Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 9-10. (1992-1993)
Artă
312 16 CRONICA PLASTICĂ VI. PICTORUL NICOLAE BRANA Să scrii o cronică plastică, pentru mulţi, este o problemă de terminologie critică şi familiarizarea cu expresiile tehnice. E cazul profesionismului în critica plastică. Nu slujim nici profesionismul, strâns în rigiditatea unor formule stereotipe, nici prizonierii unui diletantism cu tendinţe centrifugale, ai unui diletantism care trece, minor, pe lângă esenţa problemei. Fixăm omul şi creaţia sub semnul şi între hotarele înţelegerii. Mai precis, în linia unei corespondenţe de suflet între creaţie şi observator, la nivelul şi sub impulsul emotivităţii artistice pe care o provoacă un ansamblu de culoare şi lumină în momentul observaţiei. Pictorul Nicolae Braha nu este un posedat al culorii. Nici un observator de suprafaţă. In pânzele pictorului Brana, culoarea nu tălăzuieşte, didactic, în sfera unor legi şi regulamente fixate dinainte. Nu importă lumina şi armonia simetrică, fotografică, consuetudinară, a culorii. Rezumativ: culoarea nu este scop. Nici obiectiv. Culoarea este un simplu auxiliar, frământat şi disciplinat în atmosfera sbuciumului interior. Dacă ar fi să mă exprim mai plastic, aş întrebuinţa termenul de tortură a culorii. Tablourile lui Nicolae Brana sunt desprinse de dincolo de observaţia comună şi banală. Ele răsar dintr-un ungher din care poate privi numai ochiul adevăratului artist. Peste manifestările aparente şi fotografice ale cotidianului, peste nuanţa de reprezentaţie fotografică a vieţii, există şi trăieşte un alt sens mai adânc al vieţii, un sens mai real şi mai uman. Transpus ca scuzaţie şi impresie în sufletul artistului, filtrat şi Chinuit, temperamental, de artist, sensul acesta izbucneşte ca o furtună şi disciplinează culoarea în forma unei intense trăiri de expresie. E termenul care mi se pare adecvat pânzelor lui Nicolae Brana. Pânzele lui Brana, colecţie de înfrânţi ai vieţii şi dezmoşteniţi ai soartei, închid un chin lăuntric, o complexă interiorizare de senzaţii pe care le oferă strada şi viaţa. Acest chin este cuprins în procesul de trăire şi elaborare sufletească. Exteriorizat, redă un tablou în care linia este diformată şi flagelată până le perfecţia de expresie —, care este valoarea absolută a creaţiei —, fie chiar şi-n dauna perfecţiei de formă —1 care este o valoare integral secundară şi relativă. Privite superficial şi cu ochelari de diletant, pânzele lui Brana pot fi neînţelese. Privite în semnificaţia lor adâncă, ele degajă o rară dinamică în expresia şi tortura culoarei. Nimic static. Fără amănunte. Şi fără accesorii. Numai esenţă şi trăire. Viaţă fixată în linie şi culoare.
