Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 9-10. (1992-1993)
Istorie
102 12 deci o moară de apă.84 In Tur, în capătul satului, funcţiona o moară de scânduri (ferăstrău de apă), la care munceau iobagii lui A. Károlyi. Se aduceau aici trunchiuri de copaci şi, pentru 3 cr., se croia o scândură.85 Şi satul poseda în mod liber o moară de apă, „fără nici o dare sau prestaţie.86 In sfârşit, mai ştim de existenţa în Turţ, către mijlocul secolului trecut, a 4 mori seci, fără vreo altă precizare în document, dar în mod cert e vorba de mori nobiliare, din moment ce sătenii erau în tratative să le răscumpere de la composesori.87 Urbariul din 1592 mai prevedea, la capitolul privind obligaţiile supuşilor din cele 11 părţi de sate din Oaş, obligaţia de a crăşmări vin pentru provizorul cetăţii Satu Mare.88 In secolul al XVII-lea, târgul Oraşu Nou era posesorul unor întinse suprafeţe de vie şi, se pare, de bună calitate. Numai aşa se explică de ce, în locul censului de 1 fl., iobagul cu sesie întreagă era încasat cu 3 găleţi de vin sau i se făcea concesia ca, în locul dijmei porcilor, să dea o jumătate găleată de vin. Ba mai mult, în loc de a crâşmări vinul stăpânului, fiecare iobag putea să-şi răscumpere această prestaţie cu câte o găleată de vin.89 Realitatea este că, în genere, exceptând târgul Oraşu Nou, cultura viţei de vie nu a avut o tradiţie în Oaş, prin urmare crâşmăritul nici atât. Conscripţia Ugocei din 1712, precizând şi averea imobiliară a iobagilor, consemna existenţa viilor doar în Gherţa Mică în suprafaţă de 23 săpători, în Turţ de 34 săpători, în Batarci de 15 săpători şi în Tarna Mare de 7 săpători.90 Prilogul are, la 1774, vie de 94 de săpători din care 53 pe deal. Stăpânirea permite supuşilor să-şi crâşmărească vinul, dar ei nu practică aşa ceva. Via o ţin doar pentru consum.91 Dijmă nu se percepea după aceste vii. înainte de 1772 exista vie şi în hotarul satului Vama, dar s-a distrus cu timpul. Ulterior, s-a recultivat o suprafaţă de circa 15 săpători.92 După cum rezultă din mărturiile (fassiones) făcute în 1772, satul avea drept de crâşmărit timp de 8 luni, iobagii timp de 4 luni, în schimb stăpânii nu-şi crâşmăreau vinul. La 1828, tot în Vama, aflăm de existenţa unei cârciumi a cantorului, cu un venit de 4 fl.93 Probabil că, în schimbul asigurării mijloacelor de subzistenţă, satul a cesionat cantorului dreptul de vânzare a vinului. Şi sătenii din Tur au drept de crâşmărit, dar sunt stânjeniţi de concurenţa nobililor locali.94 Informaţii despre măcelărit nu am întâlnit deloc, pesemne că nici nu se practica. 84 Ibidem, dos. nr. 1823/1772. 85 Ibidem, dos. nr. 1770/1772. 88 Ibidem, dos. nr. 1772/1774. 87 Ibidem, dos. nr. 1782/1843, f. 91. 88 Géresi Kálmán, op. cit., p. 538. 89 D. Prodan, Iobăgia în Transilvania în sec. XVII, voi. I, p. 294. 80 Arh. St. Satu Mare, fond Tribunalul judeţean Satu Mare. Acte urbariale, dos. nr. 935/1712. 91 Ibidem, dos. nr. 1444/1773. 92 Ibidem, dos. nr. 1823/1772. 93 Ibidem, dos. nr. 1825/1828. 94 Ibidem, dos. nr. 1770/1772.
