Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 9-10. (1992-1993)
Istorie
152 4 mai decis al guvernului de la Bucureşti, tendinţele de unire a mişcărilor naţiunilor asuprite de Coroana Sf. Ştefan18 au determinat hotărârea grăbirii instrucţiei şi pregătirea procesului memorandiştilor. Desfăşurarea procesului de la Cluj şi sentinţele pronunţate, precum şi reacţia populară românească au dus la tulburarea relaţiilor în cadrul alianţei: ambasadorul Goluchowski este rechemat şi intervine la Viena pentru temperarea politicii naţionale maghiare şi atenţionează că suveranul român este deja câştigat de ideea României Mari19; extrem de atenţi, reprezentanţii diplomatici germani la Bucureşti, Viena şi Budapesta raportează, pe lângă valul mişcărilor populare şi receptarea lor, acţiunile autorităţilor şi iniţiază contacte cu acestea pentru a simţi eventuala evoluţie a relaţiilor dintre aliaţi; diplomaţii italieni aprobă pe faţă mişcarea naţională românească, iar cel rus şi cel frncez la Bucureşti încearcă să-şi atragă simpatiile maselor şi opoziţiei20. In aceste condiţii, cele mai înalte autorităţi româneşti intervin direct în favoarea românilor transilvăneni: la întrevederea Carol I — Lahovary cu Kâlnoky i se atrage atenţia celui din urmă că mişcarea populară antiaustro-ungară cu greu mai poate fi stăvilită şi este ameninţat, voalat, cu ruperea alianţei şi eventuala intrare a României în sfera de influenţă rusească21. Atenţionările româneşti sunt resimţite la Berlin, care sesizează importanţa problemei pentru pacea europeană, stabilitatea monarhiei austro-ungare şi viitoarea orientare a politicii externe româneşti22. Vizita regelui Carol în Germanie şi contactele sale cu ministrul de externe austro-ungar Goluchowski şi secretarul de stat german Marschall, în care suveranul a asigurat formal de inexistenţa iredentei române şi de calmarea spiritelor în ţară23, precum şi ^apropierea alegerilor în Ungaria şi intrarea în ultimul an de valabilitate a tratatului din 1892 au dus la graţierea memorandiştilor în septembrie 1895. „Liniştirea“ lui Sturdza a făcut posibilă intrarea în funcţiune a rotativei guvernamentale, nou cabinet liberal iniţiind, în ciuda a ceea ce făcuseră până atunci unii dintre membrii săi, în frunte cu primul-ministru, o perioadă de rapidă ameliorare a relaţiilor româno-austro-ungare, ce a dus la vizita împăratului Franz-Iosef în România şi prelungirea tratatului de alianţă24. în concluzie, în această perioadă politica externă românească poate fi caracterizată fără a exagera, drept o politică a salvării naţionale. Situată între două imperii cu evidente tendinţe expansioniste, ce constituiau o permanentă ameninţare la adresa existenţei naţionale şi statele, ţării noastre nu îi rămânea decât varianta alianţei cu una din cele două puteri împotriva celeilalte; şi aceasta suportând consecinţele ce decurgeau dintr-o astfel de politică. Pentru că necesitatea momentului era, în 18 Vezi în 1918 la români, Desăvârşirea unităţii naţional-statale a poporului român, Documente externe 1879—1916, voi. I, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983, p. 232—235, doc. 30. ia Teodor Pavel — op. cit., voi. I, p. 290—292, doc. CXIX. 20 Ibidem, p. 290—309, doc. CXIX—CXXVI. 21 Ibidem, voi. II, p. 129—131, doc. II. 22 Ibidem, p. 137—114, doc. VII—VIII. 23 Ibidem, p. 151—152, doc. XI. 24 Vezi pe larg Gheorghe Nicolae Cazan, Şerban Rădulescu-Zoner — op. cit., p. 217—219.
