Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 9-10. (1992-1993)

Artă

pânză. Acest splendid tablou a fost reţinut de dl. inspector vamal Banu. Teişanu prin interioarele lui catifelate ne dă un fond fără rivalitate, iar frăgezimea transparentă a cărnii din nudurile sale sunt liniile perfecte ale unei mâini dibace, a unui artist de elită. Florian desfide aerul de că­min şi refugiat în aerul liber al mărilor, ni le redă cu atâta măiestrie încât îţi face impresia că simţi mirosul,de sare. „Stâncile spre capul de la Caliacra“, într-un tablou ce desfată privirea şi face bine. Bednaric cu o fantezie bogată în instantanee pioase. Remarcăm nr. 34 „La Icoană“. Vartanian cu lucrările admirabile în cuţit unde culoarea este aşezată cu precizia imboldului talentat. Teişanu are un gen aparte de a vedea natura. Se remarcă prin miniaturi, iar tablourile 66 „După vreascuri“ şi 67 „Pei­saj de iarnă“ sunt vrednice de relevat. Două tablouri micuţe cu două străzi ale Bucureştiului care în prezent se dărâmă, vor rămâne lucrări istorice. Catelin cu florile sale se ridică la un nivel meritat, iar în ceea ce priveşte capetele de studiu 99 şi 100, dau altistului adevărata lui valoare. Preţurile cu care sunt marcate sunt la îndemâna fiecăruia şi ar fi de dorit ca toţi iubitorii de frumos să viziteze această măreaţă expoziţie, aranjată în mod special pentru propaganda românească. Numărul ta­blourilor reţinute ne dau dovada că acei cunoscători s-au grăbit să aleagă ceea ce au găsit în concordanţă cu simţul lor artistic. CONSTANT BENEDICT In „Gazeta de afirmare românească“, II, nr. 104/13 mai 1936, p. 3. IV. 310___________________________________________________________________________14 IV. ORGANIZAREA ŞCOALEI DE ARTE FRUMOASE DIN BAIA-MARE Comisia Interimară a votat Regulamentul de funcţionare. (BAIA-MARE, 18 septembrie). Azi de dimineaţă, la orele zece, a avut loc şedinţa Comisiei Interimare sub preşedinţia d-lui dr. Aurel Nistor. Punctul principal al dezbaterilor l-a format votarea Regulamentului de funcţionare a Şcoalei libere de Arte-frumoase. Pictorul Dimitrie Şeptelici în calitate de secretar al Comisiei mixte a fost raportorul la Regulament. Comisia Interimară a adus unele modificări în ceea ce priveşte ad­ministrarea şcoalei. Şcoala este încadrată în bugetul general al comunei. Fondul ei ră­mâne inalienabil şi nu se poate folosi decât pentru plata personalului ar­tistic din conducere şi corpul profesoral. Comitetul general de conducere al şcoalei este alcătuit din 4 mem­bri: primarul oraşului Baia-Mare, preşedinte de onoare, ca membru de drept; preşedintele activ, administratorul şi casierul, membri numiţi. Nu­mirea acestora se face de către Consiliul oraşului Baia-Mare. în afară de Regulamentul general s-a mai votat şi Regulamentul de administraţie interioară al şcoalei (Imobile, mobile, parcul, etc.). Regulamentele votate vor fi afişate 15 zile şi trimise Prefecturii de judeţ spre aprobare. După publicarea lor în Monitorul judeţului, regulamentele intră în vigoare.

Next

/
Thumbnails
Contents