Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 9-10. (1992-1993)
Arheologie
34 6 anotimpul rece sunt cele mai reduse (100—150 mm). Numărul zileleor ploioase este variabil, între 84 şi 130, ninsorile cad într-un număr mare de zile (25), iar durata stratului de zăpadă este, în medie, de 70 de zile. Este semnificativ faptul că în luna iunie apare maximul precipitaţiilor medii lunare cu valori cuprinse între 100 şi 120 mm (Atid 104 mm). Minimul principal din cursul anului se manifestă în luna ianuarie pe dealuri şi în februarie în depresiuni. Condiţiile petrografice (nisipuri, gresii, conglomerate, tufuri, marne, argile, deluvii şi aluvii groase), climatice şi biogeografice permit realizarea unor acumulări bogate de ape subterane. Reţeaua de ape curgătoare aparţine la sistemul principal Mureş. Râurile alohtone (Tâmavele) s-au dezvoltat între marile unităţi morfostructurale impuse de arhitectura orogenului învecinat şi fragmentează perpendicular relieful subcarpatic. Pe spaţiul ariilor depresionare apar convergenţe hidrografice spre care gravitează atât râurile alohtone cât şi cele autohtone (între altele la capătul de jos a Atidului). Atât râuleţul Feemic cât şi Pârâul Cuşmed au trasee transversale. Densitatea reţelei hidrografice atinge valori între 0,6 şi 0,8 km/km2. Pantele pâraielor autohtone ating 3—6 m/'km. Alimentarea lor este, în general pluvionivală, ceea ce se reflectă în apariţia viiturilor mari de primăvară (martie-aprilie) şi de vară. Relieful accidentat, rezistenţa redusă a rocilor la eroziune au avut ca urmare creşterea scurgerii medii specifice de aluviuni în suspensie până la aproximativ 1,5—3 t/h an. Relieful înalt, fragmentat, influenţele climatice vestice şi cele datorate munţilor limitrofi, la care se asociază substratul eterogen, în care nisipurile, gresiile şi conglomeratele (roci permeabile) au răspândire mare, au constituit factorii potenţiali pentru dezvoltarea pădurilor de stejărete-gorunete cu trecere spre făgete. In amestec cu gorunul apar fagul, carpenul, frasinul şi teiul. în lungul pâraielor se întâlneşte o vegetaţie bogată de luncă, constituită din salcie, plop şi anin. In general, solurile zonei simt sărace în humus, ceea ce explică slaba lor productivitate. Recapitulând cele prezentate mai sus, se poate spune că Subcarpaţii Târnavei Mici sau ai Praidului se desfăşoară din valea Feemic (afluent al Târnavei Mari), până la valea Nirajului Mare. Pătrunderea mult spre vest a aglomeratelor vulcanice, peste formaţiunile neogene, a întârziat dezvoltarea reliefului subcarpatic, dar a stimulat apariţia inversiunilor de relief. In acelaşi timp, extinderea în sectorul dinspre Podişul Transilvaniei a faciesurilor nisipoase-grezoase şi marno-argilcase a determinat formarea unui relief mai mult colinar, dominat însă de procese active de versant (deraziune, alunecări). Astfel, în profilul său morfologic se disting două părţi. Partea răsăriteană este formată din Depresiunea Corund—Praid— Sovata (modelată într-o cută diapiră) şi culmea înaltă care o închide (Becheri, Piatra Şiclodului, Piatra Cuşmedului, Fiaş şi Firtuş), la peste 1 000 m altitudine. Prin poarta de la Sărăţeni, strâmtoarea de la Săcădate şi curmăturile înalte (Atia, Păuleni) Depresiunea Corund—Praid—Sovata comunică cu celelalte subunităţi subcarpatice şi de podiş. Climatul umed şi răcăros, pădurile de gorunete-făgete se asociază spre a defini un peisaj submontan tipic.
