Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 11-12. (1994-1995)
Istorie
202 Carol Karácsonyi 8 că, aşezările umane apar cu regularitate pe fostele insule şi la marginea apelor curgătoare, totdeauna pe terenuri cu altitudini mai ridicate. Culoarele râurilor aveau un rol primordial în pătrunderea unor culturi umane în zona de nord-vest a ţării. Astfel de exemplu în pătrunderea culturii Coţofeni (aparţinând neoliticului) spre Valea Ierului, un rol preponderent avea culoarul râului Crasna (54). Se pare că, pentru captarea apei potabile încă din epoca neolitică au fost săpate în unele locuri şi puţuri, cum atestă cercetările arheologice efectuate de Muzeul din Cărei, la Moftinu Mic — Pescărie. Aici a fost găsit un puţ perfect circular, cu un diametru de circa 85 de cm. Primele intervenţii antropice asupra apelor curgătoare s-au făcut deja în antichitate, în special cu scopul de a întări aşezările umane). Astfel la Cărei — Bobald, în dreptul malului înalt, înconjurat din trei părţi de apele pârâului Merges, precum atestă săpăturile arheologice (50) la începutul epocii bronzului a fost săpat un şanţ .lat de 16—17 m, cu o adâncime de 6,5 m. Acest canal prin care a pătruns apa pârâului, a delimitat aşezarea de restul terenului înalt. Lucrări similare au fost executate în epoca bronzului în dreptul unor aşezări din Valea Ierului la Otomani, Săiaeea, Cheşereu, Simian etc., precum şi pe malul pârâului Seinei între Medieşu Aurit şi Potău. O aşezare interesantă, numită de tip „atol“, există în hotarul comunei Căpleni, în zona inundabilă a Crasnei. O movilă este înconjurată de două şanţuri cu apă şi concentric de valuri de pământ ridicate, cu un diametru de circa 300 de m (6). Alte tipuri de aşezări ferite de ape au apărut în număr mare în epoca bronzului, în special în Valea Ierului, precum şi în alte zone ale câmpiei. în această ordine de idei amintim şi aşezarea dacilor liberi de la Medieşu Aurit (25). Primele menţiuni documentare referitoare la caracterul mlăştinospăduros a acestui ţinut, le găsim în documentele medievale, din secolele XII—XIV. Astfel într-un document datat din anul 1227, care se referă la o situaţie anterioară, interfluviului Someş — Crasna este numit „şesul de odinioară a bizonilor“ (49), ceea ce presupune existenţa unui teren mlăştinos, populat de păduri. De altfel, chiar cu secole în urmă, drumul care a legat Satu Mare cu Cărei, a ocolit înspre sud această zonă. Primele menţiuni despre râurile teritoriului, dintre care marea majoritate au denumiri foarte vechi, datează din această perioadă. Astfel râul „Samus“ (53), precum şi Mlaştina Ecedea (29) sunt amintite deja în „Cronica lui Anonymus“. Numele Crasnei apare într-un document datat din 10 decembrie 1308 (24). Râurile Tur, Batăr, Turţ etc. sunt atestate documentar la data de 14 mai 1319. Numele pârâului Egherul Mare apare prima dată în documentele vremii la data de 27 iunie 1319, iar pârâul Ier este menţionat la data de 28 iunie 1320 (24), respectiv pârâul Mergeş la data de 20 septembrie 1431 (20). Documentele vremii amintesc şi o serie de lacuri, terenuri mlăştinoase „locul paludosus“, cât şi fâneţe cu exces de umiditate „pratum aquosum“ în această zonă, de exemplu: lacul din hotarul satului Resighea — la data de 1 iunie 1316. în urma hotărnicirii unor moşii sunt menţionate şi o serie de toponimii, respectiv nume de plante al căror prezenţă presupunea existenţa terenurilor cu exces de umiditate, ca:
