandatar ai tipografiei din Blaj spre a încasa o datorie de 16 forinţi. Episcopul-vfcar Görgey a însărcinat pe canonicul Tarkovits cu cercetări ce s-au soldat cu concluzia că ceasul de argint a fost primit în schimbul altuia de aur. Cei 16 forinţi datoraţi tipografiei au rămas în custodia canonicului, urmând să fie transmişi de Constantin Aldi cu ocazia călătoriei lui în Transilvania12. O corespondenţă a prilejuit pretenţiile proprietarului Draskovits privind chiria restantă, daunele suferite prin îndelungata sigilare a locuinţei şi necesitatea igienizării, toate acestea însumând 500 forinţi. în replică ia 29 octombrie şi 3 noiembrie, episcopui-vicar Görgey a învinovăţit organele statului pentru activitatea ior înceată, iar în iegătură cu pretenţiile justificate ale proprietarului a observat că bunurile defunctului nu acoperă pretenţiiie r espective de altfel cotate exagerat. Chiar funeraliile lui Samuil Micu-Clain au fost acoperite de episcop din fonduri proprii14. G nouă întorsătură a problemelor a apărut odată cu intervenţia iui loanne Molnár, doctor în medicină şi PROFESORUL bolilor de ochi în academia clujană'*De fapt, e! a fost împuternicit de mănăstirea bazilită din Blaj, moştenitor de drept, fiind Samui! Micu-Clain călugăr în schema ei. După lungi tergiversări şi incapacitatea de a recupera bunurile sustrase la 26 noiembrie, se aprobă predarea lăsămâniuiui, efectiv existent episcopului vicar Görgey care urma să-l transmită mănăstirii din Blaj prin doctorul Molnár1 b. Dispoziţia respectivă a sosit ia Consiliul Locotenenţiai la 18 decembrie 1806, măsurile următoare însă nu mei figurează î.n dosar1'. în urma decesului lui Sarnuil Micu-Clain, cunoscând importanţa postului, ep.scopul Samuil Vulcan din Oradea şi-a pus ia contribuţie întreaga lui influenţă în vederea completării postului cu o persoană corespunzătoare. La 29 septembrie 1806, nominalizează Consiliului Locotenenţiai pe canonicul loan Korneli, pe Petru Maior şi doar în al patrulea rând pe Gheorghe Şincai. Până la urmă a fost reţinută candidatura lui Petru Maior. El a îndeplinit cu cinste funcţia până la decesul iui, intervenit în capitala ungară la 13 februarie 1821 st. n. Din matricola decedaţilor al parohiei din Taban reiese că moartea a intervenit la locuinţa lui particulară din casa cu nr. 917. Situaţia lui a fost identică cu a antecesorului său. De aceea în pragul decesului tainele i-au fost administrate de Franciscus Szojkovits. paroh şi viceprotopop în Taban. Nu se ştie precis cine l-a asistat în ultimele momente. Se pare că
