Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 11-12. (1994-1995)
Istorie
UN DECRET IMPERIAL IN LIMBA ROMÂNĂ DIN ANUL 1763 VIOREL CIUBOTA în şirul actelor în limba română din secolul al XVIII-lea, tipărite de Curtea de Viena, se numără şi acest decret din 16 noiembrie 1763 necunoscut până acum1. El încearcă să stăvilească un fenomen care în perioada anilor 1761—1764 luase proporţii neobişnuite, care au îngrijorat curtea de la Viena.2 3 Emigrările peste graniţă erau aşa de numeroase, încât ambasadorul Prusiei la Poarta Otomană raporta că numai în anul 1767 au trecut în Moldova şi Ţara Românească circa 24 000 familii de transilvăneni, cifră de altfel exagerată, dar care reflecta proporţiile pe care le luase fuga iobagilor din Imperiul Habsburgic, şi mai ales din Ungaria şi Transilvania în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.:! Decretul se adresa „tuturor lăcuitorilor şi supuşilor în ţara noastră Ungurească de moşie şi în părţile ei adaose. . .“ şi el relua un altul publicat în 1762 probabil asprindu-i prevederile. Cauzele fenomenului emigrării masive a transilvănenilor sunt dintre cele mai diverse: greutatea sarcinilor iobăgeşti, războiul de 7 ani care a solicitat resurse enorme umane şi materiale, mişcarea religioasă a lui Sofronie din Cioara, înfiinţarea regimentelor de graniţă întâmpinată intr-o primă fază cu o opoziţie violentă etc.4 In faţa acestei situaţii asistăm la efortul Curţii de la Viena de a reface baza contribuabilă, problema iobagilor devenind o problemă de stat, căreia după 1760 i s-a acordat o atenţie sporită. în acest context plasăm şi decretul de faţă al cărui scop era ,,ca să să sporească norodul cu oprirea, ca să nu fugă şi să nu scape întru alte părţi oprite . . .“ şi ca oamenii ,,să se înfrâneze de frica, pedepselor . . .“ Vinovaţii erau pedepsiţi în mod gradat: prima dată cu temniţă de cinci ani, a doua oară cu temniţă de zece ani, iar a treia oară „capul şi viaţa îş vor pierde.“ în continuare decretul cuprindea şase puncte care reglementau procedura de urmat cu fugarii. Primul punct se referă la cei bănuiţi că ar avea intenţii de fugă, ei trebuind „să se dea în prinsoare“. Al doilea punct reglementa obligaţia autorităţilor de a face „cât mai curând după 1 Vezi Aurel lîăduţiu, Ladislău Gyémánt, Repertoriul actelor oficiale privind Transilvania tipărite in limba română 1701—1847, Bucureşti, 1981. 2 Cf. Ştefan Meteş, Emigrări româneşti din Transilvania in secolele XIII—XX, Bucureşti, 1977, p. 125. 3 Cf. Din istoria Transilvaniei, Bucureşti, 1960, p. 192. 4 David Prodan, Les migrations des roumains au — dela des Carpathes au XVllI-eme siede, Sibiu, 1945, passim; idem, Problema iobăgiei in Transilvania 1700—1848, Bucureşti, 1989 şi Istoria României, voi. III, Bucureşti, 1964, p. 521.
