Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 11-12. (1994-1995)
Istorie
146 Bujor Dulgău 8 pârâtul Austriei sancţionează, la 30 martie 1848, legile votate de Dieta maghiară de la Pojon privind desfiinţarea servituţiilor feudale şi trecerea sesiilor urbariale în posesia deplină a foştilor iobagi. Aceste legi, îndeosebi Legea IX, au fost aplicate în Banat, Crişana şi Maramureş. După aprige şi îndelungate discuţii, Dieta întrunită la Cluj, la 29 mai 1848, a votat legea de desfiinţare a iobăgiei în Principatul Transilvaniei. Aceste legi însă prescriau doar lichidarea servituţiilor iobăgeşti legate de pământurile urbariale (iobăgeşti). In Banat, Crişana şi Maramureş aceste loturi au intrat mai repede în proprietatea iobagilor şi jderilor eliberaţi, deoarece aici existau urbarii care conţineau, în general, o evidenţă clară a pământurilor urbariale şi alodiale.58 Dar, lucrurile sunt departe de a fi atât de simple. în numeroase localităţi iobagii foloseau şi pământurile alodiale de care nu voiau să se despartă acum. în câteva sate sătmărene foştii iobagi s-au răsculat tocmai din acest motiv. Patentele imperiale ulterioare, din 7 noiembrie 1848, 2 decembrie 1848, şi 7 iulie 1849, vin să reconfirme desfiinţarea iobăgiei pe sesiile urbariale şi aduc noi precizări şi clarificări în privinţa alodiilor.59 în anii imediat următori s-a pus problema separării celor două categorii de pământuri, a păşunilor şi pădurilor, posesia asupra pământurilor remanenţiale, a curăturilor şi lăzuiturilor, comasarea terenurilor ş.a. Patentele imperiale din 1853 şi 1854 n-au izbutit să soluţioneze multitudinea problemelor generate în timp. De aceea, începând cu anul 1857, au fost înfiinţate un număr de 8 „judecătorii urbariale“ în Transilvania, una funcţionând şi la Satu Mare.60 în realitate, la Satu Mare, seria plângerilor depuse la judecătorie începe cu anul 1855, existând deja ca instituţie.61 LE DOMAINE DE LA VILLE SATU MARE EN XVII-IÉME SlECLE ET AU MOYEN DU XIX-IÉME SlECLE (Resumé) Le domains de la viile Satu Mare se constitue au début en 1636 aux frontiéres des localités Ruşeni et Tătăreşti. Aprés il entre en possession d’une fórét â la frontiéra de Mădăras et de certains terrains situés dans deux localités limitrophs, Hodoş et Sătmărelul Mic, dépeuplées dans la deuxiéme moitié du XVII-e siécle. Áprés l’union des deux villes, Sătmar et Mintiu réalisée en 1712 Satu Mare obtiendra le rang de vilié libre royale en 1715, rachetant â la langue tous les biens qui avaient appartenu au fisc. Dans la premiere moitié du XIX-e siécle le domainhe de la vilié atteindra Textension maxime de la frontiére de la localité Micula Mare jusqu’a Sărătura de Amaţi jusqu’â Sătmărel, y indus au moins cinq foréts. 58 Iosif Kovács Desfiinţarea relaţiilor feudale în Transilvania, Cluj, 1973, p. 16—17. ■>a Tóth Lőrincz, Útmutató úrbéri ügyekben, Pesta, 1857, p. 3. 60 Iosif Kovács, op. cit., p. 101. GI Vrzi fondul Tribunalul Judeţean Satu Mare. Seria Acte urbariale.
