Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 11-12. (1994-1995)
Istorie
238 Cornel Grad 4 româneşti un scurt răgaz pentru reevaluarea planului de campanie şi înzestrare a armatei. De altfel, chiar a doua zi după acordarea garanţiilor anglo-franceze(14 aprilie 1939), M.St.M. a supus spre aprobare Regelui şi primului-ministru „Studiul asupra forţelor germano-italiene care ar putea interveni contra României în cazul unei conflagranţii generale“13 în care se evaluează pentru etapa dată 5 posibile variante de declanşare a unui conflict generalizat. Evoluţia evenimentelor a confirmat, în parte, foarte repede (nici 5 luni) ipoteza a Il-a (atacarea Poloniei la 1 septembrie 1939 de către Germania), însă cu un corectiv important: U.R.S.S., în urma semnării la 23 august 1939 a Pactului Ribbentrop—Molotov, nu mai era în tabăra adversarilor Germaniei, ci devenise partener de agresiune al acesteia, răsturnând, astfel, toate calculele în ceea ce priveşte raporturile de putere pe continent şi, cu deosebire, în Sud-Estul Europei. In faţa acestei situaţii extrem de periculoase pentru integritatea hotarelor ei, ameninţate circular, România a luat măsuri militare de urgenţă: sporirea efectivelor Armatei 1 până la nivelul celor de război, înlocuirea Corpului 5 Armată cu Corpul 1 Armată şi, după modelul structurii organice a Armatei 1, s-a constituit în Moldova Armata a 3-a cu misiunea de a respinge un posibil atac pe direcţia Şiretului şi Prutului. Prin decretarea mobilizării generale numărul diviziilor de infanterie a crescut de la 21 la 3114. Referindu-se la măsurile militare întreprinse de guvernanţii României, ministrul Ungariei la Bucureşti informa guvernul său că nu este cazul să sei supraliciteze efectele acestora, deoarece „mobilizarea este mai mult de natură psihologică“15. In continuarea raportului său, Bărdossy arată că „masele româneşti nu au avut niciodată prea mare încredere în aceste făgăduieli răsunătoare“ (cu referire directă la faptul că „regele şi guvernul au propovăduit neîncetat că armata română va apăra chiar cu preţul celor mai mari sacrificii independenţa ţării şi fiecare palmă de pământ“). Ca bun cunoscător al mentalităţii poporului român şi al guvernanţilor lui, viitorul prim-ministru al Ungariei „ţinea să-şi exprime cel puţin serioase rezerve faţă de aserţiunea că România ar ceda uşor în cazul unui atac concentric... Dimpotrivă — se releva în raport — este de presupus că s-ar apăra ce.l mai vehement în faţa pericolului care ameninţă Transilvania“16. Dezintegrarea armatei poloneze şi avansarea rapidă a forţelor militare germano-sovietice spre hotarele nord-estice ale României au impus restructurarea planului de apărare şi, în consecinţă, redislocarea de mari unităţi în Moldova, astfel încât, la 23 septembrie 1939, din totalul de 42 de unităţi (10 C.A., 31 divizii de infanterie, 3 divizii de cavalerie, 4 brigăzi de munte, 2 brigăzi cavalerie, o brigadă de fortificaţii şi o brigadă de grăniceri), Frontului de Vest (Grupului de Armate nr. 1) îi erau afectate 12 unităţi (2 C.A., 6 divizii de infanterie, o divizie cavalerie, 3 brigăzi mixte munte, brigada de cavalerie şi cea de fortificaţii), grosul 13 Arh. M. Ap. N., fond M. St. M., secţia 3, dos. 1706, f. 30—318, cf. 1st. militară ..., p. 131—132. 14 Istoria militară a românilor, voi. 2, p. 187. 15 23 August 1944. Documente, I, 1984, p. 37, doc. 31. 16 Ibidem.
