Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 9-10. (1992-1993)
Arheologie
84 8 16. Iojib In punctul „Podul Şarului“ la 1 km E de localitate, pe malul drept al pârâului, pe o ridicătură, a fost identificată şi parţial cercetată de către T. Bader, în anul 1975, o aşezare deschisă din epoca bronzului, cultura Suciu de Sus. Materialul descoperit se găseşte la Muzeul Judeţean Satu Mare. Dacia N.S., XX, 1976, p. 279. T. BADER, Epoca bronzului..., p. 125. 17. Odoreu La N de localitate, pe malul unui canal de irigaţii a fost sondată în anul 1987 o aşezare deschisă, datând din epoca bronzului, cultura Suciu de Sus. Tot aici au apărut şi materiale arheologice databile în sec. II— IV de.Ch. Cercetările au fost efectuate de T. Bader şi Gh. Lazin. Materialul descoperit se găseşte la Muzeul Judeţean Satu Mare, informaţii Gh. Lazin. 18. Pir I. Németi a efectuat săpături în punctul „Cetate“, o aşezare din epoca bronzului, care se găseşte la cca 2 km N de localitate, pe un grind din valea mlăştinoasă a Eriului. Secţiunea de control a pus în evidenţă un strat de cultură cu o grosime de 80—90 cm. Aşezarea este datată în epoca bronzului mijlociu, cultura Otomani. Informaţie I. Németi. 19. Turulung-Vii Pe malul Turului, la marginea localităţii, a fost descoperită o aşezare deschisă, parţial distrusă de lucrări de hodroamelioraţii. în anul 1975 T. Bader a efectuat aici săpături de salvare. Materialul arheologic descoperit atestă existenţa unei aşezări datând în epoca bronzului, cultura Suciu de Sus. Material în Muzeul Satu Mare. Dacia N.S., XX, 1976, p. 283. T. BADER, Epoca bronzului..., p. 130. EPOCA FIERULUI 20. Pişcolt In punctul „Nisipărie“, pe o dună de nisip din marginea de S-V a localităţii, I. Németi de la Muzeul orăşănesc Cărei, a cercetat exhaustiv prin săpături sistematice, între anii 1970—1977 cea mai mare necropolă Lt. celtică din România. Au fost descoperite 185 de morminte, cu un inventar funerar deosebit de bogat, pe baza căruia au fost stabilite patru orizonturi ale necropolei, ce datează în timp din a doua jumătate a sec. IV (Lt. B 1) până la mijlocul sec. II î.Ch. Menţionăm că săpătura a pus în evidenţă şi alte materiale, din alte epoci, deosebit de importante pentru cronologia şi legăturile culturale din această zonă, cum ar fi: aşezarea Baden (săpată exhaustiv; — bogăţia