Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 11-12. (1994-1995)
Istorie
27 Date istorice 221 zone superioare ale râurilor. Aceste lucrări erau necesare, deoarece Pârâul Rău, Lechincioara şi Taina prezentau colmatări de albii în zone întinse, care deveneau astfel suspendate şi foarte mobile, prezentând pericol de inundaţii (65). In urma apariţiei apelor mari din primăvara anului 1970, digurile construite la o înălţime de 7,5 m în partea inferioară a Turului n-au rezistat şi în noaptea de 13—14 mai cea din partea dreaptă, între Halmeu şi Porumbeşti s-a rupt în două locuri. Luând în considerare cele petrecute, între anii 1971—1974 se fac noi lucrări; printre altele digurile sunt supraînălţate cu 40—50 de cm. Se mai construiesc şi alte diguri de-alungul unor afluenţi, unde acestea lipseau. Astfel, apele ce ating cota de 648 cm în iulie 1975, respectiv de 640 cm în februarie 1978, nu produc nici-un fel de pagube. Azi lungimea totală a digurilor se cifrează la 202 km, din care 72 de km de-alungul Turului. Forma lor este asimetrică: căderea pantei dinspre apă este la 1:2, iar în partea exterioară 1 : 3. Digurile apără de inundaţii 27 727 de hectare, 4 710 de case, mai multe sute de metri de şosele şi căi ferate. Braţele moarte, formate în urma gâtuirilor se găsesc în afara digurilor. Elesteiele de la Bereu si Adrian a fost înfiinţate în anul 1972 (30). Eroziunea pantei este cea mai pronunţată în zona de contact at Munţilor Oaş—Gutái cu cea a Câmpiei Someşului, respectiv în unele zone ale „Ţării Oaşului“. In zona Oaşului au fost executate terasări, precum şi alte lucrări cu scopul de a combate eroziunea solului. Un tip de asemenea lucrare, caracteristică zonelor de deal, se poate vedea şi azi între satele Remetea Oaşului şi Prilog-Vii, unde pe pantele erodate sunt instalate perpendicular o serie de şiruri de garduri de nuiele împletite. Staţiuna hidrologică de la Turulung se ocupă, începând cu anul 1975, de lucrări antierozionale. De-alungul Turului întreţine, îngrijeşte şi reînnoieşte toate construcţiile şi instalaţiile, care feresc de inundaţii 12 865 de hectare. Astfel, în anul 1982 s-au executat lucrări de protecţia malurilor în 97 de locuri, pe un aliniament de 2 016 m. Importanţa acestor lucrări reiese şi din faptul că, numai în cursul anului 1983, statul a alocat 465 000 lei pentru combaterea eroziunii solului în Bazinul Turului (30). Pentru stăvilirea viiturilor de tip torenţial, în ultimii 15 ani, au fost amenajate în această zonă 8 lacuri de acumulare. Acestea se împart în două grupe: 1 — cele care au rol exclusiv în stăvilirea fluxurilor de apetorenţiale, cum sunt cele de pe pârâurile Bucoviţa, Gherţa Mică, Taina, Racşa şi Hodoş; 2 — cu scop mixt, ca şi cele de pe pârâul Băii la Mujdeni, pe pârâul Egher la Livada şi pe Tur la Călinesti-Oaş. Dintre acestea cel mai mare şi cel mai important din punct de vedere hidroameliorativ este lacul de baraj de la Călineşti-Oaş, care se întinde pe o suprafaţă de 357 ha (55), cu o capacitate de înmagazinare de 7,4 milioane m7 de apă, având un dig de o lungime de 798 m şi cu o înălţime de 9,5 m. Aceste lacuri de acumulare sunt eficiente în prevenirea viiturilor: în urma apariţiei apelor mari din anii 1975, 1978 şi 1979 s-a putut determina direcţiile de perfecţionare a sistemului în viitor. O altă problemă stringentă în Bazinul Turului era asanarea apelor interioare, deoarece chiar dacă nu s-au format aici mlaştini mai mari în
