Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 9-10. (1992-1993)
Etnografie
CADRUL ETNOGRAFIC AL CULTULUI FUNERAR IN OAŞ GHEORGIIE HAIDUC Ţara Oaşului, aşezată în partea de nord-vest a ţării, ocupă un loc distinct în aria lingvistică şi etnografică unitară şi conservatoare a zonei. Din sfera amplă a riturilor, cele funerare sunt mai conservatoare şi se îmbină cu obiceiurile străvechi, păstrânau-şi până astăzi în compoziţia lor concepţii străvechi asupra interrelaţiilor trup-suflet şi legătura între decedaţi şi omul viu. Moartea nu este acceptată cu uşurinţă de comunitatea sătească, mai ales când este vorba de dispariţia unor oameni tineri, considerată ca o abatere de la ordinea firii şi privită ca un accident. Respingerea morţii se manifestă de la primele semne de avertizare a omului cu moartea. Simptomul patologic îşi găseşte singur presupunerile sau avertizările ce se ivesc între ele şi natura lucrurilor ce-1 ameninţă. Aşa sunt presupusele prevestiri făcute de păsări şi animale, visele sau unele incidente ce se ivesc pe parcursul vieţii omului. Una dintre păsările considerată ca prevestitoare a morţii este cucuveaua, denumită în popor ,,pasărea morţii“. Această pasăre, care trăieşte o viaţă nocturnă, se aşază pe acoperişul casei şi cântă pe un ton jalnic, neplăcult, provocând bătrânilor şi, mai ales, celor suferinzi, griji şi nelinişte, considerând acele sunete de cântec un avertisment, o chemare a celui care o aude spre cele veşnice1. In multe cazuri, această pasăre este alungată de pe acoperişul casei, pentru a restabili liniştea nopţii, dar şi a sufletului,ţ pentru toţi ai casei. După cum se observă, moartea rămâne în conştiinţa omului nu ca o consolare, pentru că „paradisul“ de dincolo nu ispiteşte pe nimeni, iar pierderea unui individ rămâne o mare nenorocire pentru familie. Deci, orice concept despre moarte este înlăturat în mod categoric de către om. Pentru o mai mare siguranţă, a omului la viaţă, în multe cazuri întreabă cucul: „Câţi ani vor fi până voi muri“? Cucul este considerat o pasăre mai apropiată omului şi sentimentelor lui. Când începe cucul să cânte, omul începe să-şi numere anii. Este o mare satisfacţie când cucul îi prevesteşte ani mulţi omului. Dar nici în cazurile când cucul îi stabileşte ani puţini, prin cântecul lui, omul nu disperă, deoarece întrebarea către cuc se repetă până când anii pe care-i prevesteşte îl satisfac pe cel în Cauză. Deci, cucul, ca vestitor al primăverii şi cântăreţ al dragostei, a devenit simbol al vieţii. 1 Cucuveaua este o pasăre nefastă, care apare noaptea şi cântă lucru rău — moartea. Această credinţă are o largă răspândire în întreg Ardealul. 14 — Studii şi comunicări, IX—X
