Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 9-10. (1992-1993)
Artă
11 307 ANEXE CRONICA PLASTICĂ I. EXPOZIŢIA TINERILOR PICTORI SĂTMĂRENI Tinerii pictori locali au făcut un pas îndrăzneţ. Să deschizi o expoziţie în vremuri de acestea şi-n localităţi ca a noastră, când în mare parte intelectualii manifestă un scepticism de cea mai proastă speţă faţă de tot ce-i tânăr, nu este un lucru atât de uşor. Şi totuşi grupul celor cinci a înfruntat cu succes vernisajul din Duminica trecută. Am trecut şi eu să văd expoziţia. Aveam şi obligaţia morală, întrucât nu rareori am tot sulevat problema culturală în diversele periodice locale. Mărturisesc sincer că am rămas pe deplin satisfăcut, aşa cum s-a putut convinge orice vizitator mai atent. întâiul în ordinea aşezării este d. Erdős E. Paul. îl cunoaştem de mult, din diversele sale manifestări. Privind şi tablourile de acum, constaţi că d. Erdős este un modernist. Pentru a-1 înţelege e nevoie de puţină pătrundere în tehnica creierii. Plastica actuală, crescută şi dezvoltată în oraşul luminii, Parisul, cere o participare directă la motivul de inspiraţie frământat în sufletul artistului. Viziunea lui nu e pură fotografiere. Spunea Van Gogh că ar fi extrem de nenorocit dacă ar reda contururile aşa cum simt ele. Sufletul e larg cuprinzător şi totul e interpretat după legile tainice ce vibrează în creaţie. De aceea tablourile d-lui Erdős nu pot fi înţelese imediat. D-sa a cutreierat în ultimul timp Parisul şi Italia peisajului însorit, de unde s-a reîntors cu o bogată inspiraţie neoclasică. Linia d-lui Erdős tinde spre portretistică. Remarcă „Madona cu copilul“, expresie fidelă a umanităţii. Desenele d-sale reprezintă feminitatea în ceea ce are ea mai expresiv. Portretul „Mama“ alături de „Parisiancă“, ne dă toată cromatica unor culori grele de miez. Pretutindeni dibui un lirism pronunţat, trecut printr-o paletă ce-şi are izvorul în penelul celor mai mari pictori străini. îi întrezărim, d-lui Erdős, o ascensiune în drumul picturii moderne. Aurel Haiduc se găseşte în faza căutării de reprezentare. întâlnim expuse acuarele de reală valoare ca „A sosit o scrisoare“ şi „Idilă“, inspiraţii oşăneşti; apoi câteva panorame româneşti încercuite în tonul unor viziuni închise de un colorit voalat, alături de două expresive modelări de suferinţă, „Bătrânul“ şi „Mântuitorul“, ambele în linoleum. O canalizare şi o adâncire a sensului specific naţional l-ar îndrepta pe d. Haiduc spre luminozitatea peisajului românesc, o veşnică sursă de creaţie. Cu d. Ion Rentea pătrundem în adevărată motivare a românismului, calităţile şi posibilităţile d-sale sunt de mult cunoscute de localnici, dar nu şi recunoscute în măsura în care ar merita. 20*
