Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 9-10. (1992-1993)
Arheologie
32 4 învecinate Munţilor Perşanilor, Harghitei, Gurghiului, cu varietatea petrografică şi cu intensitatea şi modul diferenţiat de acţiune al proceselor modelatoare, s-a dezvoltat o structură morfologică tipic subcarpatică0. Ea se compune din şirul depresiunilor subcarpatice (submontane) Hoghiz —• Homoroade, Odorheiu Secuiesc (pe Târnava Mare), Praid — So vata (pe Târnava Mică). Sunt depresiuni largi, parţial concordante cu structura (Odorheiu Secuiesc), uneori discordante, fiind sculptate în bolta anticlinalelor străpunse diapir (Praid —■ Sovata), dar peste tot marcate de largi convergenţe hidrografice, în care s-au dezvoltat terase fluviale şi lunci extinse. Dealurile subcarpatice, frecvent cu peste 800 m altitudine [Firtuşu (1 062, 1 047 m), Fiaş (983 m), „Piatra Mică“ (Piatra Cuşmedului, 991 m), „Piatra Mare“ (Piatra Şiclodului, 1 025 m), Becheri (1 079 m)] formează o adevărată „cunună“ de înălţimi în vestul depresiunilor submontane. în timp ce unele dealuri reprezintă o reliefare directă a bolţilor anticlinale („Dealul cetăţii“ de la Bădeni, Rez), altele apar ca sinclinale sau flancuri de sinclinale suspendate (Firtuşu, Fiaş, Piatra Mică şi cea Mare, Vârful Becheri), fiind însoţite de fronturi abrupte de cueste către depresiunile izoclinale intracolinare. Partea lor superioară este dominată de suprafeţe, brâe şi abrupturi structurale, iar versanţii au formă de glacisuri prelungi, încărcate cu deluvii groase. Pe alocuri se mai păstrează resturi din cuvertura aglomeratelor vulcanice (Firtuş, Fiaş, Piatra Mică, Piatra Mare, Becheci). Păduri de fag, în amestec cu gorun, carpen şi plop, acoperă vârfurile, fâneţe şi păşuni naturale, glacisurile şi pedimentele laterale. Pe frontul vestic al dealurilor au urcat aşezările rurale până sub abrupturile structurale ori de eroziune (Şiclod), localizându-se, în câteva cazuri, chiar în curmăturile care le separă (Atia, Păuleni). Depresiunile intracolinare, adaptate parţial la structură, formează, împreună cu culoarele de vale şi curmăturile de legătură, un uluc îngust, urmat de căile de comunicaţie. Unele dintre acestea (Măgherani, Atid, unde se întâlnesc mari alunecări de teren, Simoneşti — Cobăteşti —• pe râuleţul Feemic, Porumbenii Mari şi Mici pe Târnava Mare) sunt relativ mici, având soluri sărace şi un topodimat mai blând, datorat relativei lor adăpostiri. Dealurile scunde (400—670 m, dintre care face parte şi înălţimea „Barátdűlő“) care închid depresiunile intracolinare dinspre vest, amintite mai sus, sunt nivelate, cu aspect de „poderee“ ocupate cu păduri, ori de interfluvii înguste mărginite de versanţi modelaţi prin văi de deraziune, ravene şi torenţi care degradează mari suprafeţe de teren (Bezid, Chedea etc.). Contactul Subcarpaţilor cu Podişul Transilvaniei nu este numai unui1 tectonic marcat de trecerea evidentă de la cutele normale la domuri, dar şi morfologic, hidrografic şi de peisaj. Depresiunile Sângeorgiu de Pădure (pe Târnava Mică, unde curg apele din mica depresiune Atid) şi Cristuru Secuiesc funcţionează ca arii de convergenţe hidrografice, dar şi locurile în care râurile principale îşi schimbă direcţia dinspre nord-est- * G Vezi: I. Mac, Subcarpaţii transilvăneni dintre Mureş şi Olt. Studiu gcomorjologic, Bucureşti, 1972.
