Radoslav, Doru et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 7-8. (1986-1987)

Istorie

ÎMBOGĂŢIREA bibliografiei ROMÂNEŞTI VECHI (Sugestii exemplificate) IOAN CHINDRIŞ 1.1. Bibliografia românească veche, lucrare de mari proporţii scoasă în patru volume de tot atît de mari bibliologi, între 1903—1944, a avut şi are încă soarta unui idol devorat de adoratori. Această cea mai consul­tată carte din cultura noastră a fost, este, în acelaşi timp cea mai contro­versată, mai amendată. Şirul nesfîrşit al completărilor cu titlul invariabil: Contribuţii la Bibliografia românească veche, întrec, poate, ca volum, cele patru masive tomuri ale lucrării de referinţă, putînd duce la o impresie de moment că însăşi raţiunea de a fi acesta este sub semnul între­bării. Această impresie capătă maximum de acuitate în momentul în care cercetătorul se află în situaţia de a compara la modul concret calitatea descrierii unei cărţi în B.R.V., cu aceea a celui mai modest autor de „con­tribuţii“ ulterioare. Balanţa înclină categoric în favoarea celui din urmă. Faţă de vechea lucrare, noile sau puţin noile descrieri — dar, oricum, ul­terioare! — sínt incomparabil mai bogate, mai de amănunt, mai „sinop­tice“, în pofida opulentei ilustraţii din B.R.V., pe care noii autori n-au pu­tut nici măcar spera să o egaleze. Completarea Bibliografiei româneşti vechi a devenit pe parcurs o adevărată specializare, cu metoda, mecanis­mele şi subtilităţile ei, creînd în ultimă instanţă chiar destine istorico­­literare distincte. Cazul cel mai cunoscut este al Danielei Poenaru, a cărei iconoclastie s-a materializat în nenumărate „contribuţii“, încununate cu o carte întreagă pe care o destinează insolitei preocupări1. „Coln­­trtibuţionişti“ redutabili s-au dovedit şi Dan Simionescu1 2, Iosif 1 Vezi: Citeva tipăriturii necunoscute, în Mitropolia Olteniei, IX, 1957, nr. 9—10, pp. 606—671; Cărţi vechi româneşti din Biblioteca Patriarhiei Române, în Clasul bisericii, XVII, 1958, nr. 6—7, pp. 560—564; îndreptări la Bibliografia ro­mânească veche, în Biserica ortodoxă română, LXXVII, 1959, nr. 11—12; Comple­tări şi îndreptări la Bibliografia românească veche, în Ibid, LXXVIII, 1960, nr. 5— 6, pp. 545—559; Contribuţii la Bibliografia românească veche, în Ibid, LXXIX, 1961. nr. 9—10, pp. 921—939; Contribuţii la Bibliografia românească veche, în Glasul bisericii, XXI, 1962, nr. 3—4, pp. 372—402; Contribuţii la Bibliografia românească veche, Tîrgovişte, 1973; Contribuţii la Bibliografia românească veche în perioada 1944—1972, în voi. col. Tîrgovişte, cetate a culturii româneşti, Tîrgovişte, 1974, pp. 61—67 (a se urmări sub numele: Daniela Bărbulescu, Daniela Bratu şi Daniela Poenaru). 2 Un calendar de la Buda necunoscut, în Arhiva românească, IV, 1940, pp. 355—356; Contribuţii la Bibliografia românească veche, în Studii şi cercetări de bibliologie, I, 1955, pp. 246—256.

Next

/
Thumbnails
Contents